Christian Mihailescu - "TANGO"

"Cristian Gațu, după eliminarea Oltchimului: "Românii sunt labili psihic"" ?

Alooo, domnu' Gatu, poate n-ati observat, dar in echipa Oltchimului mai mult de jumatate dintre jucatoare sunt STRAINE, deci mai usor cu generalizarile astea savante despre romani ! In general generalizarile sunt periculoase, mai ales daca vin de la oameni nepriceputi la asa ceva...

Oricum, problema labilitatii psihice si a pregatirii psihologice in general, este acuzata de Oltchim si nu numai, de cel putin 10-15 ani. Toti baietii veseli care cred ca stiu sa conduca destinele handbalului romanesc , au acuzat aceste probleme tot timpul, dar nu au reusit sa le si rezolve. Mister Gatu a aparut dupa fiecare meci si a facut diverse analize savante, in care nu spunea decat ca suntem labili psihic, adica, vezi-Doamne, sunt chestiuni subtile, profunde si de finete, pe care muritorii de rand n-au cum sa le sesizeze... Ce ar fi sa ii lasati si pe altii sa incerce, d-le Gatu ? E adevarat ca e frumos sa ne spuneti acum ca si la anul vom avea o echipa competitiva si ne vom bate la varful Europei, dar cum le veti retine pe superjucatoarele Oltchimului sa ramana? Pentru ce ar ramane Barbosa, Navaro sau Bulatovici sa se bata intr-un campionat mort, fara miza, in care se stie ca Oltchim va fi campioana inca de la primul meci ?

Ciutacu la RTV. Cică e oportunitate...

M-a dezamagit. Credeam ca , in afara de crezul profesional , omul este animat si de unul social-uman, dar m-am inselat. Mi s-a parut de multe ori ca la interviurile pe care le lua, principala lui satisfactie, marturisita sau nu, era sa ne arate noua cum se bate el pe burta cu invitatul, punand intrebari si lasand sa se inteleaga ca "in spate" mai sunt 1000 de lucruri care-l leaga de invitat, dar pe care nu e cazul sa le comunice si muritorilor de rand. Atunci credeam ca mi se pare, acum sunt aproape sigur ca nu, iar asta imi spune multe despre omul Ciutacu. Sa dea Dumnezeu sa-i mearga mai bine acolo, cu toate ca argumentele lui nu m-au convins deloc, daca asta are vreo importanta. Probabil ca nu.

ISTORIA MEDGIDIEI REFLECTATĂ ÎN LUCRĂRI ISTORIOGRAFICE RECENTE Prof. dr. Adrian Ilie Colegiul tehnic "Nicolae Titulescu" Medgidia

Istoria oraşului Medgidia a preocupat şi preocupă oameni ai locului având diverse ocupaţii, de la istorici, la profesori şi ziarişti (1). Unii au făcut acest lucru din pură pasiune pentru locurile natale, iar alţii au căutat să realizeze studii pertinente din punct de vedere ştiinţific, care să îmbogăţească cunoştinţele referitoare la o anumită perioadă istorică.

În lucrarea Aureliei Lăpuşan şi Ştefan Lăpuşan sunt tratate o serie de aspecte ale dezvoltării localităţii şi a evoluţiei în timp a acesteia. Lăudabilă este iniţiativa celor doi autori în condiţiile în care aceştia nu sunt istorici de profesie. Lucrarea utilizează o serie de informaţii obţinute din lucrări generale şi câteva date din arhivele locale. Sunt prezentate o serie de personalităţi ale românilor care tangenţial au avut de-a face cu Medgidia sau cu Dobrogea. În unele cazuri s-au făcut asocieri, iar pe alocuri lucrarea a căpătat un caracter literar-ziaristic.

O altă iniţiativă este cea a profesorului de matematică Corneliu Marinescu, a cărui lucrare a apărut ca o recunoaştere a pasiunii sale de a strânge informaţii şi fotografii de-a lungul vieţii pe care a trăit-o la Medgidia. De altfel, lucrarea sa are la bază fotografia ca document istoric. Sunt inserate o serie de fotografii, unele deosebit de importante pentru istoria aşezării, mai vechi sau mai recente. Fotografiile din perioada interbelică au o deosebită valoare pentru istoria oraşului. Este lăudabilă activitatea acestui pasionat al istoriei locului în care a trăit şi a creat.

O lucrare mai recentă care nu tratează istoriografic istoria oraşului, ci mai mult din punct de vedere literar, sub forma unui roman, este cea a lui Cristian Teodorescu, un ziarist cunoscut în ultima perioadă prin intervenţiile sale în mass-media centrală. Născut în Medgidia, autorul evocă o serie de întâmplări şi povestiri în care apar personaje pitoreşti, locuri frumoase ale oraşului, obiective administrative emblematice ale oraşului, povestite de locuitorii urbei şi transmise generaţiilor următoare. Deşi unii istorici ar putea să nu aprecieze această lucrare, considerăm că aceasta prezintă o serie de povestiri, prin care se poate cunoaşte un anumit segment al istoriei locale.

În studiul de faţă vom aduce la cunoştinţă anumite aspecte istorice legate de Medgidia, mai puţin cunoscute şi tratate în lucrări recente precum Valea Kara-su în perioada secolelor XIV-XIX. Monografie istorică, Liberalismul politic în centrul Dobrogei sau a unor studii şi articole de specialitate.

În prima lucrare sunt tratate probleme legate de istoria localităţii, existenţa Panairului, prezenţa călătorilor străini, preocupările economice ale locuitorilor şi prezenţa elementelor alogene în zona Văii Kara-su şi implicit a oraşului Medgidia. Studierea întregii zone a arealului văii Kara-su şi nu a Medgidiei în mod singular, a scos la iveală legătura strânsă între acestea şi participarea univocă la dezvoltarea provinciei.

Karasu - Medgidia a fost o aşezare atestată documentar în 1409-1413, prin cucerirea de către Musa Celebi, fiul sultanului Baiazid I Ildirîm (2). Menţiunile cu privire la aşezare sunt puţine în perioada dominaţiei otomane asupra pământului dintre Dunăre şi mare. O descriere importantă a oraşului a fost făcută de călătorul sultanal Evlia Celebi în secolul al XVII-lea., care consemna că „oraşul este alcătuit din trei mahalale, cu o mie case simple şi cu etaj, acoperite cu olane şi cu şindrilă. Aici era ţinutul Dobrogei ce producea grâu din belşug. Iarna era geroasă. Apa pentru oraş vine din braţul Dunării. Mai sunt o geamie mică, dar folositoare, un han, o baie întunecată, şapte şcoli pentru copii, şapte depozite de apă, două cafenele, două prăvălii cu vopsele, trei bragagerii şi vreo 40-50 de alte prăvălii” (3).

Din relatările acestui călător se poate observa prosperitatea oraşului, faptul că exista o populaţie numeroasă, lucru reflectat de numărul de şcoli şi de numărul mare de prăvălii.

Referitor la existenţa laturii comerciale este de menţionat şi rolul Târgului Panair în dezvoltarea aşezării ca urmare a tranzacţiilor efectuate aici. Acesta este oficializat de sultanul Mahmud I (1730-1754) în anul 1752, pe dealul Panairului, în apropierea aşezării tătarilor (4). Târgul se desfăşura bianual, primăvara şi toamna, unde veneau negustori din toate provinciile Imperiului.

Prin 1812, Panairul era cunoscut şi sub numele de „târgul lui Sorescu” (5), acesta fiind un potentat local, un mocan înstărit.

 În jurnalul Lloyd-ului austriac, datat în 1843, se specifica că mărfurile manufacturate se desfăceau şi la Karasu, acest târg fiind frecventat de negustorii din Braşov. Aici se comercializau articole de sticlărie şi mercerie aduse din Viena şi Braşov (6).

 La târg se adunau locuitori din Rumelia, Albania şi Macedonia, pentru a-şi valorifica produsele proprii constând în mătase, lână, cai, bovine şi pentru a cumpăra produse de manufactură, galanterie, marochinărie, sticlărie şi coloranţi (7).

În anul 1848, în timpul misiunii franceze a lui C Sabatier şi J. Desaint, localitatea Karasu avea statutul de bourgades (târg), renumit pentru comerţul de cai (8).

În timpul conflictului ruso-turc din 1828-1829, oraşul este distrus în totalitate, iar târgul primeşte o puternică lovitură (9), tranzacţiile comerciale fiind reduse.

Se pare că tranzacţiile erau convenabile, dacă ne gândim că sultanul Abdul Medgid (1839-1861), „fonda oraşul Medgidia, tocmai în vederea importanţei târgului” (10). Turcii şi tătarii stabiliţi în oraşe se ocupau şi cu activităţi comerciale (11).

 Tocmai din aceste considerente, sultanul a mutat pe timpul bâlciului tribunalele de comerţ din Tulcea şi Constanţa, la Medgidia (12), cu scopul de a facilita tranzacţiile comerciale şi fixarea preţurilor.

Panairul va funcţiona şi în noul oraş Medgidia, întemeiat la 2 septembrie 1856, prin decret imperial (13), iar comunitatea bulgărească va fi atestată în localitate, cu interese în ceea ce priveşte dezvoltarea comerţului (14).

 Crimeenii colonizaţi de autorităţile otomane în Medgidia se ocupau cu agricultura, erau meşteşugari şi negustori (15), aducându-şi contribuţia la dezvoltarea oraşului. Noul oraş Medgidia, reprezenta un important nod comercial (16), datorită poziţiei pe care o ocupa în centrul provinciei.

M.D. Ionescu-Dobrogeanu, amintea că la Medgidia „pe la începutul veacului al XIX-lea se ţinea bâlci de două ori pe an, primăvara şi toamna” şi dura două săptămâni fiecare (17), participând 125 de comercianţi, 6 hangii şi 26 de cârciumari. Târgul a fost greu încercat în timpul conflictelor din 1829, 1853-1856 şi 1877 (18).

Cămilele cu două cocoaşe numite şi bactriene erau folosite pentru puterea de tracţiune şi lâna lor calitativă (19). Acestea erau crescute în centrul şi sudul Dobrogei, mai cu seamă la Duranlar (Caliacra) (20), existând posibilitatea comercializării lor la târg. Acestea aparţineau lui Z. Holevici, iar producţia pentru un singur exemplar era de 20 kg anual, la tunsoarea din luna mai (21). În anul 1909, în judeţul Constanţa erau înregistrate 29 de cămile (22). Prezenţa acestor exemplare în Dobrogea este mai puţin cunoscută, curios fiind faptul că acestea s-au adaptat condiţiilor oferite de „stepa dobrogeană”.

O activitate aducătoare de venituri era şi comercializarea produselor lactate şi a caşcavalului. Ralle Frangopol şi Ştefan Petroff erau doi importanţi proprietari de căşerii (23), unul grec, altul bulgar. Marca “R.F.” era renumită în privinţa“caşcavalului grecesc”, comercializat în târgul Panairului, dar destinat şi exportului.

După model otoman noua aşezare va deveni un important centru administrativ, iar colonizările realizate cu elemente tătare din Crimeea, a impulsionat şi mai mult dezvoltarea aşezării. În onoarea sultanului care a aprobat planul urbanistic, oraşul se va numi Medgidia.

Dregătorul otoman Sayd Mârza Paşa a contribuit la modernizarea zonei prin implicarea sa directă în construcţia moscheeii, a podului peste bălţile Kara-su, prin construcţia unor cişmele şi fântâni, precum şi prin implicarea construcţiei unor şcoli şi biserici (24).

După reintegrarea Dobrogei în cadrul statului român, la 1878 şi în Medgidia se vor stabili o serie de mocani sosiţi cu animalele. Aceştia vor deveni mari proprietari de pământuri şi se vor implica în viaţa politică a aşezării (25).

 În modernizarea localităţii s-au implicat o serie de primari care au încercat, iar unii chiar au reuşit finalizarea unor proiecte.

Medgidia a fost condusă de primari de origine tătară, română, germană, bulgară (26), lucru ce demonstrează amalgamul etnic al localităţii. Istoria oraşului nu consemnează conflicte sau neînţelegeri între grupurile etnice, care au trăit în pace.

În cea de-a doua lucrare este vorba despre impunerea doctrinei liberale în privinţa dezvoltării economice a zonei centrale a Dobrogei. S-au remarcat o serie de primari care şi-au adus contribuţia la modernizarea oraşului Medgidia.

Unul din primarii Medgidiei care s-a implicat activ în dezvoltarea oraşului a fost Traian Petricu (27). Acesta a extins arterele de circulaţie, a reparat şcolile, Palatul Comunal, a construit o seră de flori, a introdus iluminatul public, prin construirea Centralei electrice şi a continuat să susţină organizarea Panairului. A inaugurat Cantonul agricol de la Medgidia (28), la care au participat personalităţi de seamă ale judeţului.

Societatea comunală de electricitate a fost administrată între anii 1935-1938 de inginerul Paul Boisset, când a fost realizată noua reţea de înaltă şi joasă tensiune pentru iluminatul public al oraşului (29).

Primăria fusese dotată cu două automobile, unul marca Fiat, altul marca Ford, pentru care solicita angajare pe post de şofer şi mecanic, Radu Ciutacu (30). Acest lucru demonstrează situaţia financiară bună pe care o avea administraţia locală, prin obţinerea unor sume importante ca urmare a închirierii spaţiilor comerciale la târgul Panairului.

Oraşul a prosperat în perioada interbelică, numărul locuitorilor a crescut constant, iar aşezarea a devenit un important centru politico-administrativ al provinciei. Au fost perioade de-a lungul timpului când Medgidia a deţinut întâietatea, depăşind oraşe precum Cernavodă sau Constanţa.

Există lucruri încă necunoscute ale trecutului oraşului, ce trebuiesc cercetate în arhive şi care să arunce o lumină asupra unor perioade prea puţin cunoscute.

În privinţa tratării istoriei locale în cadrul manualelor de istorie, aceasta este din păcate, aproape inexistentă. Rămâne rolul profesorului de istorie de a face lumină şi de a transmite elevilor date despre istoria locală, în cadrul unor ore de aprofundare a cunoştinţelor, a unor studii de caz, sau a unor activităţi extracurriculare.

(Sursa:http://www.resurseculturale.ro/volum1/ilieadrian.html) 

Cum au pus romanii opinca pe Parlamentul de la Budapesta (Gen. Marcel Olteanu)

 (Generalul Marcel Olteanu a fost guvernator al Budapestei in timpul ocupatiei romanesti a Ungariei, intre august si noiembrie 1919. Articolul a aparut initial in cartea sa “Huzarul negru”, 1926, si a fost preluat in reeditarea cartii generalului Gheorghe Mardarescu , “Campania pentru desrobirea Ardealului si ocuparea Budapestei”, 1922, realizata de Editura Marist sub titlul “Campania pentru desrobirea Ardealului si ocuparea Budapestei – si alte marturii”, 2010)

" …Si-au intrat trupele noastre in Budapesta la inceputul lunii august 1919.

Palatul Parlamentului maghiar a fost pus sub paza unui pluton de vanatori. Seful garzii de la intrarea principala era sergentul Iordan, un oltean de la Craiova, potrivit de stat, negru, uscat si foarte vioi.

Deasupra palatului a vazut Iordan cum falfaia in vant flamura ungureasca, rosu-verde-alb.

