De la Burebista Segetuza

‘’Buna ziua,

domnule preşedinte,

domnilor parlamentari,

politicieni,

domnilor conducători,

cei care sunteţi,

cei care nu sunteţi,

cei care ar trebui să fiţi,

cei care veţi fi .

       Mă numesc Poporul Român, care locuieşte în această ţară, România, de circa 15 000 de ani. Dat fiind acest lucru, consider că eu, acest popor, sunt mai în drept decât oricine deci şi decât dvs. domnilor, nu să lupt pentru libertatea şi drepturile mele, deocamdată, ci să vi le cer înapoi; să le luaţi de la cei cărora mi le-aţi vândut sau cărora mi le-aţi dat de pomană fără să mă întrebaţi şi pe mine dacă vă dau sau nu voie să faceţi asta. Eu sunt Poporul Român şi consider că a sosit vremea să fac inventarul trecutului şi prezentului meu, căci fără el nu pot merge în viitor. Mă trageţi în jos şi a cam început să ţipe de sub mine pământul. Vă cer să luptaţi cu toată conştiinţa dvs. şi să îmi daţi înapoi toate valorile mele . Cer lucrurile date, furate, cerşite şi date de pomană, tot ce nu a fost făcut din scurtul buzunar al anilor voştri. Când aţi dat nu m-aţi întrebat pe mine, când au fost furate nu m-aţi chemat să le păzesc în locul vostru, iar eu, având încredere în dvs., am întors capul şi atât mi-a fost, dvs. m-aţi vândut; când au fost cerşite, nu am ştiut că sunt atât de bogat, căci dvs. m-aţi făcut să uit o vreme cine sunt; mi-aţi făcut generaţiile să uite, deşi de 800 de ani se tot fură din ţara mea şi tot mai este încă de furat. Nu mai zic de cât s-a furat şi înainte. Până când? 

        Eu, Poporul Român, m-am săturat să tot fiu furat şi crezut oaia neagră a Europei pe când lâna mea a îmbrăcat, de veacuri întregi, sute de popoare. Pe vremuri cantitatea de grâu adusă din Pont era mai mare decât tot ceea ce primea Roma din celelalte porturi comerciale , deoarece pământul meu producea cea mai mare cantitate de grâu . Eu acum mănânc pâine care e cel puţin ciudată pentru câmpiile mele. Nu vă spun eu asta pentru prima dată, eu vă aduc aminte, căci mi-am revenit din coma impresiei de libertate în care m-aţi prăbuşit şi am început să îmi recapăt memoria şi să mă simt plin de Spiritul neînfricat al acestui promordial neam al dacilor . Când le-aţi dat de pomană nu mi-aţi făcut şi mie un praznic, deşi nu eram şi nu voi fi niciodată mort şi apoi, degeaba mi-aţi da de mâncare dupa o presupusă moarte, dacă atât cât am fost în viaţă mi-aţi luat nu numai pâinea de la gură şi mi-aţi dat şi cu de-a sila una străină şi cu gust amar, ci aţi încercat să îmi smulgeţi şi limba, ca să uit de gustul roadelor pământului meu. Nu se poate, mi-am adus aminte de el şi îmi e foame .       

         Aşadar, domnilor, ai nu ştiu cui, căci ai mei aţi încetat a mai fi, sunteţi ai dvs., ai altora, numai ai mei se pare că nu, vă cer direct, însă fără să uit de demnitatea spiritului meu, să îmi daţi înapoi tot ce mi-aţi luat. Nu v-aţi dat seama că, luându-mi mie, v-aţi sărăcit pe dvs? Daţi-vă acum, cât mai e timp şi faceţi ce vă cer. Vă cer istoria, cea adevărată nu cea peticită de unii şi alţii, eu nu am avut, nu am şi nu voi avea niciodată nevoie de petice pe neamul meu, căci neamul meu a avut întotdeauna materie primă pentru a îmbrăca cu viitorul zeci de popoare. Astfel stând lucrurile cum să nu aibă şi pentru el? De ce tocmai el să rămână gol? Că vreţi dvs., domnilor? Domnii cui? Cine sunteţi dvs. fără mine? Nimeni, pe când eu, fără dvs., pot fi acelaşi care am fost de la începuturi. De aceea nu doresc să vă mai ţin în mijlocul meu dacă nu vă veţi schimba. Daţi-mi înapoi istoria furată, ascunsă, acea în care spiritul meu nu a hălăduit niciodată, altfel nu m-aţi fi minţit din generaţii în generaţii. Vă cer să închideţi porţile ţării mele, căci nu mai vreau nimic din tot ce am străin în ţara mea şi care creşte şi pe pământul meu. Nu mai vreau nici să iasă nimic fără ca eu să ştiu şi fără să îmi dau consimţământul. Cer un avocat al poporului care să mă susţină şi care să îmi aducă acasă copii. Avocatul acesta poate fi şi printre dvs. Vă cer să căutaţi în dvs. până îl veţi găsi şi să îl scoateţi de grabă în faţă. Ţara are nevoie de el. El poate fi şi preşedintele, actual sau viitor. 

