Actualitatea lui Eminescu

BÃTRÂNII NOSTRI ERAU PRACTICI...

"Bãtrânii nostri erau practici si pricepeau administratie, finante si economie politicã, asa precum un gospodar bun pricepe administrarea mosiei sale. Iar frantujii nostri, cari de la 1848 încoace au luat avânt , sunt preste tot târzii la minte, cu toatã învãtãtura teoreticã si finetea advocãteascã pe cari si-a câstigat-o frizându-se doi trei ani prin Paris.
Înmultirea regulatã a claselor muncitoare, bunãstarea casei statului si a celor comunale, statul culturei vitelor si pãmântului sunt atâtea dovezi cã pentru a conduce economia generalã a unui popor mai trebuieste încã ceva, deosebit de cãrti frantuzesti si dictionare enciclopedice, adicã judecatã sãnãtoasã, cunoasterea dreptei proportii între mijloacele întrebuintate si scopul urmãrit. Oricari ar fi scopurile urmãrite de clasa cultã a unui popor, ele sunt rele si de nimic dacã nu ecuivaleazã sacrificiile aduse pentru realizarea lor, si constatãm cã multimea semidoctilor si cârciocarilor pe cari i-a produs sacrificiile stoarse populatiilor rurale, nenumãrata plebe a scribilor netrebnici, nu compensazã defel sãrãcirea si mortalitatea poporului nostru. Dar la ce sã mai vorbim noi, când cifrele vorbesc clar, când ele ni aratã deosebirea între noi, cum suntem (mai fãrã deosebire), si cum erau ei."

[4 iulie 1876]

"omul" de sub masca

Nicolae Iorga spunea ca "Linguseala este avansul dat pentru tradarea care va urma".
Am avut surprinderea sa intalnesc acum catva timp un "om" pe care nu-l mai vazusem de foarte multa vreme si asta pentru ca el, "omul", nu considerase ca are nevoie de serviciile mele pana in acel moment. E drept ca nici eu...
Cand l-am intalnit ultima data eram in perioada studentiei si mi-a ramas in memorie ca un tip istet si ambitios. Trebuie luat in considerare si faptul ca pe atunci priveam la "dascalii" mei aproape ca la niste statui, cunoscandu-i numai din partea cealalta a catedrei. Dar pe langa toate astea era "ceva" ce nu puteam intelege, aveam in prezenta lui o senzatie de disconfort, o senzatie aproape neplacuta si nu stiam de ce...
Anii au trecut, a trecut si "inghesuiala" din decembrie '89, "omul" a plecat din facultate, a ajuns prin minister, a urcat cu voinicie treptele succesului, asa cum il vedea el si foarte multi dintre noi, apoi a ajuns pe la ceva firme private care bineinteles ca faceau afaceri cu statul (cu "profiturile" cunoscute...) si pe baza relatiilor pe care "omul" le avea in domeniu.
La un moment dat firul s-a rupt, nu stiu din ce motiv, si "omul" s-a intors in facultatea din care plecase si in care ne-am reintalnit, acum ca si colegi. Ce sa spun, bucurie mare, pupaturi, grija excesiva pentru "ce mai faci, cum iti merge, ce fac nevasta, copiii" si tot tacamul... Inclusiv "testarea" convingerilor mele politice, dar asta asa cum fac profesionistii, adica mai intai fara sa isi dezvaluie preferintele lui si, in acelasi timp vorbind de bine despre toate..."doctrinele". Ca "ai dracului cum se poarta cu invatamantul", ca "eu n-am nici o treaba, nu sunt nici cu aia, nici cu aia", ca "tu ce zici", ca "hai ca mai vorbim" si asa mai departe. Oricum, la fiecare intalnire "omul" se arata foarte apropiat si pe atunci nu stiam de ce. Dar ca de fiecare data aveam acea senzatie neplacuta si inexplicabila.
Apoi s-a intamplat ceva neasteptat pentru mine, ceva care m-a ajutat sa vad in spatele mastii cu care "omul" defila prin lume. Intamplarea in sine nu are mare importanta, fapt e ca "omul" avea nevoie sa-l "servesc" cu ceva, l-am servit in limita posibilitatilor si "omul" aproape ca a facut infarct ca nu l-am servit...la maximum, adica cu mult peste ce se putea face astfel incat sa nu se depaseasca niste limite morale unanim acceptate.
Dupa intamplarea cu pricina am simtit din nou senzatia care nu-mi dadea pace dupa fiecare intalnire cu "omul" nostru, dar de data aceasta pe deplin explicabila: senzatie de caracter cocosat, stramb si balos, senzatie de linguseala calda si lipicioasa si de care nu poti scapa cu una-cu doua. Asa cum spuneam nu au nici o importanta imprejurarile si amanuntele concrete ale intamplarii amintite, important este ca asta a fost ocazia de a descoperi acel "ceva" necunoscut care trebuia sa intregeasca portretul "omului" si care s-a dovedit ca a ajuns chiar sa-l ... defineasca.
De fapt, dupa cum s-a vazut si se vede, in spatele mastii este un mare...GOL...

Si ce este mai grav este ca astfel de oameni sunt si parinti si dascali, langa astfel de oameni se nasc si cresc generatii de copii, care nu se pot forma decat aidoma lor.
Si tot acum am avut si ilustrarea vie a cugetarii marelui Iorga.
Cum poti sa mai traiesti in halul asta ?