Faptul acesta nu l-a suparat prea tare, dar nici nu i-a placut… Dandu-si capela pe ceafa si scarpinindu-se dupa ureche si-a zis: “Sa dau jos steagul unguresc si sa pun fanionul de la companie?… Asta ar sti si madama de la popota domnilor ofiteri s-o faca…”

“Dar am sa chibzuiesc in asa fel ca sa ramana de pomina si sa fie si talpa Romaniei razbunata…”

Zis si facut.

Chemand pe caprarul Bivolaru, s-au suit in norii Budapestei si au coborat steagul in lungul sforii, drept la jumatatea steajerului si, luand apoi opinca rasuflata a caprarului, s-a urcat ca un pui de urs si a pus-o drept caciula in capul steajerului, lasandu-i nojitele s-atirne-n vant. Si asa a falfait multa vreme in cerul Budapestei steagul maghiar cu opinca romaneasca deasupra lui…

….

“Cine oare sa fi facut aceasta tragica gluma? imi zise tovarasul meu de preumblare, domnul Ferency, un distins avocat pe care il cunoscusem in metropola maghiara; si zicand, imi arata cu mana privelistea originala si neasteptata, care oprea in drum si intorcea capetele si altor trecatori, ca fiind cel mai caracteristic si ironic simbol al ingrozitoarei realitati, al catastrofalei prabusiri a unui organism orgolios si despotic, tocmai sub calcaiul acelui organism pe care tinuse genunchiul de fier atit amar de vreme, pe care intotdeauna l-a considerat nevrednic de lumina soarelui si de care totusi o viata-ntreaga s-a temut…

“Cine oare sa fi dat vantului si sa fi ilustrat cu atita maiestrie si atit de dureros dezastrul iremediabil al regatului Sfintului Stefan?”, mai rosti domnul Ferency, cu privirea trista, pierduta in vazduh, intrebind parca cerul unguresc, dezolant de senin in ziua aceea.

Apoi se intoarse cu privirea spre mine, si desi nu mai zicea nimic, am inteles ca ar vroi o lamurire.

Imi era mila de el, caci era un om distins la simtire.

“Ma voi interesa, domnule doctor”, ii zisei cu o nuanta de induiosare si, apropiindu-ma de santinela, ii spusei sa strige pe seful garzii.

“Este chiar acolea, domnule general”, imi raspunse vanatorul mic si indesat, incordindu-se si facand cu capul un gest despre cheiul Dunarii.

- Cum il cheama?

- Don’ sergent Iordan.

- Dar tu stii cine a dat ordin de s-a aciuat opinca ceea deasupra steagului unguresc?

- Da, domnule general, chiar don’ sergent a dat ordin azi dimineata si tot dansul a si executat ordinul… acum sta de un ceas acolo sa vada ce-o sa zica lumea si tot in cer se uita ca sa indemne si pe altii…

Ma-ntorc putin spre stanga si nu departe zaresc un sergent si un caprar, care, fara sa ma bage in seama, gustau cu frenezie roadele ispravii lor – ilustratia magistrala a unui moment istoric.

Priveau cand la trecatorii enervati si sanchii, cand la opinca impertinenta, si pe fetele lor tuciurii si asprite de viforul vremilor se lamurea cea mai desavirsita satisfactie. Pareau niste inspirati si niste draci geniali.

Intreaga oaste romaneasca, intreaga natie mi s-au parut ca se oglindesc in acesti doi zdrentarosi, sublimi chiar prin gradul de perfectiune la care poate ajunge o zdreanta…

De-as fi fost singur! – O! i-as fi privit ceasuri intregi fara sa ma satur… Si – poate, i-as fi luat de gat si i-as fi sarutat!

