Bunica si Boul (Constitutia ograzii)

(poveste adevarata)

Ograda Bunicii era plina de animale, mai mari, mai mici, mai linistite sau mai galagioase, dupa caz. In curtea ei, Bunica era ca un Prim-ministru, adica controla absolut toate activitatile, stia clar unde era locul fiecarui animal, unde si cand trebuia sa le dea de mancare si ce anume, unde erau cuibarele pasarilor sau pe unde se puteau misca cele trei mioare si mieii lor.
Cel mai mare animal din curtea Bunicii era Boul. Intr-o vreme, Boul era foarte util, mai ales la munci grele, tragand din greu cand la un plug, cand la un car.
Numai ca Boul traia in ultima vreme o perioada mai putin fasta a existentei sale, treburile la care se … pricepea atat de bine nemaiavand mare cautare in gospodarie.
GHINION !!!
In consecinta, activitatea Boului se limita acum doar la deplasarea sa zilnica la pasune, impreuna cu celelalte vite ale satului, plecand dis-de-dimineata si intorcandu-se la asfintit, trecand de fiecare data prin aceeasi poarta, larg deschisa in prealabil, de Bunica. Cand pleca dimineata, Boul urma foarte précis drumul de la iesle si pana la iesirea pe poarta, catre islazul satului. La intoarcere insa, probabil “imbatat” de aerul libertatii unei zile de pasunat fara constrangeri, dupa ce intra pe poarta ograzii, dadea sa se abata de la calea pe care trebuia s-o urmeze, ba la stanga spre hambarul plin cu graunte, ba la dreapta spre balotii de trifoi si tot asa… Cunoscandu-I bine aceste apucaturi, Bunica era bineinteles cu ochii pe el si la fiecare incercare de schimbare a “cursului” il aducea la ordine cu un strigat ferm:
“NEA LA LOOOC !!!”.
Auzind acest indemn cu iz de mustrare, Boul schimba imediat deplasarea in directia corecta, adica spre ieslea sa, unde ii era de altfel, locul.
Copii pe vremea aceea, eram uimiti de "puterea" Bunicii, care numai cu trei cuvinte, pe care, de altfel, nici nu le prea intelegeam, reusea ca de la orice distanta, sa struneasca ferm, un animal atat de mare si puternic.
Mai tarziu aveam sa intelegem ca "puterea" Bunicii venea din "legea" dupa care era randuita viata tuturor orataniilor din ograda, "lege" pe care toata lumea era obligata sa o respecte.
Inclusiv Boul...

(orice asemanare cu realitatea inconjuratoare este pur-si-simplu intentionata !)

Neagu Djuvara ne indeamna sa meditam

"Era o vreme în ţara asta când cine termina liceul si intra la facultate era privit cu admiraţie şi i se spunea cu respect, "Domnul inginer sau Domnul profesor, sau Domnul avocat".

Când unul dintre ei, la cam 10-15 ani de activitate îşi dădea şi lua (dacă îl lua) doctoratul tot oraşul se uita la el ca la Dumnezeu. Era o vreme în ţara asta când dacă vedeai o maşină pe stradă ştiai că cel care se află în ea a muncit ca să o cumpere sau este vreun boss de la partid. Mai târziu au apărut şi norocoşii câştigători la cecuri sau loz în plic, dar îi puteai număra pe degetele la o mână într-un judeţ. Şi mai era o categorie cu maşini, cei care lucrau în comerţ sau alimentaţia publică. Era o vreme în ţara asta când dacă vedeai pe cineva pe stradă între 8 şi 16, te gândeai că este în concediu, libere, sau e bolnav săracu om şi merge la doctor. Era o vreme în ţara asta când dacă vedeai un poliţist pe stradă mergeai liniştit să îi ceri o informaţie, sau daca voiai să te plângi de ceva, erai ascultat. Era o vreme în ţara asta când dacă ajungeai la spital cu cineva şi trebuia operat, îţi era frică să vii cu o floare la asistente sau cu o cafea sau o sticlă de whisky la doctor, şi le mascai neîndemânatic - ca toată lumea - în ziar, sub haină convins că nu ştie nimeni ce e umflătura aia, de la piept. Când te întorceai fericit că nu te-a prins nimeni şi te întâlneai cu altul umflat în piept te uitai superior şi zeflemitor la el gândind "ia uite şi la fraierul ăla, merge cu sticla ascunsă la piept are impresia că eu nu ştiu că o duce lu dom doctor. !" Era o vreme în ţara asta când la şcoală, copii mergeau în uniformă şi cum vedeai unul pe stradă în timpul orelor ştiai că "este unul din ăia de chiulesc sau nu le place şcoala" şi te uitai atent la el să vezi dacă nu e cumva copilul vreunui coleg de fabrică. Şi ce bătaie lua acasă dacă afla tacso că a chiulit.

Era o vreme în ţara asta când abia aşteptai să intri în câmpul muncii, să te angajezi undeva, să îţi faci raport pentru locuinţă şi să aştepţi cu înfrigurare, dar temei, să ţi se repartizeze una, ca să te poţi însura, să te aşezi şi tu la casa ta, să îţi întemeiezi o familie. Dacă nu aveai, nu prea îţi ardea de însurătoare, că nu se uita nimeni la tine fără serviciu şi fără casă, că nu erai de viitor.

Era o vreme în ţara asta când băieţi deştepţi erau consideraţi cei care ştiau carte, dar să o citească, nu să o joace, făceau o facultate şi terminau primii. La ei se uita lumea cu admiraţie: "ăsta e a lu Ilie de la sculărie. A termenat primu facultatea, l-au luat ăia la Bucureşti. Eheeeeeeeeeeee, o să ajungă mare, e dăştept"

Era o vreme în ţara asta când dacă te întâlneai cu un cunoscut pe stradă, te opreai bucuros să mai schimbi o vorbă, să mai auzi un banc, să te lauzi cu ce ai mai făcut sau să îi spui cum a fost în concediu la Mamaia, să te mândreşti că ai fost promovat sau ţi-a luat copilul la liceu, sau să îl inviţi peste o lună la ziua ta sau nunta copilului.

Era o vreme în ţara asta când veneai de la serviciu, băgai repede o ciorbă caldă în tine şi ieşeai în faţa blocului "la una mică cu băieţii". Una mică putea fi o minge, o ţâgară, o tablă, o bere, o şuetă, după priceperile fiecăruia, dar nu era unu să nu facă "una mică" cu prietenii.

Era o vreme în ţara asta când mergeai liniştit pe stradă, nu îţi era teamă că te opreşte careva să te întrebe cât e ceasul sau de ce nu ai moţ la bască.

Era o vreme în ţara asta când lumea întorcea capul după militarii care treceau cântând sau în pas de defilare de la instrucţie, acolo unde aceştia erau nevoiţi să treacă prin oraş şi auzeai pe câte cineva spunând cu mândrie: "Uite mamă, trece armata".

Astăzi, în ţara asta, toată lumea termină liceul, ia bacalaureatul pentru că s-a dat lege să nu fie nici un analfabet fără bacalaureat, iar facultatea a devenit locul unde se pun la cale cele mai tari chefuri şi se adună puştoaice pentru "o linie".

Astăzi, în ţara asta, nu mai poţi merge pe trotuar pentru că nu mai ai loc de maşini staţionate şi şoferi grăbiţi.

Astăzi, în ţara asta, străzile sunt pline de oameni care în nici un caz nu merg la serviciu, dar nici la doctor. Toată lumea e în concediu fără plată.

Astăzi, în ţara asta, când vezi un poliţist pe stradă te uiţi speriat să vezi pe cine urmăreşte sau îl ocoleşti să nu îţi dea vre-o amendă aşa, pentru că l-ai deranjat când te-ai uitat la el. De regulă unde e gâtuit traficul, vei găsi un poliţist în intersecţie, "fluidizând circulaţia".

Astăzi, în ţara asta, când mergi la spital, nu mai mergi cu sticla ascunsă sub haină. Când intri la medic în cabinet înainte de a da cu bună ziua trebuie să dai cu plicul. Nu mai vezi pe nimeni cu pieptul umflat toată lumea intră cu sacoşe burduşite. Nu se mai uită nimeni chiorâş, toţi paznicii ştiu că ai acolo feşe, vată, antibiotice, cearceafuri, dezinfectant, medicamente, analgezice, perfuzii, pungi cu plasmă pentru operaţie.

Astăzi, în ţara asta, când vezi copii de şcoală, te întrebi dacă merg la şcoală sau la discotecă, ţinuta este aceeaşi, machiajul la fel de strident, rucsacul din spate are un caiet şi laptopul, ipodul, "ifonul", sau tableta.

Astăzi, în ţara asta, tinerii nu mai au nevoie de serviciu ca să îşi întemeieze o familie, doar de bani de la babaci şi îşi întemeiază câte o familie pe săptămână fără acte, fără biserică, fără serviciu. Fetele abia aşteaptă să fie neveste sau nevestite la câte cineva, cine nu are câte un "my man" este ori urâtă cu crengi ori "tută".

Astăzi, în ţara asta, băieţi deştepţi sunt cei fără carte, care reuşesc să "se învârtă" sau sunt "băieţi de băieţi deştepti" care obţin bani uşor din "afaceri" cu fraierii. Cu cât păcăleşti sau furi mai mult, cu atât eşti mai deştept.