          Eu sunt Poporul Român, odrasla lui Decebal, rădăcina lui Burebista şi pământul Lui Iisus Hristos - Regele Daciei. Nu vă vorbesc din timpuri preistorice, vă vorbesc din timpurile de azi, cele create de dvs. şi dvs. trebuie să le recunoaşteţi. Vă vorbesc în limba cu care aţi început să îmi corupeţi generaţiile şi să îmi scuipaţi existenţa încercând să mă denaturaţi şi după, să mă mai şi sugrumaţi, dorind a mă ucide captiv, deşi am fost născut în libertate. Nu mai suport această ruşine pe fruntea mea, pusă de dvs. de sute de ani şi vă cer să îmi spălaţi picioarele pentru că numai aşa mă veţi curăţa cu totul. Nu mă spălaţi doar pe frunte şi în jos să mă lăsaţi murdar, spălaţi-mă de la picioare în sus ca să mă pot curăţi până în creştet. Refaceţi Bărăganul cum a fost, agricultura cu toate ramurile ei, mai împuţinaţi din moşieri şi mai înmulţiţi mesele celor săraci care plâng în mine. Refaceţi fabricile, uzinele, minele de sare din care alimentam o întreagă Europă, cele de cărbune, nu îmi mai tăiaţi pădurile aiurea că mi se îneacă plămânii, nu mai daţi ieftin curent electric la alţii încărcând astfel facturile alor mei, luaţi înapoi rezerva de petrol din Marea Neagră, căci nu mi se pare corect ca eu, Poporul Român, să cumpăr de la o altă naţie ceea ce se produce pe pământul neamului meu. Domnilor, că vă temeţi de ceva, că nu vă temeţi, este problema dvs. şi pentru ea nu este corect să plătesc eu. Eu îmi vreau înapoi totul şi vă vreau şi pe dvs., dar numai când veţi şti să fiţi români, nu doar în cărţile de identitate, ci şi în suflete. Domnii dvs. şi ai altora, şi eu mă tem. Mă tem de dezbinare, de pieire, însă eu, Poporul Român, refuz să pier şi din această cauză, dacă nu veţi face ceea ce am cerut, eu, Poporul Român, voi înainta o plângere către cei din istoria ascunsă a acestui Neam Românesc, al meu, şi cu acordul şi ajutorul lor voi porni o luptă împotriva dvs. şi a tuturor celorlalţi care, împreună cu dvs., îmi vor pieirea. Voi lupta să îmi iau înapoi totul şi voi lupta nu doar ca un popor aflat în agonie, ci ca unul sugrumat în coma părerii de libertate până când voi ieşi din comă şi îi voi băga pe cei vinovaţi în aceeaşi comă. Eu, Poporul Român, vă cer să faceţi tot ce v-am cerut şi să începeţi cât mai curând. Nu vă ameninţ. Vă ameninţaţi singuri. Eu doar vă avertizez. Ţara mea nu e de dat, nu e de vânzare, nu e de furat, ţara mea sunt Eu, în mine se află Spiritul Poporului Român şi prin acest spirit vă cer să plecaţi dacă nu sunteţi în stare să faceţi parte din ea cu demnitate. Ţara mea nu e scaunul dvs. de politicieni ca să o mutaţi de la o masă la alta şi nici unealta dvs. de a vă croi cu ea faimă şi averi. De asemenea, ţara mea nu e nici curva, nici amanta, nici nevasta Europei sau a altui continent, ţara mea e Mama Mea, iar o mamă este mamă de-a pururi. Această mamă a mea, este Regina Fecioară a lumii. De ce vă zbateţi să o violaţi şi, mai rău, îi mai chemaţi şi pe străini să o facă? Ţara mea nu va da niciodată naştere la năpârci care să nu fie strivite de aceleaşi năpârci. Din pământ virgin ea renaşte mereu şi mereu, dar şi mai bine ar fi să o ajutaţi şi voi să renască, dacă nu vreţi să nu vă dezmoştenească. Această scrisoare era de mult scrisă în mine, însă nu eram hotărât să o fac publică. Momentul care m-a făcut să mă hotărăsc asupra acestui fapt a fost cu câteva zile în urmă când, întâmplător, urmărind un program de la un post TV, am văzut acolo un om care se zbătea pentru ceva. Am simţit că e un român. El a zis, printre altele, şi cuvintele care au trezit în mine dorinţa de a scrie şi a face publică această epistolă. Numele acestui om, pe care de altfel nu îl cunosc personal, nu ştiu de unde vine dumnealui, nu sunt convins că este sincer în tot ce spune, dar sunt convins că e unul de-al meu şi poate face ceva bun, dacă va dori cu adevărat şi, mai ales, dacă nu se va lăsa influenţat de nimeni. Nu am să-i dau numele, eu nu susţin pe nimeni, eu mă susţin pe mine şi în niciun caz nu am să fac asta fără acceptul dumnealui, însă am să redau aici cuvintele în care eu am văzut mult mai mult decât în toate celelalte la un loc: ‘’Vrem în ţară, nu afară ! ‘’ Eu, Poporul Român, cel adevărat, vreau la fel, căci eu nu sunt orfan ! Îi mulţumesc şi îmi doresc să fie sincer ! Nu mă interesează cine este acum la conducerea ţării mele, nu m-a interesat niciodată politica, ci buna orânduire a lucrurilor. Mă interesează să se facă ce am cerut. Să facă asta cei care sunt sau cei care vor veni. De nu veţi face asta, eu, Poporul Român, mă voi interesa, poate mai mult decât am făcut-o în trecut, de soarta ţării mele şi vă voi schimba, nu pe câţiva bănuţi, ci vă voi da de pomană, în sclavie, ca să vedeţi cum e să te naşti în libertate şi să mori captiv. Eu voi săpa oriunde va fi nevoie pentru ca generaţiile mele să afle cine am fost, cine sunt şi să simtă cine voi fi. Pentru asta, dacă va fi nevoie, voi da cu toţi trădătorii de pământ. Eu, Poporul Român, mă angajez să scot la suprafaţă bătrânul stindard cu cap de lup sub care să strălucească din nou România . Am să fac asta pentru ţara mea, pentru mine şi pentru copii mei. Aşa să îmi ajute Dumnezeu ! 

        Fie ca Adevărul şi Dreptatea să învingă întru nemurirea Spiritului Neamului Dac - Românesc ! Dumnezeu să binecuvânteze România ! Pentru asta, fiţi pregătiţi ! Schimbarea va fi ! 

Cine sunt?  Sunt cel care te priveşte din oglindă şi îţi spune: ‘’FII ROMÂN !’’

Semnat,

Poporul Român .

La 35 de ani de la absolvirea liceului

Ne-am intalnit cu bucuria de a ne revedea si cu mahnirea ca am fi putut fi mai multi ...

 Evident, cu fata la soare, de la stanga la dreapta: Mioara Mazoco, Liliana Chirea, Liliana Boroanca, Tudorita Serban (jos), Dan Iosif, Adi Lucaci, Dan Petrescu, Doina Zorila, Ghiocel Manea si subsemnatul. 

 Jozef, Adi si Ghiocu', planuind un fotbal cu guma, in cladirea veche.

 Intotdeauna protector cu colegele, Petre le insoteste pe Lili, Tudorita si Doina, ca pe vremuri... 

(adica in sensul iesirii din curtea liceului...)

 Astia iar chiulesc...

La plimbare, ca pe vremuri...

DAN SPATARU "revine"la MEDGIDIA

Mandruta e curajos

Lucian Mândruță crede ca “Preoţii n-au salvat NICIODATĂ pe nimeni”  Zi-i Lucian Mandruta si lasa-l in pace ! Asa cum exista medici pe care lumea-i stimeaza si medici pe care ii injuram, tot asa exista si preoti in cele doua categorii. Sunt preoti cu har urias, oameni care "salveaza" zilnic nenumarate suflete si exemplele sunt nenumarate. In principiu generalizarile sunt periculoase si pentru ca nu oricine e in stare sa le faca . Baiatul asta nu se dezminte deloc si are abordari infantile despre orice ar vorbi. Nu trebuie luat in seama decat , eventual, intr-un studiu antropologic despre cazuri de infantilism la asa-zisi intelectuali...
Oricum, el nu trebuie condamnat, trebuie inteles si incadrat in categoria "Si ei sunt ai nostri".

Tu, Băsescule, îi aperi pe români? (Lucian Avramescu)

Adresările „către români” ale lui T. Băsescu au devenit din ce în ce mai grețoase. Adresările către români, cu un r apăsat, cu miza prostirii, au consistența unui scuipat în obraz. Tu, Băsescule, despre care scriu de 20 de ani, obligat de faptele tale mereu în tovărășia penalului, spui că-i aperi pe români? Tu care i-ai trădat ceas de ceas, i-ai umilit și furat, îi aperi pe români? Tu care i-ai adus pe ultimul loc din Europa ca nivel de viață îi aperi pe români? Tu care le-ai desființat școlile, 3000 dintr-odată, ca întreprinderi falimentare care fabrică tâmpiți, inspirat poate de fiica ta pe care ai proptit-o europarlamentar și pe care ai lăsat-o în școala barului, îi aperi pe români? Înaintașii au făcut câte-o bojdeucă în fiecare sătuc și ea se chema școală. Dacă erau numai trei copii în acel sătuc, acolo îi învăța buchia cărții preotul în lipsa învățătorului și așa din cătune s-au ridicat Eminescu și Creangă și Brâncuși și Blaga, cu care spiritul tău mahmur nu s-a întâlnit niciodată. Tu îi aperi pe români când ai înjosit profesorimea care câștigă un sfert din salariul unui gunoier din Berlin? Tu îndrăznești să spui că românii nu se vor mai vedea între ei, mamă cu fiică, familiile se vor rupe pentru că Europa nu ne mai vrea fiind condusă de „comunistul” Ponta care avea 17 ani la Revoluție și „securistul” Antonescu, căruia nu-i suporți cusurul de avea, într-o lume ghiolbănească, bun simț? Tu vorbești de securiști și bolșevici? Tu vorbești de recunoaștere internațională care, fără tine, ar rămâne, vezi Doamne, șchioapă? Tu care ai încercat să murdărești singurul mare personaj istoric viu al României, recunoscut și respectat de toate cancelariile și casele regale ale lumii, pe Majestatea Sa Regele Mihai? Tu care ai fost întâmpinat an de an la summiturile europene, la Bruxelles-ul de care te-ai agățat acum electoral, ca înecatul de pai, cu dosuri și rar cu un zâmbet îngăduitor, aperi prestigiul românilor în lume? Tu care te-ai șters la cur, hăhăind, cu românii, spui că-i aperi? Cum îi aperi și cum i-ai apărat Băsescule? Omorându-le salariile și pensiile care oricum erau cele mai mici din Europa? Dijmuindu-i câinește pentru a nu periclita cota de câștig, măsurabilă în milioane și miliarde de euro, a acolitelor și acoliților tăi? Pentru a nu-ți micșora averea pe care n-o mai știi cât de mare e și pe unde-i dosită? Băgând miliarde și miliarde în șosele care nu s-au făcut niciodată, mai ales atunci când ai fost ministru? Tu aperi viața românilor când îi lași să moară la porțile închiselor spitale iar femeile din sate nasc din nou, ca-n Evul Mediu, în căruță sau pe câmp? Imediat după război și acum, în epoca ta, s-a întâmplat ca-n satul meu o femeie să nască în primărie, asistată de paznic. Îi aperi pe români desființând maternitățile și retezând cota de lapte pentru bebeluși fiindcă tu nu prea te mai întâlnești cu gingășia bebelușilor, viața ta fiind stearpă? Tu îi aperi pe români gonindu-le medicii în lume și plătindu-i, pe cei rămași aici, mai puțin decât pe chelneri?
Tu, Băsescule, îi aperi pe români? Spui asta la televizor zilnic, sperând că suntem idioți și te credem? Te înșeli, Băsescule! De astă dată te înșeli amarnic. Iar dacă, prin absurd, te vor crede, meargă cu tine în paradis!
(In exclusivitate pentru Jurnalul National)
(Sursa: http://ampress.ro/editoriale/tu-basescule-ii-aperi-pe-romani/)

