(poveste adevarata)
Ograda Bunicii era plina de animale, mai mari, mai mici, mai linistite sau mai galagioase, dupa caz. In curtea ei, Bunica era ca un Prim-ministru, adica controla absolut toate activitatile, stia clar unde era locul fiecarui animal, unde si cand trebuia sa le dea de mancare si ce anume, unde erau cuibarele pasarilor sau pe unde se puteau misca cele trei mioare si mieii lor.
Cel mai mare animal din curtea Bunicii era Boul. Intr-o vreme, Boul era foarte util, mai ales la munci grele, tragand din greu cand la un plug, cand la un car.
Numai ca Boul traia in ultima vreme o perioada mai putin fasta a existentei sale, treburile la care se … pricepea atat de bine nemaiavand mare cautare in gospodarie.
GHINION !!!
In consecinta, activitatea Boului se limita acum doar la deplasarea sa zilnica la pasune, impreuna cu celelalte vite ale satului, plecand dis-de-dimineata si intorcandu-se la asfintit, trecand de fiecare data prin aceeasi poarta, larg deschisa in prealabil, de Bunica. Cand pleca dimineata, Boul urma foarte précis drumul de la iesle si pana la iesirea pe poarta, catre islazul satului. La intoarcere insa, probabil “imbatat” de aerul libertatii unei zile de pasunat fara constrangeri, dupa ce intra pe poarta ograzii, dadea sa se abata de la calea pe care trebuia s-o urmeze, ba la stanga spre hambarul plin cu graunte, ba la dreapta spre balotii de trifoi si tot asa… Cunoscandu-I bine aceste apucaturi, Bunica era bineinteles cu ochii pe el si la fiecare incercare de schimbare a “cursului” il aducea la ordine cu un strigat ferm:
“NEA LA LOOOC !!!”.
Auzind acest indemn cu iz de mustrare, Boul schimba imediat deplasarea in directia corecta, adica spre ieslea sa, unde ii era de altfel, locul.
Copii pe vremea aceea, eram uimiti de "puterea" Bunicii, care numai cu trei cuvinte, pe care, de altfel, nici nu le prea intelegeam, reusea ca de la orice distanta, sa struneasca ferm, un animal atat de mare si puternic.
Mai tarziu aveam sa intelegem ca "puterea" Bunicii venea din "legea" dupa care era randuita viata tuturor orataniilor din ograda, "lege" pe care toata lumea era obligata sa o respecte.
Inclusiv Boul...
Cel mai mare animal din curtea Bunicii era Boul. Intr-o vreme, Boul era foarte util, mai ales la munci grele, tragand din greu cand la un plug, cand la un car.
Numai ca Boul traia in ultima vreme o perioada mai putin fasta a existentei sale, treburile la care se … pricepea atat de bine nemaiavand mare cautare in gospodarie.
GHINION !!!
In consecinta, activitatea Boului se limita acum doar la deplasarea sa zilnica la pasune, impreuna cu celelalte vite ale satului, plecand dis-de-dimineata si intorcandu-se la asfintit, trecand de fiecare data prin aceeasi poarta, larg deschisa in prealabil, de Bunica. Cand pleca dimineata, Boul urma foarte précis drumul de la iesle si pana la iesirea pe poarta, catre islazul satului. La intoarcere insa, probabil “imbatat” de aerul libertatii unei zile de pasunat fara constrangeri, dupa ce intra pe poarta ograzii, dadea sa se abata de la calea pe care trebuia s-o urmeze, ba la stanga spre hambarul plin cu graunte, ba la dreapta spre balotii de trifoi si tot asa… Cunoscandu-I bine aceste apucaturi, Bunica era bineinteles cu ochii pe el si la fiecare incercare de schimbare a “cursului” il aducea la ordine cu un strigat ferm:
“NEA LA LOOOC !!!”.
Auzind acest indemn cu iz de mustrare, Boul schimba imediat deplasarea in directia corecta, adica spre ieslea sa, unde ii era de altfel, locul.
Copii pe vremea aceea, eram uimiti de "puterea" Bunicii, care numai cu trei cuvinte, pe care, de altfel, nici nu le prea intelegeam, reusea ca de la orice distanta, sa struneasca ferm, un animal atat de mare si puternic.
Mai tarziu aveam sa intelegem ca "puterea" Bunicii venea din "legea" dupa care era randuita viata tuturor orataniilor din ograda, "lege" pe care toata lumea era obligata sa o respecte.
Inclusiv Boul...
(orice asemanare cu realitatea inconjuratoare este pur-si-simplu intentionata !)
