"Banii chinezeşti miros a eşec european
Forumul chino-est european de la Bcureşti a fost tratat pe de-o parte festivist, pe de alta cu îmbufnare occidentaloidă. Ioan Stanomir ne spune că dorinţa de valori europene trebuie să fie mai tare decât foamea, Vlad Mixich ne anunţă în exclusivitate că China este condusă de comunişti, iar Moise Guran ne forţează imaginaţia: China de azi este ca o Românie cu un Ceauşescu mai şmecher. Mircea Platon iese din schema asta fără să intre în festivismul pro-guvernamental, exprimându-şi speranţa că banii chinezi ne vor ajuta să ieşim din foamea care ne-a cuprins – subliniind în acelaşi timp că Occidentul ne-a tratat cu dosul.
Ceea ce este adevărat. Aderarea la UE nu ne-a prea adus mari beneficii. România a fost transformată într-o regiune exportatoare de forţă de muncă şi de materii prime, un hinterland european (performanţă realizată sub ameninţarea unui conflict de tip iugoslav şi cu largul concurs al compradorilor locali, gata să privatizeze şi vândă la fier vechi uzinele epocii de aur). Ne-am întors la vorbele lui Tudor Vladimirescu din 1821 „ţara asta altă tarapana nu are, decât din neguţătorie trăieşte”. Perversitatea maximă este că ne-am procopsit şi cu un ciopor de corifei occidentaloizi care ne explică obsedaţi de o teorie antică a unui neamţ că românii (latini, sudişti, est-europeni, ortodocşi – taraţi de o roabă de păcate) pur şi simplu nu sunt capabili de modernizare. Ceva de genul: sunteţi proşti şi d-aia vă jefuim. Bineînţeles, doar dacă gândeşti aşa, necum să-ţi mai exprimi aceste gânduri eretice devii automat ceauşisto-comunist-fundamentalisto-legionar-fascist-homofob-anti-european.
În prima parte a secolului al XIX-lea călătorii străini se uitau la ţăranii români cu aceeaşi privire cu care se uitau la pieile roşii sau boşimani. Nişte unii încremeniţi într-un neolitic glorios, care îşi ţeseau hainele folosindu-se de nişte instrumente din lemn făcute cu mâinile lor. Abia după o relativă stabilizare politică a estului european au putut românii să ridice capul, să-şi modernizeze limba, să-şi creeze primele generaţii de ingineri, medici şi alte caste folositoare modernizării. Secolul al XIX-lea a modernizat parţial oamenii, folosind resursele puţine ale unei economii agrare primitive. Abia în secolul al XX-lea s-a demarat procesul de industrializare a spaţiului românesc – proces afectat de două războaie mondiale. Cum-necum s-a creat o industrie românească, s-au imaginat şi început o serie de proiecte mari (construcţia hidrocentralei de la Porţile de Fier şi a celor de pe cursurile majore; combinatul siderurgic de la Galaţi care iniţial trebuia să fie la Brăila, electrificarea tuturor localităţilor, modernizarea şi extinderea reţelei de şosele, fabrici de automobile, industrie uşoară, conducte de gaze pentru localităţile mari etc.)
Peste acest început promiţător a venit dezastrul sovietic. În primă fază România a fost tratată ca hinterland al imperiului condus de la Moscova, celebrele Sovromuri au stors ţara de resurse. Planul Valev a mărturisit aceeaşi gândire imperială: unde e câmpie facem agricultură, nu mai contează ce vor locuitorii. Comunişti-necomunişti, conducătorii României din acei ani au reluat planurile interbelice şi le-au repus în mişcare. Iar China ne-a ajutat în această direcţie. Comuniştii de la Bucureşti au reuşit să scape de soarta unui hinterland sovietic şi au comis erezia: au intrat în relaţii cu occidentul european. Acum regina Angliei poate să spună ce vrea, însă în 1978 l-a plimbat pe Ceauşescu prin centrul Londrei în caleaşcă, dictator-nedictator.
Următoarea fază a modernizării economice a României ar fi trebuit să vină prin aderarea la UE. Ceea ce nu s-a întâmplat. Băncile vestice şi-au păstrat profiturile în România pe perioadă de criză, iar fondurile europene nu au intrat în economia românească. Bineînţeles, explicaţia e simplă: românii sunt corupţi şi incapabili să administreze banii europeni. Eu am o bănuială sinistră, că banii UE sunt pentru cine trebuie, nu pentru cine are nevoie de ei. Până una-alta România e contributor net la bugetul UE şi în acelaşi timp şi-o ia în barbă regulat de la Franţa, Olanda, Marea Britanie şi Germania. Iar dacă ne întoarcem către China primim avertisment că trebuie să respectăm regulile europene.
Dar mai este ceva. Banii vin întotdeauna cu un preţ (am pregătit pentru Magazin istoric un articol despre cum ne-au lăsat baltă britanicii în toamna anului 1938, francezii însă îşi ţin dosite documentele, în esenţă Londra ne-a spus înainte de Al Doilea Război Mondial că nu ne poate oferi ajutor pentru că investiţiile româneşti nu erau profitabile). Banii chinezeşti vin la pachet cu o serie de condiţii economice, dacă nu şi politice. Construiesc chinezii autostrăzi? Să vă aşteptaţi la taxe pentru acele autostrăzi, taxe ce vor trebui să le acopere investiţia şi să le înapoieze un profit. Orice investiţie chinezească în România va funcţiona pe baza acestui mecanism.
P.S. pentru basarabeni: UE rămâne în continuare mai bună decât Rusia."
(Sursa: george-damian.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu