31 octombrie 2011

Articol al lui Andrei Vochin ("Gazeta Sporturilor")


Bravo, Martinovici!

argăseală neagă despărţirea de galamaz:  nu pleacă la dinamo!
Imaginile Digi curg cu cinism. Un cretin pătrunde pe terenul de joc cu nonşalanţa unui alergător din parc. Stewarzii îl privesc ca pe un practicant de jogging. Pumnul cretinului pluteşte prin aer şi se înfige în urechea lui Galamaz. Înainte de cădere, stelistul primeşte şi flegma de dispreţ a nemernicului. Un trişor care nici măcar nu a avut decenţa smardoiului de a-l provoca la o luptă dreaptă, de a-i atrage atenţia că-l va lovi.


Lumea celor care aveau altă treabă pe stadion, jucători, arbitri, antrenori, e şocată. Primul care reacţionează e sîrb, la dracu'! Novak Martinovici are prezenţă de spirit. Încearcă să-l oprească aşa cum poate. Îi dă un picior zdravăn din săritură, apoi, ca să-l stăvilească, îl ia la picioare. Vine şi Stanca, mai timid. În timp ce steliştii vor să-l oprească definitiv, ca nu cumva să mai fie vreo victimă, jucătorii Petrolului încearcă să-l protejeze pe agresor. Arbitrul intervine şi-i elimină pe Martinovici şi Stanca.Răzvane, tu ştii ce spun. De aceea mă adresez doar lui Novak, pentru că el nu e de pe aici. Din această ţară în care noi, oamenii de rînd, plătim cu impozitele noastre forţele de ordine pentru a fi apăraţi. Din ţara asta în care jandarmul se întoarce cu spatele la agresor şi ceartă victima. Din România-n care 40% dintre cei care omoară pe şosele din culpă scapă fără o zi de puşcărie. Din ţara unde n-ai voie să-i bagi mîna în gît hoţului care-ţi intră-n casă de teama proceselor de tip aviatorul Iovan. Din spaţiul în care progenituri de Plăcintă calcă oameni cu maşina şi viaţa curge mai departe. Pentru ce ai făcut aseară, dă-mi voie să te felicit! Să-ţi spun un sincer "Bravo!" pentru că ai înţeles primul că locul în care te afli e o junglă în care cei plătiţi să ne apere ne rîd în nas, iar cei ce ne omoară se pregătesc să devină eroi.

26 octombrie 2011

Dan Puric CINE SUNTEM

DAN PURIC -- ,,Câinele din Montargis''

22 octombrie 2011

Plesu despre Huidu

"În fond, ceea ce mă nelinişteşte este boala sinistră pe care astfel de întîmplări o scot la iveală într-o societate bolnavă: pe de o parte, disponibilitatea faţă de ură, resentiment şi atac, iar pe de alta, opacitatea cronică la compasiune. Incapacitatea vicioasă de a te îndura de aproapele tău." 
Auzi la mosulica: Deci eu sa am capacitatea sa ma indur de aproapele meu (Huidu ?) in timp ce el ma cauta pe strada sa treaca cu masina peste mine. Si eu sa am capacitatea sa ma indur de dumnealui, care dupa ce ma face terci sub rotile masinii si dupa audierea de ieri de la Parchet,  se suie iar intr-un "vapor rutier" si-l lasa pe alt ratacit, frate-sau, sa demareze cu aproape 200 km/ora... 
Pe vremuri il placeam pe musiu Plesu, dar de la o vreme cam scapa pe aratura si numai varsta il poate scuza...Oarecum...

"Maestrul si...trompeta"








Motto:
«ŞI V-AŞ RUGA, DE-ACUM ÎNCOLO, DACĂ NU DORIŢI 
SĂ PĂRĂSIŢI ACEASTĂ EMISIUNE, 
SĂ RĂSPUNDEŢI LA ÎNTREBĂRILE PE CARE 
VI LE ADRESEZ ÎN MOD DIRECT.»