Medgidia, trecut si prezent

http://www.tourismguide.ro/html/orase/Constanta/Medgidia/istoric_medgidia.php

http://www.infratireamedgidia.ro/medgidia.html

http://www.bibliotecamedgidia.resursecivice.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=47&Itemid=53

http://ro.wikipedia.org/wiki/Medgidia

Mungiu-Pipidi crede ceva !

Alina Mungiu-Pipidi crede că adevărata interpretare a cazului Ponta este aceasta: „Toate lucrările de doctorat din mediul academic românesc sunt la nivelul celei semnate de Victor Ponta. Adică sunt nişte compilaţii fără valoare care nu corespund nici pe departe standardelor academice internaţionale."

(Sursa: http://www.adevarul.ro/actualitate/Cazul_Ponta-prin_ochii_elitelor_0_722328121.html)

E aparent ciudat si de neinteles cum Madam Pipidi (scuzati, dar asa o cheama) are tupeul jegos de a se considera judecator suprem in ceea ce priveste mediul academic romanesc si scoate pe orificiul  numit de ea "gura", aprecieri privind calitatea TUTUROR lucrarilor de doctorat din Romania. 

Este consecinta faptului ca unora care s-au nascut si au crescut in Romania, iar mai apoi au avut intr-un fel sau altul sansa sa plece in tari "mai calde" , li s-a suit la cap ideea ca se pot intoarce de unde au plecat si pot scuipa aici in toate directiile si din toate pozitiile si pe care daca ii intrebam de unde au plecat incep sa faca spume si sa arunce in stanga si in dreapta cu voma creierelor lor bolnave. 

Sa ne mai lase  Madam Pipidi (iarasi scuze, chiar nu e cu intentie) cu aprecierile astea generale si sa se limiteze la ce vede in fiecare dimineata in oglinda, pentru ca acolo are in mod sigur destul de criticat!

Mihai Eminescu (15 ianuarie 1850 - 15 iunie 1889)

"Greşalele în politică sunt crime; căci în urma lor suferă milioane de oameni nevinovaţi, se-mpiedică dezvoltarea unei ţări întregi şi se-mpiedică, pentru zeci de ani înainte, viitorul ei."

(13 februarie 1882, în Opere, vol. XIII, pag. 54)

RĂZVAN EXARHU şi IMBECILIZAREA GLOBALĂ

"Mă bucur că tuturor li se pare firesc  să se plângă de încălzirea globală când ninge". Pentru că e limpede că nu există suficiente resurse medicale care să rezolve the big buba la cap. Simt că lupta pentru pace o să ne omoare, nu războiul. Şi în fond, decât să dea în cap la oameni pe stradă, mai bine să susţină salvatorii planetei că ninsorile şiviscolul ar trebui să ne pună pe gânduri când se petrec iarna. Nici căldurile astea de vară nu ar trebui să ne lase cu mâinile încrucişate. Nu mi-e clar deocamdată ce atitudine ar trebui să avem faţă de primăvară şi toamnă, dar simt că pregăteşte Bono un cântecel.   În această atmosferă de completă dereglare, am aflat o veste bună, care mi-a confirmat că George Orwell e cu noi şi că nu ne va părăsi niciodată. La capătul unor lungi procese, Berlin a devenit primul oraş din Germania în care copiii au dreptul să facă gălăgie când se joacă, în locurile special amenajate pentru astfel de activităţi enervante . M-a trecut un fior citind formularea oficială: hărmălaia din grădiniţe, şcoli şi parcuri e fundamentally and sociably tolerable.    Poftiiim!?   Iar domnul Axel Strohbusch, de la Department of Noise Protection, admite că, totuşi, copiii au dreptul să facă deranj sonor în timp ce cresc. Adevărul cel mai incomod este acela că ne confruntăm în primul rând cu imbecilizarea globală în numele civilizaţiei. Şi abia mai la urmă cu dereglări climatice la Vancouver şi Dăbuleni. Topirea gheţarilor este nimic faţă de dispariţia subită şi voluntară a atâtor miliarde de catraliarde de neuroni. Sună aberant o lume în care chinezii îşi închid fabricile de poluare, iar aurul este lăsat să zacă liniştit în pământ, pentru a nu mai distruge natura, nu? În schimb pare infinit mai firesc să citim că în România s-ar putea amenaja nişte depozite de deşeuri nucleare şi să aflăm de la un ministru că nu trebuie să ne facem griji, pentru că sunt nişte construcţii foarte sigure. Excelent, asta înseamnă oportunitate. Dacă tot avem atâtea zone frumos defrişate, nu ar merge de la sine nişte magazii radioactive acolo? Şi am aflat de la un alt demnitar că un pic de mercur (pe care îl conţine nu mai ştiu ce vaccin) face bine la organism.        Păi, cine a fost în Vietnam ştie că un păhărel de napalm luat dimineaţa, pe scheletul gol, face minuni. Iar un glonţ-n ceafă vindecă orice durere de cap (fără să ne mai otrăvim cu medicamente de la conspiraţioniştii farmaceutici.  ) Uneori mă gândesc că ziua în care o să le vină ideea să încerce şi cu cianură, văzând că nu se descurcă altfel cu noi, poate nu e chiar aşa de rea cum pare. Deja facem prea mult deranj, copiii încă mai ţipă când se joacă, există mult prea mulţi oameni care nu au aderat la corectitudinea politică şi încă şi mai mulţi care cred că progresul speciei se măsoară în funcţie de etajul la care locuieşti, fără să poţi deschide fereastra. Şi pe lângă această atmosferă construită de minţi înguste şi obsedate să dea cu spirt pe tot ce e viu, mai e şi un alt fenomen cataclismic. L-aş numi înrăutăţirea globală. El se manifestă foarte vizibil la periferiile oraşelor, acolo unde urâţenia absolută este admirabil desfăşurată cu a big help from the people.Asta se petrece oriunde, dar aici unde suntem noi e aproape joc de strategie, molimă. Încă îmi place să cred că detaliile pot salva tabloul general. După fiecare plimbare în afara oraşului, revin cu o mare îndoială şi cu hectare de oribil în memoria vizuală. După ce că se trăieşte prost, multă lume se gândeşte să mai fie şi urât. Sunt frumoase momentele în care realizezi că totul e de schimbat. Păcat că e nevoie de dinamită, multă dinamită. Mă uit cu multă compasiune la cei care turuie la televizor despre gropi, gheaţă, încălzire globală, fonduri europene, tradiţii, pensii, plante etnobotanice şi faună animală. Ce bine că suntem aşa de ocupaţi, pentru că dacă am realiza ce lume monstruoasă şi hidoasă am construit, am cădea seceraţi pe loc. În fond nu a mai rămas mult de distrus, mai sunt nişte case de dărâmat, nişte copaci de tăiat, ape de poluat, nici nu ştii cum te iei cu treaba şi trece timpul . De-asta ne face bine încălzirea globală - cum are nevoie câinele de o jucărie de cauciuc cu care să umple de bale toată casa. Drăguţul de el, uite ce frumos se joacă... Culmea, speranţa vine tot de la clasici. Iată cât de pesimist era Cicero în anul 43 înainte de Hristos, chiar şi fără să-l cunoască pe Al Gore :Vremurile sunt rele. Copiii nu-şi mai ascultă părinţii şi toată lumea scrie cărţi. (Sursa : http://razvan.exarhu.ro/cum-ati-petrecut-de-incalzirea-globala/)