Astăzi, în ţara asta, când te întâlneşti cu un cunoscut pe stradă, îl ocoleşti ca să nu te întrebe cum o mai duci, sau să nu îţi ceară bani cu împrumut, să nu te invite la o nuntă.

Astăzi, în ţara asta, oamenii nu se mai întâlnesc în faţa blocului, le e ruşine să se întâlnească şi la gunoi, se uită fiecare pe geam să se asigure că nu e nimeni să se uite în gunoiul lui amărât sau să observe că nici câinii vagabonzi nu zăbovesc lângă resturile lui, pentru că nici oase nu mai sunt în gunoi. Cel mai mult oamenii stau ascunşi în casă sau pleacă "la ţară " de zilele onomastice, ca să nu se trezească cu invitaţi nepoftiţi. Nimeni nu mai zâmbeşte toată lumea circulă cu capul în jos de ai zice că toţi au pierdut câte un galben şi îl caută disperaţi. Te mir că nu se dau cap în cap.

Astăzi, în ţara asta, ieşi din bloc şi după doi paşi apare unul cu un cuţit sau un pistol ţi-l pune la gât şi te întreabă de ce te-ai însurat cu nevastă-ta, nu ştiai că era prietena lui?

Astăzi, în ţara asta, când lumea aude de armată întoarce capul pentru că "Aştia au tras în noi în '89 şi acum au pensii nesimţite".

Oare ce va fi mâine ? Va mai fi ţara asta ?"

Romania, ca de obicei - la rascruce de drumuri ...

"Banii chinezeşti miros a eşec european

Forumul chino-est european de la Bcureşti a fost tratat pe de-o parte festivist, pe de alta cu îmbufnare occidentaloidă. Ioan Stanomir ne spune că dorinţa de valori europene trebuie să fie mai tare decât foamea, Vlad Mixich ne anunţă în exclusivitate că China este condusă de comunişti, iar Moise Guran ne forţează imaginaţia: China de azi este ca o Românie cu un Ceauşescu mai şmecher. Mircea Platon iese din schema asta fără să intre în festivismul pro-guvernamental, exprimându-şi speranţa că banii chinezi ne vor ajuta să ieşim din foamea care ne-a cuprins – subliniind în acelaşi timp că Occidentul ne-a tratat cu dosul.

Ceea ce este adevărat. Aderarea la UE nu ne-a prea adus mari beneficii. România a fost transformată într-o regiune exportatoare de forţă de muncă şi de materii prime, un hinterland european (performanţă realizată sub ameninţarea unui conflict de tip iugoslav şi cu largul concurs al compradorilor locali, gata să privatizeze şi vândă la fier vechi uzinele epocii de aur). Ne-am întors la vorbele lui Tudor Vladimirescu din 1821 „ţara asta altă tarapana nu are, decât din neguţătorie trăieşte”. Perversitatea maximă este că ne-am procopsit şi cu un ciopor de corifei occidentaloizi care ne explică obsedaţi de o teorie antică a unui neamţ că românii (latini, sudişti, est-europeni, ortodocşi – taraţi de o roabă de păcate) pur şi simplu nu sunt capabili de modernizare. Ceva de genul: sunteţi proşti şi d-aia vă jefuim. Bineînţeles, doar dacă gândeşti aşa, necum să-ţi mai exprimi aceste gânduri eretice devii automat ceauşisto-comunist-fundamentalisto-legionar-fascist-homofob-anti-european.

În prima parte a secolului al XIX-lea călătorii străini se uitau la ţăranii români cu aceeaşi privire cu care se uitau la pieile roşii sau boşimani. Nişte unii încremeniţi într-un neolitic glorios, care îşi ţeseau hainele folosindu-se de nişte instrumente din lemn făcute cu mâinile lor. Abia după o relativă stabilizare politică a estului european au putut românii să ridice capul, să-şi modernizeze limba, să-şi creeze primele generaţii de ingineri, medici şi alte caste folositoare modernizării. Secolul al XIX-lea a modernizat parţial oamenii, folosind resursele puţine ale unei economii agrare primitive. Abia în secolul al XX-lea s-a demarat procesul de industrializare a spaţiului românesc – proces afectat de două războaie mondiale. Cum-necum s-a creat o industrie românească, s-au imaginat şi început o serie de proiecte mari (construcţia hidrocentralei de la Porţile de Fier şi a celor de pe cursurile majore; combinatul siderurgic de la Galaţi care iniţial trebuia să fie la Brăila, electrificarea tuturor localităţilor, modernizarea şi extinderea reţelei de şosele, fabrici de automobile, industrie uşoară, conducte de gaze pentru localităţile mari etc.)

Peste acest început promiţător a venit dezastrul sovietic. În primă fază România a fost tratată ca hinterland al imperiului condus de la Moscova, celebrele Sovromuri au stors ţara de resurse. Planul Valev a mărturisit aceeaşi gândire imperială: unde e câmpie facem agricultură, nu mai contează ce vor locuitorii. Comunişti-necomunişti, conducătorii României din acei ani au reluat planurile interbelice şi le-au repus în mişcare. Iar China ne-a ajutat în această direcţie. Comuniştii de la Bucureşti au reuşit să scape de soarta unui hinterland sovietic şi au comis erezia: au intrat în relaţii cu occidentul european. Acum regina Angliei poate să spună ce vrea, însă în 1978 l-a plimbat pe Ceauşescu prin centrul Londrei în caleaşcă, dictator-nedictator.

Următoarea fază a modernizării economice a României ar fi trebuit să vină prin aderarea la UE. Ceea ce nu s-a întâmplat. Băncile vestice şi-au păstrat profiturile în România pe perioadă de criză, iar fondurile europene nu au intrat în economia românească. Bineînţeles, explicaţia e simplă: românii sunt corupţi şi incapabili să administreze banii europeni. Eu am o bănuială sinistră, că banii UE sunt pentru cine trebuie, nu pentru cine are nevoie de ei. Până una-alta România e contributor net la bugetul UE şi în acelaşi timp şi-o ia în barbă regulat de la Franţa, Olanda, Marea Britanie şi Germania. Iar dacă ne întoarcem către China primim avertisment că trebuie să respectăm regulile europene.

Dar mai este ceva. Banii vin întotdeauna cu un preţ (am pregătit pentru Magazin istoric un articol despre cum ne-au lăsat baltă britanicii în toamna anului 1938, francezii însă îşi ţin dosite documentele, în esenţă Londra ne-a spus înainte de Al Doilea Război Mondial că nu ne poate oferi ajutor pentru că investiţiile româneşti nu erau profitabile). Banii chinezeşti vin la pachet cu o serie de condiţii economice, dacă nu şi politice. Construiesc chinezii autostrăzi? Să vă aşteptaţi la taxe pentru acele autostrăzi, taxe ce vor trebui să le acopere investiţia şi să le înapoieze un profit. Orice investiţie chinezească în România va funcţiona pe baza acestui mecanism.

P.S. pentru basarabeni: UE rămâne în continuare mai bună decât Rusia."

(Sursa: george-damian.ro

"Cristian Gațu, după eliminarea Oltchimului: "Românii sunt labili psihic"" ?

Alooo, domnu' Gatu, poate n-ati observat, dar in echipa Oltchimului mai mult de jumatate dintre jucatoare sunt STRAINE, deci mai usor cu generalizarile astea savante despre romani ! In general generalizarile sunt periculoase, mai ales daca vin de la oameni nepriceputi la asa ceva...

Oricum, problema labilitatii psihice si a pregatirii psihologice in general, este acuzata de Oltchim si nu numai, de cel putin 10-15 ani. Toti baietii veseli care cred ca stiu sa conduca destinele handbalului romanesc , au acuzat aceste probleme tot timpul, dar nu au reusit sa le si rezolve. Mister Gatu a aparut dupa fiecare meci si a facut diverse analize savante, in care nu spunea decat ca suntem labili psihic, adica, vezi-Doamne, sunt chestiuni subtile, profunde si de finete, pe care muritorii de rand n-au cum sa le sesizeze... Ce ar fi sa ii lasati si pe altii sa incerce, d-le Gatu ? E adevarat ca e frumos sa ne spuneti acum ca si la anul vom avea o echipa competitiva si ne vom bate la varful Europei, dar cum le veti retine pe superjucatoarele Oltchimului sa ramana? Pentru ce ar ramane Barbosa, Navaro sau Bulatovici sa se bata intr-un campionat mort, fara miza, in care se stie ca Oltchim va fi campioana inca de la primul meci ?

Ciutacu la RTV. Cică e oportunitate...

M-a dezamagit. Credeam ca , in afara de crezul profesional , omul este animat si de unul social-uman, dar m-am inselat. Mi s-a parut de multe ori ca la interviurile pe care le lua, principala lui satisfactie, marturisita sau nu, era sa ne arate noua cum se bate el pe burta cu invitatul, punand intrebari si lasand sa se inteleaga ca "in spate" mai sunt 1000 de lucruri care-l leaga de invitat, dar pe care nu e cazul sa le comunice si muritorilor de rand. Atunci credeam ca mi se pare, acum sunt aproape sigur ca nu, iar asta imi spune multe despre omul Ciutacu. Sa dea Dumnezeu sa-i mearga mai bine acolo, cu toate ca argumentele lui nu m-au convins deloc, daca asta are vreo importanta. Probabil ca nu.