Ce ti-e si cu prostia asta, dom'le ! Te face de rusine cand nu te-astepti, adica intotdeauna...
Am vazut deunazi la "Realitatea TV" o emisiune care l-a avut ca invitat pe actorul Dan Puric. Am crezut initial ca e vorba despre una din obisnuitele conferinte ale Maestrului, cu care acesta i-a obisnuit pe cunoscatorii activitatii sale. De fapt, moderatoarea emisiunii, disperata Andreea Cretulescu, a incercat sa-l inregimenteze pe invitat in formatul obisnuit, adica ea propune o serie de subiecte despre evenimente petrecute recent, iar invitatii comenteaza pe marginea acestora, in general aproband abordarea critica si chiar tendentioasa uneori, a moderatorului.
Necazul este ca in acea seara invitatul n-a acceptat statutul de "executant" si a predat in direct si gratuit o lectie de televiziune, despre cum ar trebui sa functioneze o astfel de institutie. Pe scurt, cand Cretuleasca il intreba pe invitat ce parere are despre cazul propus, in mod surprinzator Dan Puric folosea prilejul pentru a pleda pentru o televiziune eficienta, care sa promoveze valori si modele si care sa trateze sursa raului din societate si nu efectele sale. 
Am asistat astfel la o corectie in direct, in cursul careia Maestrul atat a dat-o pe saraca Cretuleasca cu capul de toti peretii studioului, incat la sfarsitul emisiunii toata activitatea macheozei si coafezei se spulberase fara urma...
Nu stiu ce efect a avut aceasta lectie de televiziune asupra realizatorilor din media-TV, dar un lucru este sigur: Dan Puric nu va mai calca multa vreme in studiouri in care se desfasoara astfel de emisiuni. Si e mare pacat, pentru ca toti jurnalistii astia facuti la "apelul bocancilor" si de catre tot felul de facultati de calitate indoielnica, ar avea enorm de invatat de la un om ca Dan Puric.

19 octombrie 2011

"De partea lui Huidu" ?

Actualitatea clasicilor: Cristian Tudor Popescu


(http://onlinecocktail.blogspot.com)







"Sentimentul romanesc al fiintei in gip 
Autor: Cristian Tudor POPESCU
2 august 2004 

De la Dacia neagra cu numar mic la gip. Iata una dintre sintezele posibile ale chenzinei de ani trecuti de la Ceausescu incoace. "Lumea buna" de pe vremuri tinea si ea sa-si afiseze distanta fata de "guvizi" (apud Sechelariu), dar o facea doar prin culoare si numar, Dacia era tot Dacie. Intr-o ciocnire frontala aveau sanse egale sa dea ortul popii si activistul, si securistul, si amarasteanul. Acum, cand o consoarta de senator se repede cu gipanul lansat la 140 km/h direct intr-o Dacie nevinovata, care circula regulamentar, fara sa deranjeze pe nimeni, nefericitii din Dacie mor ca puii de gaina, iar madam senator scapa cu ceva fracturi. De ce intra madam senator berbeceste in cine se nimereste? De ce nu numai burdihane cu trei randuri de gusi, cu barba sau fara, fac partie imprejur la volanul gipanului, dar si dudui subtiri, blondute, rujate intens, sunt fiare cand au sub buci un 4x4? Este vorba de sentimentul romanesc al fiintei in gip. Vehiculul asta e inalt si greu. Te sui si te uiti de sus la gandacii care misuna in trafic. Sasiul e ranforsat cu drugi de otel, bara de protectie din fata arata mai degraba ca un pinten de atac, ai superfrane, airbaguri, poti sa prinzi 140 km/h doar gadiland nevrotic pedala de acceleratie. Te simti ca un tanchist dand iama in infanteristi. Ti se pare de bun simt ca toata lumea sa fuga din calea ta. Claxonezi ca la incendiu, clipai din faruri si bagi viteza. Gipul nu simte gropile si abia salta trecand peste trupuri. La urma urmei, fraierii facuti terci, altfel destinati unei morti anonime, ar trebui sa se simta onorati ca au fost calcati de un cauciuc Dunlop sau Michelin apartinand masinii familiei unui senator - ca acei paria indieni care se lasau striviti de carul festiv Juggernaut pentru a se reincarna intr-o casta superioara. La televizor, toata stabimea politico-afacerista a zilei, de la stanga la dreapta, se arata adanc preocupata de soarta celor multi si nefericiti. Toti vorbesc numai de proiecte sociale, de altruisme generale, de omul necajit care trebuie musai ajutat. Umanisti, filantropi, facatori de bine, pomanageri, sfinti, asta sunt mai-marii nostri pana se suie in gip. Dupa aceea, pe sosele, avem imaginea adevarata a bestiilor feudale sub care traim. Gipul e armura si calul inzauat din inaltul caruia baronul se uita la iobagii buluciti in praf. Si pe urma se duce si vorbeste de solidaritate sociala si de spiritul comunitar european care trebuie sa ne anime. Tot auzim si vedem ca societatea romaneasca s-a polarizat, ceea ce e adevarat, dar polarizarea se face nu numai dupa avere. Gipul inseamna, desigur, cateva zeci de mii de euro, inseamna un consum enorm si inutil de petrol pe suta de km pentru a transporta una sau doua persoane. In superbogata America exista pe autostrazi un culoar, lipit de axul drumului, numit HOV - High Occupancy Vehicles. Pe el au dreptul sa circule, cu viteza mai mare, numai vehiculele cu mai mult de trei persoane in cabina - se incurajeaza astfel asocierile intre proprietarii de masini, rezultand economie de combustibil si mai putina poluare. La noi inseamna o adevarata gherila urbana sa-i impiedici pe smecherii cu bani sa dea buzna in parcurile publice fiecare la volanul gipului sau. Romania se polarizeaza si in functie de caracterul oamenilor in umilitori si umiliti. Apar tot mai multi insi care nu se simt cu adevarat bine decat umilindu-i pe cei din jur, avand ce nu au ei, permitandu-si ce nu-si permit cei multi. Umilitorii se hranesc din privirile uneori speriate, uneori jignite, alteori jinduitoare ale celorlalti. Ei nu se simt mari decat daca reusesc sa-i faca pe altii sa se simta mici. Averea devine in primul rand un mijloc de a umili. Si, iata, de a ucide. Poate asta e cheia votului din acest an electoral pe care domnii politicieni, atat de la Putere, cat si din Opozitie, n-au inteles-o: mai mult decat un vot impotriva saraciei sau coruptiei, un vot impotriva umilintei."