Dar!… le-am facut semn sa se apropie si, aratand domnului Ferency pe sergent, i-am zis incet, foarte incet:

“Acesta este glumetul, care fara o intentie rautacioasa, desigur, si cu toata naivitatea unui poznas, te-a facut poate sa suferi…”

Si domnul Ferency, scaldandu-si ochii intre genele-i umede, mi-a replicat cu adanca melancolie:

“Daca din sufletul si mintea unui simplu taran ca acesta s-a desprins o asemenea pozna, atunci nu ma mir ca sunteti aici…”

In dupa-amiaza aceleiasi zile, m-am indreptat din nou spre Palatul Parlamentului.

Ma simteam dator fata de Iordan; trebuia sa-i dau ceea ce in fata durerii domnului Ferency, nu i-am putut da.

L-am chemat – era nedespartit de Bivolaru -, mi-a povestit cum i-a dat in gand si cum a infaptuit isprava lui.

L-am laudat si mi-am plimbat mana mult pe fata lui supta si radioasa si i-am dat un pachet de tigari regale.

Si nu stiu cum, m-am pomenit ca iau de nas pe caprarul Bivolaru, care se tot apropia de mine si pe care, cu cat il priveam, cu atit mai mult punea stapinire pe firea mea.

Era mic de statura, fata ii era smeada si foarte parlita de soare si vant; in fundul capului purta niste ochi mici, caprui si scaparatori. Avea dinti marunti, albi si frumosi, si peste buza arsa de frigurile ostenelilor abia mijea o mustata roscovana – un vulpoi de Mehedinti.

Purta capela pe spranceana, iar in ce priveste imbracamintea parea infasurat cu totul intr-un covor de petice, caruia expresia lui ii dadea ceva din prestanta unor odajdii de samurai japonez fanatic.

O crestatura adanca ii stapanea obrazul stang si alta mai lata se rasfata pe gat sub urechea dreapta; mai in sus de mana, pe antebratul stang, se zarea o cicatrice respectabila…

L-am intrebat unde a fost ranit. Mi-a raspuns cu nai-vitate si scurt: “Peste tot, domnule general”. Si desfacand repede o moletiera, mi-a aratat o rana de schija, abia vindecata, la pulpa dreapta; apoi, descheind singurul nas-

ture pe care il mai avea la veston, puse degetul pe o dara de baioneta in lungul coastelor din dreapta care se vedea in intregime printre cele cateva suvite de panza destramata ce alcatuiau camasa lui Bivolaru. Si era gata sa-mi mai arate, dar l-am intrerupt: “Bine, bine… vad ca esti crestat ca un raboj; dar unde ai capatat ranile? In ce lupte?…”

Si iarasi cantecul lui: “Peste tot, domnule general. In Carpati, la Rasinari, la Olt, la Siret, la Oituz si chiar pe Tisa in aprilie, ca eu, domnule general, am fost poate in patruzeci de atacuri mari si, in adevar, eu sunt rabojul ispravilor regimentului nostru… pe mine sunt crestate toate de la 1916 incoace… si nu ma las nici mort!…”

- Ei, si acum iti pare bine ca facuram Romania Mare si ca faci de garda, tu, capraru Bivolaru de la Mehedinti, tocmai aci la Budapesta?

Si el, incordandu-se si privindu-ma soldateste drept in lumina ochilor, imi raspunse sfatos si cu mandrie:

“E lucru mare, domnule general… Dar… am auzitara ca mai e si o Viena!…”

Acestui nebun in toate mintile, acestui prototip al zdrentelor noastre glorioase de la 1917, care isi da seama perfect pana unde se poate intinde fiziceste Romania Mare, nu-i intra totusi in cap ca numai pentru ce vedea s-a ostenit el si atatia au albit meleagurile cu oasele lor

El, Bivolaru, sinteza neamului sau, elegant la simtire si la gandire, fara sa poata exprima, intelegea totusi numai una: “faima si duhul romanesc cit mai departe, si peste Romania-Mare, Romania spirituala, Romania fara hotare”." 