Simularea examenului de Bacalaureat 2013 are in mod sigur un rezultat de necontestat: autoritatilor din domeniu nu le este deloc clar ce trebuie facut pentru a incepe redresarea invatamantului romanesc. 

Problemele de matematică date la simularea examenului de bacalaureat de anul acesta scot din nou în evidenta ruptura gravă care exista între cei care le-au propus și ceeace se lucrează in realitate “la clasă” în liceele din România. Varianta de la Mate-Info conține exerciții foarte dificile fie prin specificitatea rezolvărilor (exerciții “de nișă”), fie prin volumul excesiv de mare de calcule necesare pentru soluționare. Subiectele in discutie pot fi eventual rezolvate de cațiva elevi de la licee de elita, în timp ce 95 % dintre elevi au dificultăți evidente în a le aborda. Se pune astfel din nou întrebarea ce se urmărește de fapt: testarea unui nivel mediu de pregătire (obiectiv normal al unui astfel de examen) sau efectuarea a încă unei demonstrații care să sublinieze “dezastrul din invatamant" ? Aici nu e vorba de a propune numai subiecte usoare, ci de a adapta subiectele la tipul de examen care este Bacalaureatul si de a nu-l transforma intr-un concurs de propus probleme destepte, desfasurat intre asa-zisi profesionisti, care de fapt nu cunosc decat o parte infima din starea invatamantului romanesc. Argumentul ca astfel de subiecte ar trebui sa-i responsabilizeze pe viitorii absolventi tine de o psihologie ieftina, demodata si ineficienta in acest caz care este cu mult mai complex decat cred autorii subiectelor.

La REALITATEA Tv, Profesorul Gabriel Vranceanu, inspectorul general de matamatica al ISMB, a reusit sa ne dezvaluie motivul principal pentru care subiectele de la simularile de Bac de anul asta au fost pline de probleme complet rupte de realitatea scolii romanesti si situate chiar la marginea programelor de specialitate. Motivul sta in harababura care exista in mintea unor astfel de personaje chemate, culmea, sa reformeze sistemul de invatamant. Domnul inspector a fost intrebat de ce s-au dat subiecte “de nisa”, complet nepotrivite pentru tipul de examen care este Bacalaureatul, iar raspunsul s-a referit la motivele pentru care in acest an s-a hotarat sa se dea doua simulari in loc de una, ca anul trecut. Reactie simptomatica pentru ce se intampla in invatamantul romanesc de 20 de ani. Cu astfel de gandire, cu astfel de intelegere a starii reale si cu astfel de oameni, ne indoim ca se va produce vreo schimbare in bine intr-un viitor apropiat sau mediu. Pentru ca nu exista decat doua variante: ori nu se pricep, ori nu vor ! Senzatia lasata de dezbaterea respectiva tine de prima presupunere, ceeace e grav. Pentru ca daca e vorba de cea de-a doua, atunci e penal !

De la Burebista Segetuza

‘’Buna ziua,

domnule preşedinte,

domnilor parlamentari,

politicieni,

domnilor conducători,

cei care sunteţi,

cei care nu sunteţi,

cei care ar trebui să fiţi,

cei care veţi fi .

       Mă numesc Poporul Român, care locuieşte în această ţară, România, de circa 15 000 de ani. Dat fiind acest lucru, consider că eu, acest popor, sunt mai în drept decât oricine deci şi decât dvs. domnilor, nu să lupt pentru libertatea şi drepturile mele, deocamdată, ci să vi le cer înapoi; să le luaţi de la cei cărora mi le-aţi vândut sau cărora mi le-aţi dat de pomană fără să mă întrebaţi şi pe mine dacă vă dau sau nu voie să faceţi asta. Eu sunt Poporul Român şi consider că a sosit vremea să fac inventarul trecutului şi prezentului meu, căci fără el nu pot merge în viitor. Mă trageţi în jos şi a cam început să ţipe de sub mine pământul. Vă cer să luptaţi cu toată conştiinţa dvs. şi să îmi daţi înapoi toate valorile mele . Cer lucrurile date, furate, cerşite şi date de pomană, tot ce nu a fost făcut din scurtul buzunar al anilor voştri. Când aţi dat nu m-aţi întrebat pe mine, când au fost furate nu m-aţi chemat să le păzesc în locul vostru, iar eu, având încredere în dvs., am întors capul şi atât mi-a fost, dvs. m-aţi vândut; când au fost cerşite, nu am ştiut că sunt atât de bogat, căci dvs. m-aţi făcut să uit o vreme cine sunt; mi-aţi făcut generaţiile să uite, deşi de 800 de ani se tot fură din ţara mea şi tot mai este încă de furat. Nu mai zic de cât s-a furat şi înainte. Până când? 

        Eu, Poporul Român, m-am săturat să tot fiu furat şi crezut oaia neagră a Europei pe când lâna mea a îmbrăcat, de veacuri întregi, sute de popoare. Pe vremuri cantitatea de grâu adusă din Pont era mai mare decât tot ceea ce primea Roma din celelalte porturi comerciale , deoarece pământul meu producea cea mai mare cantitate de grâu . Eu acum mănânc pâine care e cel puţin ciudată pentru câmpiile mele. Nu vă spun eu asta pentru prima dată, eu vă aduc aminte, căci mi-am revenit din coma impresiei de libertate în care m-aţi prăbuşit şi am început să îmi recapăt memoria şi să mă simt plin de Spiritul neînfricat al acestui promordial neam al dacilor . Când le-aţi dat de pomană nu mi-aţi făcut şi mie un praznic, deşi nu eram şi nu voi fi niciodată mort şi apoi, degeaba mi-aţi da de mâncare dupa o presupusă moarte, dacă atât cât am fost în viaţă mi-aţi luat nu numai pâinea de la gură şi mi-aţi dat şi cu de-a sila una străină şi cu gust amar, ci aţi încercat să îmi smulgeţi şi limba, ca să uit de gustul roadelor pământului meu. Nu se poate, mi-am adus aminte de el şi îmi e foame .       

         Aşadar, domnilor, ai nu ştiu cui, căci ai mei aţi încetat a mai fi, sunteţi ai dvs., ai altora, numai ai mei se pare că nu, vă cer direct, însă fără să uit de demnitatea spiritului meu, să îmi daţi înapoi tot ce mi-aţi luat. Nu v-aţi dat seama că, luându-mi mie, v-aţi sărăcit pe dvs? Daţi-vă acum, cât mai e timp şi faceţi ce vă cer. Vă cer istoria, cea adevărată nu cea peticită de unii şi alţii, eu nu am avut, nu am şi nu voi avea niciodată nevoie de petice pe neamul meu, căci neamul meu a avut întotdeauna materie primă pentru a îmbrăca cu viitorul zeci de popoare. Astfel stând lucrurile cum să nu aibă şi pentru el? De ce tocmai el să rămână gol? Că vreţi dvs., domnilor? Domnii cui? Cine sunteţi dvs. fără mine? Nimeni, pe când eu, fără dvs., pot fi acelaşi care am fost de la începuturi. De aceea nu doresc să vă mai ţin în mijlocul meu dacă nu vă veţi schimba. Daţi-mi înapoi istoria furată, ascunsă, acea în care spiritul meu nu a hălăduit niciodată, altfel nu m-aţi fi minţit din generaţii în generaţii. Vă cer să închideţi porţile ţării mele, căci nu mai vreau nimic din tot ce am străin în ţara mea şi care creşte şi pe pământul meu. Nu mai vreau nici să iasă nimic fără ca eu să ştiu şi fără să îmi dau consimţământul. Cer un avocat al poporului care să mă susţină şi care să îmi aducă acasă copii. Avocatul acesta poate fi şi printre dvs. Vă cer să căutaţi în dvs. până îl veţi găsi şi să îl scoateţi de grabă în faţă. Ţara are nevoie de el. El poate fi şi preşedintele, actual sau viitor. 