11 octombrie 2011

Adio, Cataline !


(foto: http://punctulpeignat.ro/a-murit-catalin-neagu-tobosarul-de-la-timpuri-noi-dumnezeu-sa-il-odihneasca/
Cand am citit intr-un jurnal stirea ca Toby Neagu, fostul baterist al trupei "Timpuri noi" a murit in urma unui infarct mi-am zis ca poate nu e real, poate este vreo farsa in stilul in care se fac acum, adica fara nici o limita a bunului simt. Am recitit articolul si in timp ce parcurgeam randurile despre nefericita veste, mi se derula in minte un film cu un singur personaj ... 
Povestea incepea la inceputul anilor '90, cand unul dintre cei mai buni studenti ai Facultatii de Metalurgie a venit la mine in birou si pret de vreo 2 ore am avut o discutie absolut agreabila, discutie care se intindea de la oameni si viata lor, pana in lumea pragmatica a metalelor si a rostului lor pe pamant. Sa nu uitam ca acestea se petreceau in  perioada de cautari si, vai, sperante, de dupa decembrie 1989, cand astfel de subiecte pareau cat se poate de justificate. 
Interlocutorul meu tocmai termina printre primii Facultatea de Metalurgie si nu parea prea preocupat de faptul ca in domeniul pe care il studiase nu existau perspective. Si de aceasta data, ca si cu alte ocazii, mi-a dovedit ca este un om cu o cultura deosebita si cu o educatie pe masura, dar mai ales cu o inteligenta sclipitoare, conditii care i-au permis sa termine facultatea "la pas" si cu rezultate excelente. Ne-am despartit atunci pe holul de la etajul unu al Catedrei de Metalurgie Fizica, dupa ce, vesnic nelinistit, tocmai imi impartasise o idee de-a lui despre un  utilaj cu cateva imbunatatiri absolut spectaculoase. 
Apoi, timp de ani buni l-am mai intalnit, pe fuga,  de cateva ori, prin orasul aglomerat si innebunitor. De mai multe ori "l-am intalnit" fugitiv in secvente pe la vreo televiziune care indraznea sa transmita cate ceva cu nonconformista trupa "Timpuri noi".
"Filmul" se incheie cu a doua secventa, care se desfasoara la cabana Balea Lac, parca intr-un loc ales de Catalin pentru niste ipotetice filmari. Studentul de altadata era acum un barbat de vreo 40 de ani, dar parca si mai rebel decat in studentie, cu coafura lui originala, cu un aer de-a dreptul scandinav, care, nu stiu de ce, ma ducea cu gandul la Ian Anderson si, in orice caz, o aparitie care nu te invita sa te apropii ... Bucuria revederii a fost pentru mine extraordinara si intr-o ora ne-am reactualizat amintirile, parca continuand discutia intrerupta pe holul de la etajul unu al Catedrei ... Ne-am despartit fara prea multe formalitati, cu urari scurte si clare, aproape ingineresti ...
Peste vreo 5 ani aveam sa citesc intr-un jurnal stirea ca Toby Neagu, fostul baterist al trupei "Timpuri noi" a murit in urma unui infarct ... 
Dumnezeu sa te odihneasca, Cataline ! 

09 octombrie 2011

Romania - Belarus 2-2

De doi bani sperante: Avancronica partidei Romania - Belarus  
 Cand faci parte din Nationala Romaniei si te fluiera femeile si copiii pe Arena Nationala, atunci sigur ai o problema !