Kostas Varnalis - Anti-daca

De poti sa faci pe prostul cand altul te repede-
Facand-o pe desteptul- si c-un cuvant nu-l certi;
De nu te-ncrezi in nimeni si nimeni nu te crede;
De-ti poti ierta pacatul, dar altora nu-l ierti;

De numai o clipa un rau sa-l implinesti
Si daca minti mai tare cand altii nu spun drept;
De-ti place in iubire cu ura sa izbesti
Si totusi iti pui masca de sfant si de intelept;

De te tarasti ca viermii si-n visuri nu-ti iei zborul
Si numai interesul il sui la rang de tel;
De parasesti invinsul si treci cu invingatorul
Si-i vinzi, fara sfiala, pe amandoi la fel ;

De rabzi sa-ti afli scrisul si spusa, talmacite
Drept adevar, sa-nsele multimea oarba si
Cand vorbele si fapta in vant ti-s risipite,
Tu dandu-le la dracu, poti altele scorni;

De poti sa faci intr-una dintr-un castig, o mie
Si patria pe-o carte s-o vinzi la primul semn;
De nu-ti platesti banutul luat ca datorie,
Dar tu sa fii platitul gasesti ca-i drept si demn;

De poti sa-ti storci si gandul si inima si nervii,
Imbatranite-n rele, sa faca rele noi
Si sub nehotarare plecandu-te ca servii,
Cand toti striga: inainte! doar tu sa strigi: inapoi!;

Daca stand in multime te-mpaunezi semet,
Dar langa cel puternic ingenunchezi slugarnic
Si pe dusmani sau prieteni, tratandu-i cu dispret,
Te faci ca tii la dansii dar ii inseli amarnic;

Daca nu pierzi momentul sa faci oriunde un rau
Si-n umbra lui te-linisti ca-n umbra unui pom,
Al tau va fi Pamantul cu tot prisosul sau;
Vei fi intre Domni, Intaiul, dar niciodata OM! 

Alegeri 2012 - Sfaturi pentru un candidat

"Urmează un an maro şi vâscos, dar asta e problema plebeilor, tu tre' să te faci gigea şi să te pregăteşti de alegeri. La anu' se livrează tuş la secţiile de votare aşa că e musai să te pregăteşti serios ca să-ţi vezi şi tu numele cocoşat sub ştampilă. Pentru asta, se ştie, trebuie să interpretezi în faţa publicului şi a juriului una bucată campanie electorală ca la carte. Cum timpul e scurt şi Viagra scumpă intrăm direct în materie.
O campanie corect interpretată presupune, obligatoriu, parcurgerea câtorva etape. Sigur, afişe, spoturi electorale, tocşoaie pe la televizor, cunoaştem. Băi candidatu'! Toate astea-s frecţii! Baza, temelie, fundaţia, esenţa sublimă, cheia de boltă, breteaua şi şapca oricărei campanii o reprezintă punctul 1. Adică:

1) Pungile
Fără pungi eşti halit. Discursurile, papiţoiala prin pieţe şi strânsul de lăboanţe sunt mofturi. Dacă n-ai livrat pungi eşti terminat. În lendovciois platforma program e sacoşa, iar conţinutul sacoşii e doctrina.
Sacoşa tre' să fie mare, colorată şi rezistentă, ca să o poate folosi apoi babele ori de câte ori se îmbulzesc la inaugurarea de supermarketuri. Pe sacoşă scrii numele tău, mare şi clar. Şi priponeşti şi sigla partidului. Până aici e simplu.
Mai departe trebuie să umpli pungile. Aici trebuie să ai în vedere un aspect. Primul contact al mitocanului cu sacoşa trebuie să stârnească încântare, e foarte important. Pentru asta e indicat ca sacoşa să atârne cât mai greu. Ce pui în pungi? Ouă nu e bine să pui. Astea se alterează uşor. Şi dacă sunt împuţite se cufureşte electoratul. Şi dacă se cufureşte electoratul ţi-ai căcat procentele. Deci ouă nu. Ouă au şi ei, oricum, de la găinile din curte, din balcon. Nu pui nici roşii, dovlecei sau păstârnac. Au şi din astea. Ce n-au ei? Păi n-au canalizare, şosele, şcoli, dispensare, pensii decente. Dar astea, nu fi tâmpit, n-ai cum să le pui tu în sacoşă. Astea le promiţi! Le promiţi că le faci după ce te votează. Că nu te doare gura. Dar despre promisiuni vorbim mai la vale. Acum să vedem ce pui în pungi.
Mai întâi uiţi tâmpenia aia de la televizor, prostia aia cu "excesul de zahăr, sare şi grăsimi dăunează". Rahat! Bagi tu frumuşel şi zahăr şi ulei la punguţe. Astea prind bine mereu şi atârnă destul de greu. Orez nu pui, nu fi tembel, că numărul de chinezi care te-ar putea vota este extrem de scăzut. E drept că sunt peste un miliard juma' şi dacă ar dili toţi câte o ştampilă în tine te-ai scoate, dar lasă dracu' orezul. Bagi făină, că la noi cozonacul bate pilaful. Până aici ai rezolvat trei kile. N-ajunge!
Îl bagi tu frumos în "aia" mă-sii pe Montignac ăla, că nu deschizi şcoală de manechine, ci vrei să iei voturi de la mârlani. Aşa că bagi mai departe la sacoşă cam tot ce tăiase franţuzu' ăla tâmpit. Brânză topită. Asta  nu atârnă mult, dar are ambalaj frumos colorat şi e bună pentru plozi. Dacă e aproape de termenul de expirare, o cumperi la juma de preţ de la Penny Market. Dacă e expirată o iei şi mai ieftin. Dar ştergi termenul de garanţie. Oricum dobitocii nu cunosc diferenţa. Nu bagi pui congelat. Ăsta ar fi bun, că trage greu la cântar, dar dacă se decongelează poate prinde un miros tare suspect şi există iar riscul de a-ţi cufuri electoratul. Şi electoratul cufurit face pe el, dar face şi pe tine. Mai bagi una bucată parizer. Atârnă greu, pute ca dracu', dar se consumă. Napolitane şi biscuiţi. Astea nu-s grele, dar umplu sacoşa şi dacă sunt colorate au mare trecere la indigeni.
N-ai voie să ratezi pateurile. Câteva cutii cu pateu sunt obligatorii. Sigur, ideal era să bagi salam de Sibiu şi Camembert, dar aici nu eşti la nunta fiicei lu' Guţă aşa că lasă tâmpeniile. Pateuri. Minimum două cutii. Nu a fost încă găsită o explicaţie ştiinţifică, dar se pare că pentru băştinaşii din acest ţinut pateurile funcţionează cam la fel cum funcţionau mărgelele de sticlă colorată pentru indienii descoperiţi de Columb.
Dacă ai respectat indicaţiile de mai sus te apropii de cinci kile. Eşti pe drumul cel bun. Acum e momentul ca dintr-o lovitură să umpli sacoşa. O sticlă de suc, la doi litri juma'! Ce suc? Aici e simplu: unul care are promoţii şi dă premii dacă răzuieşti eticheta. Dar să nu fii neam prost şi să le dai cu etichetele gata răzuite! Nu aşa te pricopseşti tu, ca doar de-aia candidezi!
În fine, pe lângă toate astea, în funcţie de imaginaţie şi banii pe care e dispus să-i investească asfaltatorul în tine, poţi accesoriza sacoşa cu halva, rahat, bomboane de colivă, vegeta, pliculeţe cu ness sau bicarbonat.
În pungă musai să mai adaugi un calendar cu muianul tău. Şi un fluturaş cu poza ta, cu tine adică, îmbrăcat în costum de ginerică şi ţinând degetul gros ridicat în sus. Iar în fluturaş le povesteşti mitocanilor ce rahaturi le promiţi tu să le faci dacă te votează.
Cu asta ai rezolvat cel mai important punct al campaniei electorale. E bine să reţii că sacoşa nu e Crăciunul, deci nu se întâmplă o singură dată în an. Asta înseamnă că trebuie să faci cu sacoşa ce nu mai faci cu nevasta de ani de zile. Adica o bucată pe săptămână minimum.
Cu asta trecem la punctul următor.