          Eu sunt Poporul Român, odrasla lui Decebal, rădăcina lui Burebista şi pământul Lui Iisus Hristos - Regele Daciei. Nu vă vorbesc din timpuri preistorice, vă vorbesc din timpurile de azi, cele create de dvs. şi dvs. trebuie să le recunoaşteţi. Vă vorbesc în limba cu care aţi început să îmi corupeţi generaţiile şi să îmi scuipaţi existenţa încercând să mă denaturaţi şi după, să mă mai şi sugrumaţi, dorind a mă ucide captiv, deşi am fost născut în libertate. Nu mai suport această ruşine pe fruntea mea, pusă de dvs. de sute de ani şi vă cer să îmi spălaţi picioarele pentru că numai aşa mă veţi curăţa cu totul. Nu mă spălaţi doar pe frunte şi în jos să mă lăsaţi murdar, spălaţi-mă de la picioare în sus ca să mă pot curăţi până în creştet. Refaceţi Bărăganul cum a fost, agricultura cu toate ramurile ei, mai împuţinaţi din moşieri şi mai înmulţiţi mesele celor săraci care plâng în mine. Refaceţi fabricile, uzinele, minele de sare din care alimentam o întreagă Europă, cele de cărbune, nu îmi mai tăiaţi pădurile aiurea că mi se îneacă plămânii, nu mai daţi ieftin curent electric la alţii încărcând astfel facturile alor mei, luaţi înapoi rezerva de petrol din Marea Neagră, căci nu mi se pare corect ca eu, Poporul Român, să cumpăr de la o altă naţie ceea ce se produce pe pământul neamului meu. Domnilor, că vă temeţi de ceva, că nu vă temeţi, este problema dvs. şi pentru ea nu este corect să plătesc eu. Eu îmi vreau înapoi totul şi vă vreau şi pe dvs., dar numai când veţi şti să fiţi români, nu doar în cărţile de identitate, ci şi în suflete. Domnii dvs. şi ai altora, şi eu mă tem. Mă tem de dezbinare, de pieire, însă eu, Poporul Român, refuz să pier şi din această cauză, dacă nu veţi face ceea ce am cerut, eu, Poporul Român, voi înainta o plângere către cei din istoria ascunsă a acestui Neam Românesc, al meu, şi cu acordul şi ajutorul lor voi porni o luptă împotriva dvs. şi a tuturor celorlalţi care, împreună cu dvs., îmi vor pieirea. Voi lupta să îmi iau înapoi totul şi voi lupta nu doar ca un popor aflat în agonie, ci ca unul sugrumat în coma părerii de libertate până când voi ieşi din comă şi îi voi băga pe cei vinovaţi în aceeaşi comă. Eu, Poporul Român, vă cer să faceţi tot ce v-am cerut şi să începeţi cât mai curând. Nu vă ameninţ. Vă ameninţaţi singuri. Eu doar vă avertizez. Ţara mea nu e de dat, nu e de vânzare, nu e de furat, ţara mea sunt Eu, în mine se află Spiritul Poporului Român şi prin acest spirit vă cer să plecaţi dacă nu sunteţi în stare să faceţi parte din ea cu demnitate. Ţara mea nu e scaunul dvs. de politicieni ca să o mutaţi de la o masă la alta şi nici unealta dvs. de a vă croi cu ea faimă şi averi. De asemenea, ţara mea nu e nici curva, nici amanta, nici nevasta Europei sau a altui continent, ţara mea e Mama Mea, iar o mamă este mamă de-a pururi. Această mamă a mea, este Regina Fecioară a lumii. De ce vă zbateţi să o violaţi şi, mai rău, îi mai chemaţi şi pe străini să o facă? Ţara mea nu va da niciodată naştere la năpârci care să nu fie strivite de aceleaşi năpârci. Din pământ virgin ea renaşte mereu şi mereu, dar şi mai bine ar fi să o ajutaţi şi voi să renască, dacă nu vreţi să nu vă dezmoştenească. Această scrisoare era de mult scrisă în mine, însă nu eram hotărât să o fac publică. Momentul care m-a făcut să mă hotărăsc asupra acestui fapt a fost cu câteva zile în urmă când, întâmplător, urmărind un program de la un post TV, am văzut acolo un om care se zbătea pentru ceva. Am simţit că e un român. El a zis, printre altele, şi cuvintele care au trezit în mine dorinţa de a scrie şi a face publică această epistolă. Numele acestui om, pe care de altfel nu îl cunosc personal, nu ştiu de unde vine dumnealui, nu sunt convins că este sincer în tot ce spune, dar sunt convins că e unul de-al meu şi poate face ceva bun, dacă va dori cu adevărat şi, mai ales, dacă nu se va lăsa influenţat de nimeni. Nu am să-i dau numele, eu nu susţin pe nimeni, eu mă susţin pe mine şi în niciun caz nu am să fac asta fără acceptul dumnealui, însă am să redau aici cuvintele în care eu am văzut mult mai mult decât în toate celelalte la un loc: ‘’Vrem în ţară, nu afară ! ‘’ Eu, Poporul Român, cel adevărat, vreau la fel, căci eu nu sunt orfan ! Îi mulţumesc şi îmi doresc să fie sincer ! Nu mă interesează cine este acum la conducerea ţării mele, nu m-a interesat niciodată politica, ci buna orânduire a lucrurilor. Mă interesează să se facă ce am cerut. Să facă asta cei care sunt sau cei care vor veni. De nu veţi face asta, eu, Poporul Român, mă voi interesa, poate mai mult decât am făcut-o în trecut, de soarta ţării mele şi vă voi schimba, nu pe câţiva bănuţi, ci vă voi da de pomană, în sclavie, ca să vedeţi cum e să te naşti în libertate şi să mori captiv. Eu voi săpa oriunde va fi nevoie pentru ca generaţiile mele să afle cine am fost, cine sunt şi să simtă cine voi fi. Pentru asta, dacă va fi nevoie, voi da cu toţi trădătorii de pământ. Eu, Poporul Român, mă angajez să scot la suprafaţă bătrânul stindard cu cap de lup sub care să strălucească din nou România . Am să fac asta pentru ţara mea, pentru mine şi pentru copii mei. Aşa să îmi ajute Dumnezeu ! 

        Fie ca Adevărul şi Dreptatea să învingă întru nemurirea Spiritului Neamului Dac - Românesc ! Dumnezeu să binecuvânteze România ! Pentru asta, fiţi pregătiţi ! Schimbarea va fi ! 

Cine sunt?  Sunt cel care te priveşte din oglindă şi îţi spune: ‘’FII ROMÂN !’’

Semnat,

Poporul Român .

La 35 de ani de la absolvirea liceului

Ne-am intalnit cu bucuria de a ne revedea si cu mahnirea ca am fi putut fi mai multi ...

 Evident, cu fata la soare, de la stanga la dreapta: Mioara Mazoco, Liliana Chirea, Liliana Boroanca, Tudorita Serban (jos), Dan Iosif, Adi Lucaci, Dan Petrescu, Doina Zorila, Ghiocel Manea si subsemnatul. 

 Jozef, Adi si Ghiocu', planuind un fotbal cu guma, in cladirea veche.

 Intotdeauna protector cu colegele, Petre le insoteste pe Lili, Tudorita si Doina, ca pe vremuri... 

(adica in sensul iesirii din curtea liceului...)

 Astia iar chiulesc...

La plimbare, ca pe vremuri...

Mandruta e curajos

Lucian Mândruță crede ca “Preoţii n-au salvat NICIODATĂ pe nimeni”  Zi-i Lucian Mandruta si lasa-l in pace ! Asa cum exista medici pe care lumea-i stimeaza si medici pe care ii injuram, tot asa exista si preoti in cele doua categorii. Sunt preoti cu har urias, oameni care "salveaza" zilnic nenumarate suflete si exemplele sunt nenumarate. In principiu generalizarile sunt periculoase si pentru ca nu oricine e in stare sa le faca . Baiatul asta nu se dezminte deloc si are abordari infantile despre orice ar vorbi. Nu trebuie luat in seama decat , eventual, intr-un studiu antropologic despre cazuri de infantilism la asa-zisi intelectuali...
Oricum, el nu trebuie condamnat, trebuie inteles si incadrat in categoria "Si ei sunt ai nostri".

Mungiu-Pipidi crede ceva !

Alina Mungiu-Pipidi crede că adevărata interpretare a cazului Ponta este aceasta: „Toate lucrările de doctorat din mediul academic românesc sunt la nivelul celei semnate de Victor Ponta. Adică sunt nişte compilaţii fără valoare care nu corespund nici pe departe standardelor academice internaţionale."

(Sursa: http://www.adevarul.ro/actualitate/Cazul_Ponta-prin_ochii_elitelor_0_722328121.html)

E aparent ciudat si de neinteles cum Madam Pipidi (scuzati, dar asa o cheama) are tupeul jegos de a se considera judecator suprem in ceea ce priveste mediul academic romanesc si scoate pe orificiul  numit de ea "gura", aprecieri privind calitatea TUTUROR lucrarilor de doctorat din Romania. 

Este consecinta faptului ca unora care s-au nascut si au crescut in Romania, iar mai apoi au avut intr-un fel sau altul sansa sa plece in tari "mai calde" , li s-a suit la cap ideea ca se pot intoarce de unde au plecat si pot scuipa aici in toate directiile si din toate pozitiile si pe care daca ii intrebam de unde au plecat incep sa faca spume si sa arunce in stanga si in dreapta cu voma creierelor lor bolnave. 

Sa ne mai lase  Madam Pipidi (iarasi scuze, chiar nu e cu intentie) cu aprecierile astea generale si sa se limiteze la ce vede in fiecare dimineata in oglinda, pentru ca acolo are in mod sigur destul de criticat!