General Marcel Olteanu

“Huzarul Negru”, 1926

Bibliografie: Gheorghe Mardarescu, Campania pentru desrobirea Ardealului si ocuparea Budapestei – si alte marturii, Editura Marist, 2010

Sursa text: Ziaristi Online: Cum au pus romanii opinca pe Parlamentul de la Budapesta

Vedeti si: Album fotografic : Armata Romana la Budapesta

Simularea examenului de Bacalaureat 2013 are in mod sigur un rezultat de necontestat: autoritatilor din domeniu nu le este deloc clar ce trebuie facut pentru a incepe redresarea invatamantului romanesc. 

Problemele de matematică date la simularea examenului de bacalaureat de anul acesta scot din nou în evidenta ruptura gravă care exista între cei care le-au propus și ceeace se lucrează in realitate “la clasă” în liceele din România. Varianta de la Mate-Info conține exerciții foarte dificile fie prin specificitatea rezolvărilor (exerciții “de nișă”), fie prin volumul excesiv de mare de calcule necesare pentru soluționare. Subiectele in discutie pot fi eventual rezolvate de cațiva elevi de la licee de elita, în timp ce 95 % dintre elevi au dificultăți evidente în a le aborda. Se pune astfel din nou întrebarea ce se urmărește de fapt: testarea unui nivel mediu de pregătire (obiectiv normal al unui astfel de examen) sau efectuarea a încă unei demonstrații care să sublinieze “dezastrul din invatamant" ? Aici nu e vorba de a propune numai subiecte usoare, ci de a adapta subiectele la tipul de examen care este Bacalaureatul si de a nu-l transforma intr-un concurs de propus probleme destepte, desfasurat intre asa-zisi profesionisti, care de fapt nu cunosc decat o parte infima din starea invatamantului romanesc. Argumentul ca astfel de subiecte ar trebui sa-i responsabilizeze pe viitorii absolventi tine de o psihologie ieftina, demodata si ineficienta in acest caz care este cu mult mai complex decat cred autorii subiectelor.

La REALITATEA Tv, Profesorul Gabriel Vranceanu, inspectorul general de matamatica al ISMB, a reusit sa ne dezvaluie motivul principal pentru care subiectele de la simularile de Bac de anul asta au fost pline de probleme complet rupte de realitatea scolii romanesti si situate chiar la marginea programelor de specialitate. Motivul sta in harababura care exista in mintea unor astfel de personaje chemate, culmea, sa reformeze sistemul de invatamant. Domnul inspector a fost intrebat de ce s-au dat subiecte “de nisa”, complet nepotrivite pentru tipul de examen care este Bacalaureatul, iar raspunsul s-a referit la motivele pentru care in acest an s-a hotarat sa se dea doua simulari in loc de una, ca anul trecut. Reactie simptomatica pentru ce se intampla in invatamantul romanesc de 20 de ani. Cu astfel de gandire, cu astfel de intelegere a starii reale si cu astfel de oameni, ne indoim ca se va produce vreo schimbare in bine intr-un viitor apropiat sau mediu. Pentru ca nu exista decat doua variante: ori nu se pricep, ori nu vor ! Senzatia lasata de dezbaterea respectiva tine de prima presupunere, ceeace e grav. Pentru ca daca e vorba de cea de-a doua, atunci e penal !

De la Burebista Segetuza

‘’Buna ziua,

domnule preşedinte,

domnilor parlamentari,

politicieni,

domnilor conducători,

cei care sunteţi,

cei care nu sunteţi,

cei care ar trebui să fiţi,

cei care veţi fi .