2. Promisiunile
Şi astea-s importante. Nu la fel de importante ca pungile, dar importante. Şi sunt în strictă legătură cu pungile. Adică dacă sacoşele atârnă suficient de greu atunci promisiunile tale sunt mai uşor de înghiţit. Promisiunea alunecă mai uşor dacă e unsă cu pateu.
Ce le promiţi? Orice! De la trimis tractorişti în cosmos până la pensii de câte 5000 de euro pe săptămână. Oricum nu contează. Ăia care vor să te creadă or să creadă orice, ăia care nu vor n-or să creadă nici dacă le promiţi că te bărbiereşti duminică dimineaţa. Dacă sacoşa are mai mult de opt kile poţi să le promiţi canalizare wi-fi, cimitire cu blue tooth şi asfalt cu leduri. Totuşi nu ai voie să ratezi câteva puncte esenţiale. Când vine vorba de promisiuni neapărat trebuie să bifezi mărirea lefurilor şi pensiilor, locurile de muncă şi locurile de veci subvenţionate de stat.
Pe urmă e bine să ţii seama şi de specificul colectivităţii. În unele comunităţi ar putea prinde bine dacă promiţi subvenţii şi prime pentru colectorii de fier vechi şi dezincriminare furtului de capace de canalizare. În altele e bine să promiţi că vei susţine legea adopţiilor de purcei de la scroafa vecinului. Te orientezi şi tu, băi candidatule.
Încă o chestie. E bine să le promiţi că dacă o să te voteze aduci naţionala să joace cu Argentina la ei, pe islazul comunal. Le spui că eşti prieten de barbut cu Piţi şi ai tras pe nară cu Mutu şi ăia pun botu'.

3. Pupatul
Ăsta e fundamental. Campania electorală e cel mai scârbos şi prelungit preludiu, aşa că presupune mult pupat. Pupi tot. Babe, plozi, mâini de popi, moaşte. Pupi până faci bube la bot.
Plozii. La orice aglomeraţie, cum vezi un plod, îl iei în braţe şi-l pupi. Şi neapărat constaţi că e frumos şi al dracului de talentat. Musai să livrezi nişte predicţii generoase. Poţi să o bagi pe aia cu: "ăsta o să devină preşedintele României când o fi mare". Sau, dacă vrei să-i dai gata, o bagi pe aia cu: "ăsta o să devină al doilea Hagi". Dacă plodul a facut pipi în mâna ta în timp ce-l pupai, nu faci mutre. Te bucuri ca boul şi spui în gura mare că mucosul e foarte deştept şi are simţul umorului. Dacă ai luat la pupat o fetiţă n-are rost să o bagi pe aia cu Hagi. Spui "asta când o să fie mare o să ajungă.."  aici e chestia. Există toate şansele ca aia să ajungă curvă în Italia, dar tu nu eşti tâmpit să spui asta. Aşa că adaugi: "topmodel internaţional".
Babele. O să ai de pupat multe babe. Pupi baba şi oftezi. Îi zici că ce mult seamănă ea cu mă-ta sau cu mă-ta mare. Dacă baba e fardată în exces îi scuipi un compliment din ăla de bulangiu cretin, te faci că, aşa ca din greşeală, ai impresia că are doar 30 de ani şi seamănă cu o actriţă de la Hollywood. Dacă e zbârcită şi miroase a cantină de CAP îi spui că îţi aminteşte de mă-ta. Dacă pute a ţuică atunci musai o să pomeneşti despre înţelepciunea şi bunul simţ al vârstnicilor, de la care avem de învăţat etc.
Moaşte. În orice văgăună există un popă. Unde-i popă e şi biserică. Unde-i biserică sigur sunt nişte moaşte. Nu trebuie să uiţi că evlavia are mare trecere în prostime. Cauţi tu biserica de acolo şi te duci la bagat cruci, aprins lumânări şi pupat moaşte. Sigur există acolo o unghie încărnată de-a unui sfânt, gălbenuşul din urechea vreunei sfinte. Trebuie să existe ceva. Laşi scârba şi pupi. Ba e foarte productiv să îti aduci şi nevasta plus plozii cu tine. Să sufere, dă-i în aia mă-sii, dacă vor maşini de fiţe şi vacanţe în străinătate.

4. Discursul
Ăsta contează cel mai puţin, dar poate naşte complicaţii dacă nu e bine executat. În general, cel mai des eşti atacat pe ce îţi iese din scorbura gurii. Pe ce n-ai zis nu prea are nimeni ce comenta.
Ce rahat le spui mitocanilor? Aici există o mare varietate de subiecte. Dacă eşti în opoziţie înjuri puterea. Dacă eşti la putere înjuri opoziţia. Dacă eşti traseist înjuri sistemul. Chiar e bine să povesteşti despre cât de aprig te-ai luptat tu cu sistemul. Oricum nu ştie nici dracul despre ce sistem e vorba. Dar e bine să pari clănţău şi combativ. Clănţăii au mare trecere. Mai ales dacă dau şi pungi serioase.
În materie de politică internaţională o dai vag. Îi înjuri pe bulgari că ne fură turiştii, pe unguri că-s iredentişti, pe evrei pentru orice. În general îi cam bagi în aia mami lor lor pe toţi, dar o dai vag şi aminteşti că avem nevoie de investitori şi e bine să le luăm banii la toţi. Aici e bine însă să ţii seama că mulţi din auditoriu au neamuri prin Spania, Italia, Franţa, care tocmai cu luat banii se ocupă. Direct de pe carduri.
Anticomunismul! Asta merge ca ciorba de burtă după beţie! Anticomunismul are mare trecere. Nu contează că tac'tu a fost securist, gradul ciomăgar, funcţia ghioagă nr. 5, că mă-ta se culca cu şoferul primului secretar în magazia de la cantina partidului! O bagi pe aia cu anticomunismul. Când ajungi la rurali îl ocheşti pe ăl mai bolşevic dintre ei. Întotdeauna există câte un hodorog care plânge după Ceauşescu. Un bolşevic bătrân. Îl identifici pe ăla şi ţi-l faci complice, că şi el a vrea săracu' să se dea anticomunist, dar n-a prea avut material. Aşa că i te adresezi parşiv:
"Uite, nea Caisă, spune şi dumneata, care te-ai luptat atât cu comuniştii."
Cu asta l-ai cumpărat. Bagi anticomunism la greu şi mai improvizezi.
La orice discurs trebuie să ai sprijin. Nu ajung şeful tău de partid şi guriştii partidului. E bine să ai lângă tine şi o personalitate cu priză la public. N-ai cum să-l aduci pe Bute, dar dacă-l aduci pe cumnatul manichiuristei Elodiei te-ai scos. Dacă spune ăla că Elodia te-ar fi votat eşti rezolvat.
În fine, discursul nu se livrează ca citaţia la proces. Aici e nevoie să organizezi o mică panaramă. Mai ales că vrei să le arăţi mitocanilor şi anvergura ta culturală. Aşa că aduci lăutari. Pepe, Fuego şi Guţă. Pepe are mare trecere la mitocanii tineri. Fuego dă cu emoţii în mărlanii şi mai ales mârlancele bătrâne. Iar Guţă sparge tot eşantionul. Aşa că mai bagi puţin discurs, mai frige Guţă o manea. Mai trage Feugo una cu măicuţa lui, mai scuipi o promisiune de sală de sport. Dacă tot plăteşti lăutarii, îi pui să te laude. Să spună că eşti cel mai bun, că ce mult te admiră şi ce buni prieteni sunteţi voi. Dacă mitocanii vor să-şi facă poze cu Guţă, imediat te strecori şi tu în poză şi bagi figura cu pupatul.  Lăutarii ar face bine să-i pună pe mitocani să îţi scandeze şi numele.
La sfârşitul panaramei bagi obligatoriu "ui ar ză ciampionz" şi focuri de artificii. Făra artificii nu se poate. Şi arunci cu tricouri, şepci şi jachete în ţopârlani. Toate cu numele tău şi sigla partidului la vedere. Şi le promiţi că dacă te votează o să le cânte Guţă moca la nunţi şi botezuri.
Atenţie mare! Aici se poate întâmpla ca vreun nebun să-ţi ceară autograf. Nu dai! Nu scrii nimic! Aia devine probă împotriva ta! Şi nu vrei ca televiziunile să arate naţiei cum ai scris tu : " Pentru Neluţu l-a m-ai mare, să fi sănătos, cu pretenie X". Nu că ar şti mitocanii cum se scrie corect, dar n-are rost sa te complici. Dacă e musai semnezi şi atât. Atât!