RĂZVAN EXARHU şi IMBECILIZAREA GLOBALĂ

"Mă bucur că tuturor li se pare firesc  să se plângă de încălzirea globală când ninge". Pentru că e limpede că nu există suficiente resurse medicale care să rezolve the big buba la cap. Simt că lupta pentru pace o să ne omoare, nu războiul. Şi în fond, decât să dea în cap la oameni pe stradă, mai bine să susţină salvatorii planetei că ninsorile şiviscolul ar trebui să ne pună pe gânduri când se petrec iarna. Nici căldurile astea de vară nu ar trebui să ne lase cu mâinile încrucişate. Nu mi-e clar deocamdată ce atitudine ar trebui să avem faţă de primăvară şi toamnă, dar simt că pregăteşte Bono un cântecel.   În această atmosferă de completă dereglare, am aflat o veste bună, care mi-a confirmat că George Orwell e cu noi şi că nu ne va părăsi niciodată. La capătul unor lungi procese, Berlin a devenit primul oraş din Germania în care copiii au dreptul să facă gălăgie când se joacă, în locurile special amenajate pentru astfel de activităţi enervante . M-a trecut un fior citind formularea oficială: hărmălaia din grădiniţe, şcoli şi parcuri e fundamentally and sociably tolerable.    Poftiiim!?   Iar domnul Axel Strohbusch, de la Department of Noise Protection, admite că, totuşi, copiii au dreptul să facă deranj sonor în timp ce cresc. Adevărul cel mai incomod este acela că ne confruntăm în primul rând cu imbecilizarea globală în numele civilizaţiei. Şi abia mai la urmă cu dereglări climatice la Vancouver şi Dăbuleni. Topirea gheţarilor este nimic faţă de dispariţia subită şi voluntară a atâtor miliarde de catraliarde de neuroni. Sună aberant o lume în care chinezii îşi închid fabricile de poluare, iar aurul este lăsat să zacă liniştit în pământ, pentru a nu mai distruge natura, nu? În schimb pare infinit mai firesc să citim că în România s-ar putea amenaja nişte depozite de deşeuri nucleare şi să aflăm de la un ministru că nu trebuie să ne facem griji, pentru că sunt nişte construcţii foarte sigure. Excelent, asta înseamnă oportunitate. Dacă tot avem atâtea zone frumos defrişate, nu ar merge de la sine nişte magazii radioactive acolo? Şi am aflat de la un alt demnitar că un pic de mercur (pe care îl conţine nu mai ştiu ce vaccin) face bine la organism.        Păi, cine a fost în Vietnam ştie că un păhărel de napalm luat dimineaţa, pe scheletul gol, face minuni. Iar un glonţ-n ceafă vindecă orice durere de cap (fără să ne mai otrăvim cu medicamente de la conspiraţioniştii farmaceutici.  ) Uneori mă gândesc că ziua în care o să le vină ideea să încerce şi cu cianură, văzând că nu se descurcă altfel cu noi, poate nu e chiar aşa de rea cum pare. Deja facem prea mult deranj, copiii încă mai ţipă când se joacă, există mult prea mulţi oameni care nu au aderat la corectitudinea politică şi încă şi mai mulţi care cred că progresul speciei se măsoară în funcţie de etajul la care locuieşti, fără să poţi deschide fereastra. Şi pe lângă această atmosferă construită de minţi înguste şi obsedate să dea cu spirt pe tot ce e viu, mai e şi un alt fenomen cataclismic. L-aş numi înrăutăţirea globală. El se manifestă foarte vizibil la periferiile oraşelor, acolo unde urâţenia absolută este admirabil desfăşurată cu a big help from the people.Asta se petrece oriunde, dar aici unde suntem noi e aproape joc de strategie, molimă. Încă îmi place să cred că detaliile pot salva tabloul general. După fiecare plimbare în afara oraşului, revin cu o mare îndoială şi cu hectare de oribil în memoria vizuală. După ce că se trăieşte prost, multă lume se gândeşte să mai fie şi urât. Sunt frumoase momentele în care realizezi că totul e de schimbat. Păcat că e nevoie de dinamită, multă dinamită. Mă uit cu multă compasiune la cei care turuie la televizor despre gropi, gheaţă, încălzire globală, fonduri europene, tradiţii, pensii, plante etnobotanice şi faună animală. Ce bine că suntem aşa de ocupaţi, pentru că dacă am realiza ce lume monstruoasă şi hidoasă am construit, am cădea seceraţi pe loc. În fond nu a mai rămas mult de distrus, mai sunt nişte case de dărâmat, nişte copaci de tăiat, ape de poluat, nici nu ştii cum te iei cu treaba şi trece timpul . De-asta ne face bine încălzirea globală - cum are nevoie câinele de o jucărie de cauciuc cu care să umple de bale toată casa. Drăguţul de el, uite ce frumos se joacă... Culmea, speranţa vine tot de la clasici. Iată cât de pesimist era Cicero în anul 43 înainte de Hristos, chiar şi fără să-l cunoască pe Al Gore :Vremurile sunt rele. Copiii nu-şi mai ascultă părinţii şi toată lumea scrie cărţi. (Sursa : http://razvan.exarhu.ro/cum-ati-petrecut-de-incalzirea-globala/)

Alegeri 2012 - Sfaturi pentru un candidat

"Urmează un an maro şi vâscos, dar asta e problema plebeilor, tu tre' să te faci gigea şi să te pregăteşti de alegeri. La anu' se livrează tuş la secţiile de votare aşa că e musai să te pregăteşti serios ca să-ţi vezi şi tu numele cocoşat sub ştampilă. Pentru asta, se ştie, trebuie să interpretezi în faţa publicului şi a juriului una bucată campanie electorală ca la carte. Cum timpul e scurt şi Viagra scumpă intrăm direct în materie.
O campanie corect interpretată presupune, obligatoriu, parcurgerea câtorva etape. Sigur, afişe, spoturi electorale, tocşoaie pe la televizor, cunoaştem. Băi candidatu'! Toate astea-s frecţii! Baza, temelie, fundaţia, esenţa sublimă, cheia de boltă, breteaua şi şapca oricărei campanii o reprezintă punctul 1. Adică:

1) Pungile
Fără pungi eşti halit. Discursurile, papiţoiala prin pieţe şi strânsul de lăboanţe sunt mofturi. Dacă n-ai livrat pungi eşti terminat. În lendovciois platforma program e sacoşa, iar conţinutul sacoşii e doctrina.
Sacoşa tre' să fie mare, colorată şi rezistentă, ca să o poate folosi apoi babele ori de câte ori se îmbulzesc la inaugurarea de supermarketuri. Pe sacoşă scrii numele tău, mare şi clar. Şi priponeşti şi sigla partidului. Până aici e simplu.
Mai departe trebuie să umpli pungile. Aici trebuie să ai în vedere un aspect. Primul contact al mitocanului cu sacoşa trebuie să stârnească încântare, e foarte important. Pentru asta e indicat ca sacoşa să atârne cât mai greu. Ce pui în pungi? Ouă nu e bine să pui. Astea se alterează uşor. Şi dacă sunt împuţite se cufureşte electoratul. Şi dacă se cufureşte electoratul ţi-ai căcat procentele. Deci ouă nu. Ouă au şi ei, oricum, de la găinile din curte, din balcon. Nu pui nici roşii, dovlecei sau păstârnac. Au şi din astea. Ce n-au ei? Păi n-au canalizare, şosele, şcoli, dispensare, pensii decente. Dar astea, nu fi tâmpit, n-ai cum să le pui tu în sacoşă. Astea le promiţi! Le promiţi că le faci după ce te votează. Că nu te doare gura. Dar despre promisiuni vorbim mai la vale. Acum să vedem ce pui în pungi.
Mai întâi uiţi tâmpenia aia de la televizor, prostia aia cu "excesul de zahăr, sare şi grăsimi dăunează". Rahat! Bagi tu frumuşel şi zahăr şi ulei la punguţe. Astea prind bine mereu şi atârnă destul de greu. Orez nu pui, nu fi tembel, că numărul de chinezi care te-ar putea vota este extrem de scăzut. E drept că sunt peste un miliard juma' şi dacă ar dili toţi câte o ştampilă în tine te-ai scoate, dar lasă dracu' orezul. Bagi făină, că la noi cozonacul bate pilaful. Până aici ai rezolvat trei kile. N-ajunge!
Îl bagi tu frumos în "aia" mă-sii pe Montignac ăla, că nu deschizi şcoală de manechine, ci vrei să iei voturi de la mârlani. Aşa că bagi mai departe la sacoşă cam tot ce tăiase franţuzu' ăla tâmpit. Brânză topită. Asta  nu atârnă mult, dar are ambalaj frumos colorat şi e bună pentru plozi. Dacă e aproape de termenul de expirare, o cumperi la juma de preţ de la Penny Market. Dacă e expirată o iei şi mai ieftin. Dar ştergi termenul de garanţie. Oricum dobitocii nu cunosc diferenţa. Nu bagi pui congelat. Ăsta ar fi bun, că trage greu la cântar, dar dacă se decongelează poate prinde un miros tare suspect şi există iar riscul de a-ţi cufuri electoratul. Şi electoratul cufurit face pe el, dar face şi pe tine. Mai bagi una bucată parizer. Atârnă greu, pute ca dracu', dar se consumă. Napolitane şi biscuiţi. Astea nu-s grele, dar umplu sacoşa şi dacă sunt colorate au mare trecere la indigeni.
N-ai voie să ratezi pateurile. Câteva cutii cu pateu sunt obligatorii. Sigur, ideal era să bagi salam de Sibiu şi Camembert, dar aici nu eşti la nunta fiicei lu' Guţă aşa că lasă tâmpeniile. Pateuri. Minimum două cutii. Nu a fost încă găsită o explicaţie ştiinţifică, dar se pare că pentru băştinaşii din acest ţinut pateurile funcţionează cam la fel cum funcţionau mărgelele de sticlă colorată pentru indienii descoperiţi de Columb.
Dacă ai respectat indicaţiile de mai sus te apropii de cinci kile. Eşti pe drumul cel bun. Acum e momentul ca dintr-o lovitură să umpli sacoşa. O sticlă de suc, la doi litri juma'! Ce suc? Aici e simplu: unul care are promoţii şi dă premii dacă răzuieşti eticheta. Dar să nu fii neam prost şi să le dai cu etichetele gata răzuite! Nu aşa te pricopseşti tu, ca doar de-aia candidezi!
În fine, pe lângă toate astea, în funcţie de imaginaţie şi banii pe care e dispus să-i investească asfaltatorul în tine, poţi accesoriza sacoşa cu halva, rahat, bomboane de colivă, vegeta, pliculeţe cu ness sau bicarbonat.
În pungă musai să mai adaugi un calendar cu muianul tău. Şi un fluturaş cu poza ta, cu tine adică, îmbrăcat în costum de ginerică şi ţinând degetul gros ridicat în sus. Iar în fluturaş le povesteşti mitocanilor ce rahaturi le promiţi tu să le faci dacă te votează.
Cu asta ai rezolvat cel mai important punct al campaniei electorale. E bine să reţii că sacoşa nu e Crăciunul, deci nu se întâmplă o singură dată în an. Asta înseamnă că trebuie să faci cu sacoşa ce nu mai faci cu nevasta de ani de zile. Adica o bucată pe săptămână minimum.
Cu asta trecem la punctul următor.