5. Afişe, fluturaşi etc.
Bani tocaţi degeaba. Dai banii pe afişe ca să aibă unde îţi desena copiii coarne de draci, ăia ai contracandidatului mustaţă de Hitler, sataniştii semne parşive şi golanii să îţi scrie îndemnuri la sex oral. N-are rost. Nişte afişe trebuie. De formă. Mai profitabil e să faci şepci, tricouri şi jachete cu numele tău. Dacă are mitocanul pe umeraş numele tău, poţi scoate un vot. Iar industria uşoară chineză lucrează ieftin şi repede.
 
Asta e. Dacă respecţi sfaturile astea, la anul eşti coleg cu Prigoană, Anastase şi Oajdea.

Şi pe urmă vii şi te învăţ cum să devii ministru. Că n-ai cum fi mai tâmpit decât Igaş sau Funeriu."


(Sursa:http://moldoveancublog.ro/deale-politichiei/sfaturi-pentru-viitorul-candidat/)

Zoe Dumitrescu Busulenga (Maica Benedicta de la Varatec)

...Azi, pentru mine personal, pentru cei putini ramasi din generatia mea, spectacolul lumii contemporane este dezarmant. Ma simt intr-o mare nesiguranta, pentru ca toata tabla de valori in care am crezut s-a zguduit. N-as vrea sa spun ca s-a si prabusit. Suntem insa nelinistiti, putin nedumeriti, suntem si tristi; ceea ce se petrece pe planeta nu-ti da senzatia unei linistiri iminente. Ce se intampla acum seamana cu perioada prabusirii Imperiului Roman, dar acele zguduiri erau provocate de venirea lui Iisus: era inlocuita o pseudo-spiritualitate cu spiritualitatea adevarata. Dar cine vine la noi astazi? Ai zice ca mai degraba vine Antihristul, nu Mantuitorul. Nadajduiesc ca omenirea sa-si revina din aceasta clipa de orbire, care cam dureaza. Opere care nu se mai citesc, lucrari muzicale care nu se mai canta... 

Inceputurile Medgidiei ...

(Sursa: Alexandru P.Arbore, Din etnografia Dobrogei, Tipografia Curtii Regale F. GOBL FII, 1920)

Nume din istoria Medgidiei

 (Sursa: VULCAN, Petru. Albumul naţional al Dobrogei: 1866-1877-1906)

Pentru contemporani, o poezie a lui Petru Vulcan

‎21 Aprilie 1906

Petru Vulcan

 "Albumul national al Dobrogei 1866-1877-1906"

Multumiri artistului plastic si inginerului Cristian Mihailescu din Ottawa, pentru acest document interesant !

The letter from Albert Einstein to Eric Gutkind

Princeton , 3.1.1954

Stimate domnule Gutkind,

Convins de sugestiile repetate ale lui Brouwer, v-am citit cartea şi vă mulţumesc că mi-aţi împrumutat-o. În legătură cu atitudinea factuală faţă de viaţă şi de comunitatea umană avem o mulţime de lucruri în comun. Idealul dumneavoastră care urmăreşte o libertate eliberată de dorinţe orientate către ego-urile personanale, o viaţă frumoasă şi nobilă, cu accent pe elementele pure ale umanităţii, ne unesc în ceea ce s-ar putea numi o "atitudine americană ".

Cu toate astea, dacă n-ar fi existat sugestiile lui Brower n-aş fi ajuns niciodată să citesc cu atenţie cartea dumneavoastră, pentru că este scrisă într-un limbaj inaccesibil mie. Cuvântul "Dumnezeu" nu reprezintă pentru mine nimic mai mult decât expresia şi rezultatul slăbiciunii umane, iar Biblia o colecţie de legende onorabile, dar primitive şi destul de infantile. Nicio interpretare, oricât ar fi ea de subtilă, nu poate schimba asta (pentru mine).

Consider că religia evreiască, la fel ca toate celelalte religii, reprezintă o încarnare a celor mai puerile superstiţii. Iar poporul evreu, din care fac parte cu bucurie, nu îmi apare ca având calităţi superioare faţă de alţi oameni. Din experienţa personală pot spune că evreii nu sunt mai buni decât alte grupuri umane, cu toate că sunt protejaţi de tot felul de urgii de faptul că le lipseşte oarecum puterea. În altă ordine de idei, nu văd nimic "ales" în ceea ce-i priveşte.

Mi se pare dureros că pretindeţi că aveţi o poziţie privilegiată şi încercaţi să o apăraţi dintre două ziduri de mândrie, cel exterior reprezentat de ipostaza de om şi cel interior reprezentat de ipostaza de evreu. Ca om, cereţi o dezlegare de la cauzalităţile acceptate în mod obişnuit, iar ca evreu o dezlegare de la monoteism. Însă o cauzalitate limitată nu mai e o cauzalitate deloc, după cum Spinoza a demonstrat incisiv.

Acum, că am expus făţiş diferenţele între convingerile noastre intelectuale, mi se pare clar că avem opinii apropiate în ceea ce priveşte lucrurile esenţiale, spre exemplu evaluarea comportamentului uman. Cred că ne-am înţelege de minune dacă ne-am rezuma să discutăm despre lucruri concrete.

Cu mulţumiri cordiale şi cele mai bune gânduri,

Al dumneavoastră,

A. Einstein

(Sursa: http://www.a1.ro/news/inedit/o-scrisoare-document-dovedeste-ca-einstein-a-fost-ateu-biblia-o-colectie-de-legende-primitive-si-infantile-201898.html#)

Eminescu despre Parlament, in aprilie 1878

"[„NU DE MULT UN DOCTOR..."]

Nu de mult un doctor însemnat, director al unui mare stabiliment de alienati (adicã, pe bunã româneascã, de nebuni), a avut o idee din cele mai originale : voind a arãta publicului vienez bunãtatea sistemului sãu de psihiatrie, el a convocat, fãrã alegeri, pe toti pensionarii sãi la o adunare unde erau slobozi sã facã toate dupã capul lor.

Cine a fost de fatã la sedinta de sîmbãta trecutã, 1 aprilie, a Camerei, a avut fericirea de a vedea o a doua editiune, revãzutã, însã nu îndreptatã, a adunãrei din balamucul vienez. Cînd am aflat cele petrecute în Dealul Mitropoliei am gîndit deocamdatã cã, fiind 1 aprilie, este vorba numai de o glumã, cum se obicinuieste dupã o deprindere universalã."

(Mihail Eminescu - Opere, vol.X)

ABBA, 38 de ani

Astazi se implinesc 38 de ani de cand patru suedezi care-si spuneau ABBA au castigat, la numai 3 ani de la infiintare, editia 1974 a Concursului  Eurovision, cu viitorul mare slagar "WATERLOO".

Oamenii incompetenti- prea ignoranti ca sa o stie ("Incompetent People - Too Ignorant to Know It")

Un studiu psihologic aflat inca in desfasurare, a demonstrat ca incompetenta priveaza oamenii de abilitatea de a-si recunoaste propria incompetenta. Mai pe romaneste, oamenii prosti sunt atat de prosti incat nu-si dau seama de asta. Aceasta neregula poate fi responsabila pentru multe din problemele societatii.

Dupa mai bine de un deceniu de cercetari, David Dunning, psiholog la Universitatea Cornell, a demonstrat ca „in mod intrinsec, este dificil de a constientiza ceea ce nu stim”. Chiar daca un individ nu poate duce la capat un rationament logic, daca acesta nu are inteligenta emotionala, daca nu are umor sau abilitati in ale sahului, acea persoana va tinde de a-si evalua abilitatile din acel domeniu ca fiind peste medie.

Dunning si colegul sau Justin Kruger, fost profesor la Cornell, actual profesor la Universitatea din New York, au realizat mai multe studii cu ajutorul unor teste din anumite domenii de interes: rationamente logice, inteligenta emotionala, boli cu transmitere sexuala si evitarea lor etc. Au determinat scorurile indivizilor, apoi i-au rugat sa isi evalueze performantele, sa-si determine scorurile. I-au intrebat in ce procentaj se va include rezultatul lor.

Rezultatul este acelasi in toate domeniile de interes: indivizii care au rezultate bune la testare tind sa fie mai siguri in ceea ce priveste rezultatul lor, decat indivizii care nu au rezultate atat de bune. Aproape toti indivizii sunt de parere ca rezultatul lor este peste medie. „Persoanele care au rezultate foarte slabe, intre 10-15%, tind sa isi incadreze performantele peste medie, 55-60%” declara Dunning pentru revista „Life’s Little Mysteries”.

Acelasi model este urmat cand vine vorba de abilitatile persoanelor de a determina cele mai amuzante glume, de a corecta gramatical, sau de a evalua propria performanta in cadrul unui joc de sah. „Persoanele cele mai slabe au in continuare impresia ca depasesc performantele altora.”

Nu este vorba de optimism, ci de lipsa totala de experienta, care ii face incapabili de a-si recunoaste propriile deficiente. Chiar si atunci cand Dunning si colegii sai ofera participantilor la studiu cate 100 de dolari pentru o evaluare personala cat mai obiectiva, acestia nu sunt capabili s-o faca in mod corect. „Ei chiar incearca sa fie sinceri si impartiali,” spune Dunning.

De asemenea el este de parere ca incapacitate persoanelor de a evalua propriile cunostinte reprezinta cauza multor probleme ale societatii.

„Numeroase  persoane nu au foarte multe cunostinte cand vine vorba de stiinta, deci acestea pot foarte bine sa o inteleaga in mod gresit. Din cauza faptului ca nu au cunostintele necesare evaluarii, aceste persoane nu realizeaza cat de eronate pot fi aceste evaluari ”, spune el.

Mai mult decat atat, chiar daca o persoana, bazandu-se pe cunostintele ei, ajunge la o concluzie logica legata de exemplu de schimbarile climatice,  aceasta persoana „nu se afla neaparat in situatia de a putea face evaluari pertinente in domeniul respectiv”.

Facand parte din aceeasi categorie, persoanele care nu sunt pricepute intr-un anumit domeniu nu sunt  capabile sa recunoasca abilitatile sau ideile bune ale altor persoane, de la muncitori  pana la politicieni. Acest lucru reprezinta un impediment in desfasurarea procesului democratic, care se bazeaza pe capacitatea cetatenilor de a identifica si sustine cel mai bun candidat sau cea mai buna politica.

Finalul studiului reprezinta un memento care ne aduce aminte ca poate nu suntem atat de grozavi pe cat ne credem. Si ca poate nu avem dreptate de fiecare data cand avem impresia ca avem dreptate. Si daca vrem sa transformam asta intr-o gluma, poate nu va fi atat de amuzanta pe cat credem ca va fi.

(Sursa: http://www.lifeslittlemysteries.com)

Traducerea si adaptarea Catalina SFAT

Basmul Uniunii Europene

A fost odată un ţăran sărac şi cinstit. Român. El putea fi deopotrivă bulgar, bosniac, albanez, slovac, sau ucrainean, importante fiind, nu atât etnia, cât sărăcia. În sătucul său natal, izolat de lume, se zvonise că undeva departe, peste nouă munţi şi nouă ţări, s-ar fi aflat o baroneasă înstărită, cu dărnicie fără seamăn, pe care ar fi chemat-o Uniunea Europeană. Şi zvonul nu era numai zvon, căci văzuse omul prin vecini, ba pe unul, ba pe altul, fălindu-se cu darurile acesteia. Drept care, într-o bună zi, şi-a luat toiagul şi a purces la drum. A bătut la poarta palatului şi i s-a deschis. Doamna cea mare l-a primit, l-a poftit să şadă şi, fiindcă era peste măsură de ostenit, l-a îmbiat cu Coca-Cola şi gumă de mestecat. Ţăranul a gustat cu măsură din bucate şi, nerăbdător, şi-a spus păsul: “Mărită Doamnă Uniune, am auzit că faci daruri celor nevoiaşi. Eu am acasă pământ bun, ape limpezi, am şi păduri bătrâne. Iarna însă-i cam lungă la mine în ţinut, aproape şapte-opt luni pe an. Ca să lucrez bine, aş avea nevoie de o pereche de încălţări. Sunt desculţ şi mi-e frig. Doar atât îţi cer”.Doamna Uniune Europeană l-a măsurat din cap până în picioare şi a rămas cu privirea pironită la degetele acestora, vineţii, înfrigurate, bătătorite şi prăfuite de drum. Apoi a glăsuit: “Omule, eşti desculţ şi eu te înţeleg. Dar tot ce-ţi pot oferi este o bască. Una nouă şi de firmă vestită. Ştiu eu?… Armani, Versace… Ţine de frig, de ploaie…”.

Omul a luat basca, a oftat dezamăgit, a mulţumit şi a făcut calea-ntoarsă spunându-şi: “Totuşi e doamnă bună. Putea să nu-mi dea nimic”. A trecut iarna şi, din gerurile ei cumplite, omul a ieşit destul de bine, doar cu un deget – cel mic de la piciorul stâng – degerat. Apoi, vara istovindu-se, a purces iar pe lungul drum al Doamnei Uniuni, spunându-i păsul vechi: “Sunt desculţ. O pereche de încălţări mi-ar prinde tare bine”. Doamna l-a pri­vit cu înţelegere şi căldură, l-a ospătat cu Coca-Cola, oferindu-i iar o bască nouă-nouţă, Steilmann. “Dacă-i pe degeaba, merită s-o iau”, îşi spune la întoarcere ţăranul cel sărac şi cinstit.