2. Promisiunile
Şi astea-s importante. Nu la fel de importante ca pungile, dar importante. Şi sunt în strictă legătură cu pungile. Adică dacă sacoşele atârnă suficient de greu atunci promisiunile tale sunt mai uşor de înghiţit. Promisiunea alunecă mai uşor dacă e unsă cu pateu.
Ce le promiţi? Orice! De la trimis tractorişti în cosmos până la pensii de câte 5000 de euro pe săptămână. Oricum nu contează. Ăia care vor să te creadă or să creadă orice, ăia care nu vor n-or să creadă nici dacă le promiţi că te bărbiereşti duminică dimineaţa. Dacă sacoşa are mai mult de opt kile poţi să le promiţi canalizare wi-fi, cimitire cu blue tooth şi asfalt cu leduri. Totuşi nu ai voie să ratezi câteva puncte esenţiale. Când vine vorba de promisiuni neapărat trebuie să bifezi mărirea lefurilor şi pensiilor, locurile de muncă şi locurile de veci subvenţionate de stat.
Pe urmă e bine să ţii seama şi de specificul colectivităţii. În unele comunităţi ar putea prinde bine dacă promiţi subvenţii şi prime pentru colectorii de fier vechi şi dezincriminare furtului de capace de canalizare. În altele e bine să promiţi că vei susţine legea adopţiilor de purcei de la scroafa vecinului. Te orientezi şi tu, băi candidatule.
Încă o chestie. E bine să le promiţi că dacă o să te voteze aduci naţionala să joace cu Argentina la ei, pe islazul comunal. Le spui că eşti prieten de barbut cu Piţi şi ai tras pe nară cu Mutu şi ăia pun botu'.

3. Pupatul
Ăsta e fundamental. Campania electorală e cel mai scârbos şi prelungit preludiu, aşa că presupune mult pupat. Pupi tot. Babe, plozi, mâini de popi, moaşte. Pupi până faci bube la bot.
Plozii. La orice aglomeraţie, cum vezi un plod, îl iei în braţe şi-l pupi. Şi neapărat constaţi că e frumos şi al dracului de talentat. Musai să livrezi nişte predicţii generoase. Poţi să o bagi pe aia cu: "ăsta o să devină preşedintele României când o fi mare". Sau, dacă vrei să-i dai gata, o bagi pe aia cu: "ăsta o să devină al doilea Hagi". Dacă plodul a facut pipi în mâna ta în timp ce-l pupai, nu faci mutre. Te bucuri ca boul şi spui în gura mare că mucosul e foarte deştept şi are simţul umorului. Dacă ai luat la pupat o fetiţă n-are rost să o bagi pe aia cu Hagi. Spui "asta când o să fie mare o să ajungă.."  aici e chestia. Există toate şansele ca aia să ajungă curvă în Italia, dar tu nu eşti tâmpit să spui asta. Aşa că adaugi: "topmodel internaţional".
Babele. O să ai de pupat multe babe. Pupi baba şi oftezi. Îi zici că ce mult seamănă ea cu mă-ta sau cu mă-ta mare. Dacă baba e fardată în exces îi scuipi un compliment din ăla de bulangiu cretin, te faci că, aşa ca din greşeală, ai impresia că are doar 30 de ani şi seamănă cu o actriţă de la Hollywood. Dacă e zbârcită şi miroase a cantină de CAP îi spui că îţi aminteşte de mă-ta. Dacă pute a ţuică atunci musai o să pomeneşti despre înţelepciunea şi bunul simţ al vârstnicilor, de la care avem de învăţat etc.
Moaşte. În orice văgăună există un popă. Unde-i popă e şi biserică. Unde-i biserică sigur sunt nişte moaşte. Nu trebuie să uiţi că evlavia are mare trecere în prostime. Cauţi tu biserica de acolo şi te duci la bagat cruci, aprins lumânări şi pupat moaşte. Sigur există acolo o unghie încărnată de-a unui sfânt, gălbenuşul din urechea vreunei sfinte. Trebuie să existe ceva. Laşi scârba şi pupi. Ba e foarte productiv să îti aduci şi nevasta plus plozii cu tine. Să sufere, dă-i în aia mă-sii, dacă vor maşini de fiţe şi vacanţe în străinătate.

4. Discursul
Ăsta contează cel mai puţin, dar poate naşte complicaţii dacă nu e bine executat. În general, cel mai des eşti atacat pe ce îţi iese din scorbura gurii. Pe ce n-ai zis nu prea are nimeni ce comenta.
Ce rahat le spui mitocanilor? Aici există o mare varietate de subiecte. Dacă eşti în opoziţie înjuri puterea. Dacă eşti la putere înjuri opoziţia. Dacă eşti traseist înjuri sistemul. Chiar e bine să povesteşti despre cât de aprig te-ai luptat tu cu sistemul. Oricum nu ştie nici dracul despre ce sistem e vorba. Dar e bine să pari clănţău şi combativ. Clănţăii au mare trecere. Mai ales dacă dau şi pungi serioase.
În materie de politică internaţională o dai vag. Îi înjuri pe bulgari că ne fură turiştii, pe unguri că-s iredentişti, pe evrei pentru orice. În general îi cam bagi în aia mami lor lor pe toţi, dar o dai vag şi aminteşti că avem nevoie de investitori şi e bine să le luăm banii la toţi. Aici e bine însă să ţii seama că mulţi din auditoriu au neamuri prin Spania, Italia, Franţa, care tocmai cu luat banii se ocupă. Direct de pe carduri.
Anticomunismul! Asta merge ca ciorba de burtă după beţie! Anticomunismul are mare trecere. Nu contează că tac'tu a fost securist, gradul ciomăgar, funcţia ghioagă nr. 5, că mă-ta se culca cu şoferul primului secretar în magazia de la cantina partidului! O bagi pe aia cu anticomunismul. Când ajungi la rurali îl ocheşti pe ăl mai bolşevic dintre ei. Întotdeauna există câte un hodorog care plânge după Ceauşescu. Un bolşevic bătrân. Îl identifici pe ăla şi ţi-l faci complice, că şi el a vrea săracu' să se dea anticomunist, dar n-a prea avut material. Aşa că i te adresezi parşiv:
"Uite, nea Caisă, spune şi dumneata, care te-ai luptat atât cu comuniştii."
Cu asta l-ai cumpărat. Bagi anticomunism la greu şi mai improvizezi.
La orice discurs trebuie să ai sprijin. Nu ajung şeful tău de partid şi guriştii partidului. E bine să ai lângă tine şi o personalitate cu priză la public. N-ai cum să-l aduci pe Bute, dar dacă-l aduci pe cumnatul manichiuristei Elodiei te-ai scos. Dacă spune ăla că Elodia te-ar fi votat eşti rezolvat.
În fine, discursul nu se livrează ca citaţia la proces. Aici e nevoie să organizezi o mică panaramă. Mai ales că vrei să le arăţi mitocanilor şi anvergura ta culturală. Aşa că aduci lăutari. Pepe, Fuego şi Guţă. Pepe are mare trecere la mitocanii tineri. Fuego dă cu emoţii în mărlanii şi mai ales mârlancele bătrâne. Iar Guţă sparge tot eşantionul. Aşa că mai bagi puţin discurs, mai frige Guţă o manea. Mai trage Feugo una cu măicuţa lui, mai scuipi o promisiune de sală de sport. Dacă tot plăteşti lăutarii, îi pui să te laude. Să spună că eşti cel mai bun, că ce mult te admiră şi ce buni prieteni sunteţi voi. Dacă mitocanii vor să-şi facă poze cu Guţă, imediat te strecori şi tu în poză şi bagi figura cu pupatul.  Lăutarii ar face bine să-i pună pe mitocani să îţi scandeze şi numele.
La sfârşitul panaramei bagi obligatoriu "ui ar ză ciampionz" şi focuri de artificii. Făra artificii nu se poate. Şi arunci cu tricouri, şepci şi jachete în ţopârlani. Toate cu numele tău şi sigla partidului la vedere. Şi le promiţi că dacă te votează o să le cânte Guţă moca la nunţi şi botezuri.
Atenţie mare! Aici se poate întâmpla ca vreun nebun să-ţi ceară autograf. Nu dai! Nu scrii nimic! Aia devine probă împotriva ta! Şi nu vrei ca televiziunile să arate naţiei cum ai scris tu : " Pentru Neluţu l-a m-ai mare, să fi sănătos, cu pretenie X". Nu că ar şti mitocanii cum se scrie corect, dar n-are rost sa te complici. Dacă e musai semnezi şi atât. Atât!

5. Afişe, fluturaşi etc.
Bani tocaţi degeaba. Dai banii pe afişe ca să aibă unde îţi desena copiii coarne de draci, ăia ai contracandidatului mustaţă de Hitler, sataniştii semne parşive şi golanii să îţi scrie îndemnuri la sex oral. N-are rost. Nişte afişe trebuie. De formă. Mai profitabil e să faci şepci, tricouri şi jachete cu numele tău. Dacă are mitocanul pe umeraş numele tău, poţi scoate un vot. Iar industria uşoară chineză lucrează ieftin şi repede.
 
Asta e. Dacă respecţi sfaturile astea, la anul eşti coleg cu Prigoană, Anastase şi Oajdea.

Şi pe urmă vii şi te învăţ cum să devii ministru. Că n-ai cum fi mai tâmpit decât Igaş sau Funeriu."


(Sursa:http://moldoveancublog.ro/deale-politichiei/sfaturi-pentru-viitorul-candidat/)

Eminescu despre Parlament, in aprilie 1878

"[„NU DE MULT UN DOCTOR..."]

Nu de mult un doctor însemnat, director al unui mare stabiliment de alienati (adicã, pe bunã româneascã, de nebuni), a avut o idee din cele mai originale : voind a arãta publicului vienez bunãtatea sistemului sãu de psihiatrie, el a convocat, fãrã alegeri, pe toti pensionarii sãi la o adunare unde erau slobozi sã facã toate dupã capul lor.

Cine a fost de fatã la sedinta de sîmbãta trecutã, 1 aprilie, a Camerei, a avut fericirea de a vedea o a doua editiune, revãzutã, însã nu îndreptatã, a adunãrei din balamucul vienez. Cînd am aflat cele petrecute în Dealul Mitropoliei am gîndit deocamdatã cã, fiind 1 aprilie, este vorba numai de o glumã, cum se obicinuieste dupã o deprindere universalã."

(Mihail Eminescu - Opere, vol.X)

Limita, cand x nu tinde tocmai la infinit ...

 

In cursul emisiunii respective Mihai Gadea a aparut extrem de timorat, complexat si in general, puternic marcat de importanta intalnirii pe care o media. In schimb, Ungureanu a fost degajat, vesel chiar, cateodata superior, dand impresia ca stie mai multe decat poate si vrea sa spuna.

Meciul dintre cei doi s-a desfasurat intre doua momente “de varf”.

Pentru inceput Gadea a vrut sa para dur, incercand sa-l determine pe premier sa-si “ceara” scuze (doar “iertarea” se cere, “scuzele” se prezinta) pentru faptul ca i-a numit “lenesi” pe unii dintre “inzapeziti”. Ungureanu a fost initial putin surprins de tonul imperativ, dar si-a revenit repede si a explicat logic, scurt si clar la ce s-a referit in momentul respectiv.

Spre finalul intalnirii Gadea reia tonul taios si grav si il intreaba pe premier despre implicarea sotiei sale in activitati ale companiei Petrom, care ar fi incompatibile cu statutul de sotie a sefului unui serviciu de informatii. Ungureanu, usor amuzat, face o scurta demonstratie, din care rezulta ca statutul de incompatibilitate al activitatilor respective nu a existat.

Intre cele doua momente am asistat, spre dezamagirea mea, la o evolutie aproape penibila a directorului Antena3, care a marcat raspunsurile lui Ungureanu ba cu buze tuguiate, ba cu oftaturi adanci si fotogenice, ba cu degetul aratator peste buze, semn al unei concentrari maxime sau adoptand mina cu “ochi de chinez”, dand de inteles ca “il citeste” pe interlocutor pe dinauntru.

In tot acest timp Ungureanu a stat aproape impasibil la asediul lui Gadea, a si zambit, a devenit si serios, a atacat cand a fost nevoie si nu a dat nici un moment semne de nesiguranta. 

In cateva cuvinte, disputa dintre cei doi a fost un excelent prilej de a-mi confirma parerea despre Mihai Razvan Ungureanu, care l-a determinat pe Mihai Gadea sa-si arate destul de repede limitele. Am avut impresia ca urmaresc un meci de fotbal in care echipa mai puternica nu se intrebuinteaza decat atat cat trebuie pentru a castiga meciul ...  

Ce vorbesti, ... Franks ? What are you saying, Franks? Jeffrey Franks.

Jeffrey Franks despre petrecerea de la Buşteni: ”Am conştiinţa curată, sunt de religie mormonă şi nu beau alcool”

Ce vorbesti ... Franks, adica tu crezi ca daca declari ritos ca esti mormon asta ar insemna automat si un certificat de moralitate ? Daca erai asa bun cum pretinzi cu atata tavna, le spuneai portocaliilor care te-au invitat ca nu e cazul ca, in timp ce in tara oamenii sunt extrem de tensionati din pricina arogantei si hotiei guvernantilor, tu sa participi la ... topaiala de la Busteni, alaturi de puscariabili celebri ! Asa ca mai lasa-ne cu ifosele astea de fata mare prinsa la bordel !

What are you saying, Franks? Do you really believe declaring yourself a Mormon automatically means that you have a certificate of morality? If you were so honest, as you declare so nervously, you would have told the orange politicians that it’s not the right time, while the people are extremely tensed because of the arrogant thieves we have for governors, to party at Busteni, with the famous soon-to-be jailbirds! So give us a break and stop trying to convince us you’re innocent like a maiden in a whorehouse!

Sa-l ascultam pe DINU C. GIURESCU: "Am sentimentul că sunt în 1940, în preajma prăbuşirii hotarelor noastre"

Iniţiativa de a desfiinţa judeţele se înscrie într-un şir de acţiuni care sunt menite, pe de-o parte, să destrame unitatea teritorială a ţării şi, pe de altă parte, să şteargă identitatea noastră naţională. Se anulează, cu o trăsătură de pix, toată această întocmire care are o vechime între 600 şi 700 de ani, intrată în conştiinţa noastră, a mea.

Eu sunt din Vlaşca mai întâi, apoi din Argeş, şi pe urmă, evident, sunt din România, fiindcă Vlaşca şi Argeşul sunt parte din România. Ce facem? Ştergem cu buretele, ştergem cu pixul - tot? Unde voi fi? Din regiunea 1, cetăţeanul cu codul numeric personal cutare, pe care îl înscriu cu două-trei semne acolo, într-o listă şi, în felul acesta, am robotizat întreaga Românie. Eu nu mai aparţin unui judeţ, nu mai aparţin României. Aparţin unor sigle, unor numere înscrise… E trist!

Aşadar, ce se întâmplă acuma cu desfiinţarea judeţelor se înscrie în două tendinţe foarte clare din ultimii ani. Pe de o parte destrămarea teritorială a României şi, pe de altă parte, ştergerea identităţii noastre ca români. Am să enumăr câteva argumente:

Primul: regiunile de dezvoltare, acel faimos proiect, din păcate al UDMR-ului: 50.000 Km² , taie Transilvania în două, pe linia trasată de arbitrajul de la Viena din ’40. Acesta este un fapt.

Al doilea: statutul minorităţilor care se pregăteşte. Dacă se adoptă, prin formulă magică a asumării răspunderii, vom crea zeci de autonomii teritoriale, sub pretextul autonomiilor culturale. Autonomii teritoriale în Transilvania care vor face tranziţia de judeţele secuieşti, şi până la graniţa cu Ungaria.

Al treilea argument: legea arhivelor, în speţă întoarcerea arhivelor la emitent! Dumneavoastră ştiţi ce înseamnă asta? Să le întorc unde? Emitentul a fost până în 1918 Ungaria sau Austria. Acolo le întorc? Eu cred că nu-şi dau seama oamenii de catastrofa pe care o pregătesc României. Dacă le-aş propune Statelor Unite să întoarcă arhivele de la Arhivele Naţionale Centrale din Washington DC la diferiţii emitenţi, eu cred că s-ar uita şi ar spune probabil că este un act de trădare naţională, de destrămare a unităţii Statelor Unite.