Iarna a trecut cu chiu cu vai şi, în afara altui deget de la picior – numai unul –, degerat şi amputat, omul n-a avut de suferit.A urmat primăvara, vara şi, pe când frunzele s-au îngălbenit, ţăranul şi-a amintit de doamna cea darnică, pornind iar spre ea, să-şi încerce norocul. Dinaintea acesteia şi-a băut cu poftă paharul de Coca-Cola, ba a mai şi cerut unul, căci începuse să-i placă, dar de întors s-a întors tot cu o bască. Totuşi nu s-a dat bătut. An după an a străbătut calea plin de speranţă, primind cu politeţe ştiutul dar. Până într-o iarnă, când zăpezile şi gerurile au fost mai amarnice ca niciodată. Prins cu treburile, picioarele i-au degerat, sau cangrenat şi doctorul a trebuit să i le amputeze, spre a-i salva viaţa.

Purtat pe braţe de vecini, omul a bătut la poarta Doamnei Uniuni care, iute, şi-a dat seama de trebu­in­ţe, făcându-i cadou un cărucior de invalid, cu rotile, nou şi strălucitor, având douăzeci şi una de viteze şi baterii solare. Omul a mulţumit şi, în­torcându-se în satul său, a stârnit cu maşinăria cea arătoasă mari in­vi­dii. De aici i s-a tras un necaz: într-o noapte a fost călcat de hoţi. Aceş­tia nu găsiseră mare lucru, dar ple­ca­seră acasă cu saci întregi de băşti. Oameni cu frica de Dumnezeu, îi lă­sa­seră, totuşi, căruciorul.

În prag de iarnă, ţăranul s-a po­menit astfel fără bască. Aşezat co­mod în căruciorul său silenţios, a por­nit iar cale de nouă munţi şi nouă ţări, s-a înfăţişat Doamnei Uni­u­ni şi i-a spus: “Mărită Doamnă, m-au călcat hoţii şi, acum la căderea zăpezii, sunt cu capul descoperit. Fii bună şi dă-mi o bască, fiindcă ştiu că ai şi poţi”. Doamna l-a mă­surat din cap până la brâu – că de acolo începea căruţul – şi, gânditoare, i-a spus: “Bade dragă, eu te înţeleg… Dar, tot ce-ţi pot dărui acum este o pereche de încălţări… Á propos… Aşa cum te văd de schilod, cred că nu poţi munci. Nu-mi vinzi mie pământul dumitale? Cu banii primiţi ai putea să-ţi cumperi cea mai bună bască”.

Autor: NICOLAE R DĂRĂMUŞ

(Sursa: http://www.jurnalul.ro/editorial/basmul-uniunii-europene-604164.htm)

Limita, cand x nu tinde tocmai la infinit ...

 

In cursul emisiunii respective Mihai Gadea a aparut extrem de timorat, complexat si in general, puternic marcat de importanta intalnirii pe care o media. In schimb, Ungureanu a fost degajat, vesel chiar, cateodata superior, dand impresia ca stie mai multe decat poate si vrea sa spuna.

Meciul dintre cei doi s-a desfasurat intre doua momente “de varf”.

Pentru inceput Gadea a vrut sa para dur, incercand sa-l determine pe premier sa-si “ceara” scuze (doar “iertarea” se cere, “scuzele” se prezinta) pentru faptul ca i-a numit “lenesi” pe unii dintre “inzapeziti”. Ungureanu a fost initial putin surprins de tonul imperativ, dar si-a revenit repede si a explicat logic, scurt si clar la ce s-a referit in momentul respectiv.

Spre finalul intalnirii Gadea reia tonul taios si grav si il intreaba pe premier despre implicarea sotiei sale in activitati ale companiei Petrom, care ar fi incompatibile cu statutul de sotie a sefului unui serviciu de informatii. Ungureanu, usor amuzat, face o scurta demonstratie, din care rezulta ca statutul de incompatibilitate al activitatilor respective nu a existat.

Intre cele doua momente am asistat, spre dezamagirea mea, la o evolutie aproape penibila a directorului Antena3, care a marcat raspunsurile lui Ungureanu ba cu buze tuguiate, ba cu oftaturi adanci si fotogenice, ba cu degetul aratator peste buze, semn al unei concentrari maxime sau adoptand mina cu “ochi de chinez”, dand de inteles ca “il citeste” pe interlocutor pe dinauntru.

In tot acest timp Ungureanu a stat aproape impasibil la asediul lui Gadea, a si zambit, a devenit si serios, a atacat cand a fost nevoie si nu a dat nici un moment semne de nesiguranta. 

In cateva cuvinte, disputa dintre cei doi a fost un excelent prilej de a-mi confirma parerea despre Mihai Razvan Ungureanu, care l-a determinat pe Mihai Gadea sa-si arate destul de repede limitele. Am avut impresia ca urmaresc un meci de fotbal in care echipa mai puternica nu se intrebuinteaza decat atat cat trebuie pentru a castiga meciul ...  

Un doctor necesar : Ladislau Boloni, la 59 de ani

Inca un om adevarat, care provoaca groaza printre puscariabilii care conduc fotbalul din Romania. N-a avut loc in Romania din cauza becalilor, nasilor si "brutarilor" si si-a dovedit profesionalismul prin alte tari, in ciuda unor conceptii xenofobe si anti-maghiare, in ciuda unor incuiati care s-au indoit ca un ungur poate avea intentii curate vis-a-vis de fotbalul romanesc si au facut orice sa-l indeparteze din zona. In concluzie au ramas pe loc maimutoi care se cred mafioti si impresari, hoti ordinari care se cred sefi de ligi si federatii, cartofori-infractori care "antreneaza" echipe nationale, precum si o liota paduchioasa de tutari, care le debaraseaza mesele primilor. In concluzie fotbalul din Romania arata precum capul taiat al lui Andrei Bathory din filmul lui Sergiu Nicolaescu, "Mihai Viteazul", adica in ciuda faptului ca este complet separat de trup, ochii clipesc si se dau peste cap, iar privirea se pierde undeva in gol . Nici n-ar putea arata altfel un fotbal care nu are nici o baza de selectie la copii si tineret, in care orice promovare la esaloanele inferioare se face numai pe spaga, in care selectia la echipa nationala se face dupa interesele strict financiare ale impresarilor, iar prima divizie e o competitie intre patronii de cluburi, arbitri si impresari inchipuiti.

Ladislau Boloni a venit in 1984 la Steaua, "rotunjind" astfel team-ul "vitezistilor", care avea sa se rostogoleasca aproape liber catre seara magica de mai a anului 1986. În anii 1977 și 1983 a fost desemnat cel mai bun fotbalist al României. A jucat 108 meciuri în echipa națională, pentru care a marcat 25 de goluri. A fost de 23 de ori căpitan al echipei naționale de fotbal a României. Din anul 2000 și până în 2001 a fost antrenor al acestei echipe, cu un bilanț de 13 meciuri jucate, dintre care 8 câștigate, 2 egaluri și 3 meciuri pierdute.

Între 2001 și 2003 a antrenat echipa portugheză Sporting Lisabona. În primul sezon pe banca lui Sporting a reușit să câștige atâtCampionatul Portugaliei cât și Cupa Portugaliei. A dus o politică de promovare a jucătorilor tineri și de perspectivă printre careCristiano Ronaldo, Ricardo Quaresma și Hugo Viana.

Pe data de 9 iunie 2008 a semnat un contract cu echipa belgiană Standard Liège. Pe 24 mai 2009 a câștigat Campionatul Belgiei si apoi a fost declarat in Belgia - Antrenorul anului 1989.

Sa-i uram La multi ani, Loti !

Toma Caragiu, dupa 35 de ani ...

Duminica, 4 martie 2012, s-au implinit 35 de ani de cand

 uriasul Toma Caragiu ne-a parasit. 

Dumnezeu sa-l odihneasca !

Va dati seama ce echipa fac acolo sus, 

Toma si Nenea Iancu ?