Al patrulea argument: legea educaţiei. Suntem educaţi după moda nouă europeană, în care 92% dintre elevii autohtoni au mai puţine drepturi decât 8% dintre elevii minoritari. E bine că au minoritarii drepturi, dar vreau ca şi majoritarii să aibă aceleaşi drepturi! Aceeaşi lege enumeră 22 de principii directoare, unul din principii este şi cultura, identitatea şi istoria românească, dar în lege nu se află nimic pentru promovarea acesteia. Mai mult decât atâta: finanţarea este favorizantă pentru minoritari: dacă sunt 10 elevi minoritari români într-un sat, desfiinţăm şcoala respectivă, iar dacă sunt zece minoritari într-un sat, facem o şcoală specială. Iată, deci, ce înseamnă legea educaţiei europene… Nu mai vorbesc de autonomia universitară, care acolo e proclamată cu litere groase dar, în realitate, universităţile sunt supravegheate, acuma, cum nu au fost niciodată înainte, după bunul plac al rectorului şi al altora.

Al cincilea argument: nu mai avem manual de istoria românilor. Elevii de clasa a XII-a au un manual pe care scrie Istorie, iar înăuntru e tranşată, ca la abator, istoria românilor pe teme mari, pe care le înţelege un om care cunoaşte istoria românilor, dar nu unul care trebuie s-o înveţe, fiindcă principiul cronologic a fost desfiinţat.

Al şaselea argument: eu pot să insult acuma drapelul ţării, personalităţile marcante… În lege nu mai există incriminare penală pentru acest lucru, pentru profanarea sau batjocorirea simbolurilor naţionale. Fac ce vreau şi ce păţesc? În cazul cel mai bun, dacă acţionează guvernul sau autoritatea, primesc o amendă.

Al şaptelea argument: am aflat cu stupoare că asociaţia culturală Forumul Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş nu primeşte un leu de la Guvern pentru acţiunile sale culturale.

Al optulea argument: ora de istorie la televiziunea romană nu mai este. Nu mai există, pur şi simplu.

În al nouălea rând: desprinderea propagandistică, şi chiar mediatică, a celor două judeţe şi jumătate secuieşti.

În al zecelea rând: reforma sistemului sanitar, care poate să ducă foarte departe, spre dezastru.

Peste toate – şi cu asta am terminat – vine anularea Parlamentului. Asumarea răspunderii este o formulă extraordinară, ca să nu mai conteze Parlamentul. Marea Adunare Naţională era mult mai logică decât Parlamentul de astăzi. Spunea Constituţia din ’65: „forţa conducătoare din Republica Socialistă România este Partidul Comunist Român” – monopolul puterii. Era clară puterea. Deputaţii votau aşa cum spunea Partidul. Acuma nu! Avem un regim, chipurile, pluralist şi, în schimb, ne asumăm răspunderea încât orice lege poate să treacă în momentul de faţă, fiindcă Guvernul beneficiază de o majoritate aritmetică, care nu mai corespunde în niciun fel cu opţiunile şi cu sentimentele populaţiei.

Revin la judeţe. Acestea nu sunt o creaţie a lui Mircea cel Bătrân. Judeţele erau acolo şi Mircea le-a întărit. Nu sunt o creaţie a lui Carol I sau a lui Alexandru Cuza. Erau acolo. Domnitorul unirii şi fondatorul monarhiei le-au întărit doar. Culmea este că Uniunea Europeană nu ne cere această desfiinţare a judeţelor. Este o mistificare grosolană, urâtă de tot, să spui oamenilor că UE ne cere aşa ceva. Dar nu este adevărat! Franţa şi-a menţinut zeci, sute de departamente, Germania la fel, Anglia la fel. Fiecare unitate teritorială cu numele ei este acolo, numai noi le desfiinţăm.

Partea cea mai gravă e că vor să ne şteargă memoria, vor să ne şteargă identitatea. Prin toate aceste răsturnări, prin toate aceste acţiuni de buldozer, pur şi simplu, vor să fiu ca frunza pe apă - căci frunza este acum un simbol - să nu mai ştiu ce e cu mine, să fiu un fel de cetăţean, aşa, al nimănui, care locuiesc într-o regiune desemnată printr-o cifră romană, şi care voi fi, încă o dată, înscris, printr-un indicativ numeric, într-o listă. Acest tip de om nu are decât nevoi imediate: trebuie să se ducă la mall, să cumpere o maşină şi să călătorească, poate, în străinătate, şi să se îmbrace bine. Asta este tot, dar în cazul ăsta România: adio! Aici este partea cea mai gravă. Prin desfiinţarea judeţelor îmi iei baza mea teritorială care de sute de ani există acolo. Bunicul meu s-a născut în Buzău, şi judeţul Buzău există şi astăzi. De patru generaţii suntem buzoieni prin naştere. Ăla este primul loc. Îmi ştergi şi Buzăul? Ce fac? Unde sunt născut? În raionul Stalin din Bucureşt

Se vehiculează teoria că noi am ajuns în Transilvania prin secolul XII-XIII... Asta este o veche temă de propagandă: neputând să conteste majoritatea absolută a românilor, au început să spună: „da, dar voi aţi venit după noi, şi noi am fost primii ocupanţi” şi alte teorii din acestea. În Ardeal, însăşi constituirea voievodatului Transilvaniei în cadrul regatului maghiar este un ecou al formei vechi de organizare, din vremea când românii conlocuiau cu slavii pe teritoriul Ardealului. (aşa cum a fost voievodatul Ţării Romaneşti).

Cât priveşte judeţele, să luăm două exemple: Maramureşul şi Bihorul. Sunt forme vechi de organizare pe care regatul maghiar, în momentul în care a încorporat Transilvania, le-a preluat şi le-a transformat în comitatele regatului. Iar mai târziu, când Ungaria a făcut dualismul cu Austria, a reînfiinţat toate judeţele. Judeţele din Transilvania sunt judeţele care s-au constituit de-a lungul vremilor. Atât de puternică era instituţia, încât Austro-Ungaria a extins această instituţie a comitatelor, echivalentă cu judeţele, pe toată Ungaria mare, aceea din 1867.

Tot ce am înşirat până acuma, acei paşi mai mari sau mai mici pentru destrămarea unităţii teritoriale şi a demnităţii româneşti, merg toate ca un şuvoi către o singură ţintă, suprimarea articolului 1 din Constituţie: România este stat naţional, unitar, suveran şi indivizibil. Asta le trebuie, asta vor să suprime. Şi o suprimă în momentul în care, în conştiinţa elevilor din liceu, dispare Istoria românilor ca materie de învăţământ, sau când cetăţenii dintr-o urbe nu mai au conştiinţa că sunt români. Poate nici măcar că sunt bucureşteni sau braşoveni, ci aşa, nişte cetăţeni în derivă printr-o regiune de dezvoltare, numerotată cu 1,2,3, 4 sau 5.

Dacă doriţi să rememoraţi, sau să vedeţi pentru prima oară, cine au fost cei care au distrus judeţele României, să ne întoarcem în 1950, ca să vă arăt o lege adoptată de Marea Adunare Naţională, chiar în anul care reprezenta debutul obsedantului deceniu. Aş spune cel mai urât, cel mai trist şi cel mai greu de suportat deceniu din istoria modernă a României. E vorba de Legea nr. 5 din 1950, cea care desfiinţa judeţele României, şi o făcea sub conducere sovietică. Astăzi, la Punctul de Întâlnire am adus un extras:

„Marea Adunare Naţională a Republicii Populare Române. În temeiul art. 38 din Constituţia Republicii Populare Române, văzând Hotărârea Consiliului de Miniştri nr. 935 din 31 august 1950, adoptă următoarea lege pentru raionarea administrativ-economică a teritoriului Republicii Populare Române. Articolul 1”... Fiţi foarte atenţi la acest articol 1, fiindcă argumentaţia comuniştilor sovietici din anii ’50 seamănă foarte mult cu ceea ce oferă astăzi ca motivaţie, regimul Băsescu-Boc. Tot sub masca bunăstării economice şi a atragerii unor fonduri şi a cooperării dintre tot felul de persoane fizice şi juridice, sub aceeaşi motivaţie ne este propusă acum, ca şi atunci, desfiinţarea judeţelor

Iată aşadar ce spune acest articol 1:„Pentru asigurarea dezvoltării industriei şi agriculturii, în scopul construirii socialismului şi a ridicării nivelului de trai al oamenilor muncii, pentru a înlesni cât mai mult apropierea aparatului de Stat de poporul muncitor, pentru a contribui cât mai temeinic la asigurarea rolului politic conducător al clasei muncitoare şi la întărirea alianţei clasei muncitoare cu ţărănimea muncitoare, TERITORIUL ROMÂNIEI SE ÎMPARTE ÎN: REGIUNI; ORAŞE; RAIOANE.
Regiunile din Republica Populară Română şi capitalele lor sunt:...”

Am sentimentul că sunt în 1940, în preajma prăbuşirii hotarelor noastre. E de spus numai că fiecare om trebuie să-şi dea seama că soarta lui personală, afară de beneficiarii regimului, depinde de ce se joacă acuma. Se joacă integritatea teritorială a României, se joacă stabilitatea ei, se joacă identitatea, sentimentului că eşti român, se joacă apărarea ţării. Statul de astăzi nu mai apară România. Statul de astăzi apară pe altcineva, dar nu obştea românească.De aceea fiecare dintre noi, cu mijloacele pe care le are, trebuie să spună NU. „Nu!” – la ceea ce se pregăteşte în momentul de faţă şi să revenim la tradiţiile noastre, să revenim la puterea noastră din totdeauna.

Autor: Prof. Acad. DINU C. GIURESCU