       Mă numesc Poporul Român, care locuieşte în această ţară, România, de circa 15 000 de ani. Dat fiind acest lucru, consider că eu, acest popor, sunt mai în drept decât oricine deci şi decât dvs. domnilor, nu să lupt pentru libertatea şi drepturile mele, deocamdată, ci să vi le cer înapoi; să le luaţi de la cei cărora mi le-aţi vândut sau cărora mi le-aţi dat de pomană fără să mă întrebaţi şi pe mine dacă vă dau sau nu voie să faceţi asta. Eu sunt Poporul Român şi consider că a sosit vremea să fac inventarul trecutului şi prezentului meu, căci fără el nu pot merge în viitor. Mă trageţi în jos şi a cam început să ţipe de sub mine pământul. Vă cer să luptaţi cu toată conştiinţa dvs. şi să îmi daţi înapoi toate valorile mele . Cer lucrurile date, furate, cerşite şi date de pomană, tot ce nu a fost făcut din scurtul buzunar al anilor voştri. Când aţi dat nu m-aţi întrebat pe mine, când au fost furate nu m-aţi chemat să le păzesc în locul vostru, iar eu, având încredere în dvs., am întors capul şi atât mi-a fost, dvs. m-aţi vândut; când au fost cerşite, nu am ştiut că sunt atât de bogat, căci dvs. m-aţi făcut să uit o vreme cine sunt; mi-aţi făcut generaţiile să uite, deşi de 800 de ani se tot fură din ţara mea şi tot mai este încă de furat. Nu mai zic de cât s-a furat şi înainte. Până când? 

        Eu, Poporul Român, m-am săturat să tot fiu furat şi crezut oaia neagră a Europei pe când lâna mea a îmbrăcat, de veacuri întregi, sute de popoare. Pe vremuri cantitatea de grâu adusă din Pont era mai mare decât tot ceea ce primea Roma din celelalte porturi comerciale , deoarece pământul meu producea cea mai mare cantitate de grâu . Eu acum mănânc pâine care e cel puţin ciudată pentru câmpiile mele. Nu vă spun eu asta pentru prima dată, eu vă aduc aminte, căci mi-am revenit din coma impresiei de libertate în care m-aţi prăbuşit şi am început să îmi recapăt memoria şi să mă simt plin de Spiritul neînfricat al acestui promordial neam al dacilor . Când le-aţi dat de pomană nu mi-aţi făcut şi mie un praznic, deşi nu eram şi nu voi fi niciodată mort şi apoi, degeaba mi-aţi da de mâncare dupa o presupusă moarte, dacă atât cât am fost în viaţă mi-aţi luat nu numai pâinea de la gură şi mi-aţi dat şi cu de-a sila una străină şi cu gust amar, ci aţi încercat să îmi smulgeţi şi limba, ca să uit de gustul roadelor pământului meu. Nu se poate, mi-am adus aminte de el şi îmi e foame .       

         Aşadar, domnilor, ai nu ştiu cui, căci ai mei aţi încetat a mai fi, sunteţi ai dvs., ai altora, numai ai mei se pare că nu, vă cer direct, însă fără să uit de demnitatea spiritului meu, să îmi daţi înapoi tot ce mi-aţi luat. Nu v-aţi dat seama că, luându-mi mie, v-aţi sărăcit pe dvs? Daţi-vă acum, cât mai e timp şi faceţi ce vă cer. Vă cer istoria, cea adevărată nu cea peticită de unii şi alţii, eu nu am avut, nu am şi nu voi avea niciodată nevoie de petice pe neamul meu, căci neamul meu a avut întotdeauna materie primă pentru a îmbrăca cu viitorul zeci de popoare. Astfel stând lucrurile cum să nu aibă şi pentru el? De ce tocmai el să rămână gol? Că vreţi dvs., domnilor? Domnii cui? Cine sunteţi dvs. fără mine? Nimeni, pe când eu, fără dvs., pot fi acelaşi care am fost de la începuturi. De aceea nu doresc să vă mai ţin în mijlocul meu dacă nu vă veţi schimba. Daţi-mi înapoi istoria furată, ascunsă, acea în care spiritul meu nu a hălăduit niciodată, altfel nu m-aţi fi minţit din generaţii în generaţii. Vă cer să închideţi porţile ţării mele, căci nu mai vreau nimic din tot ce am străin în ţara mea şi care creşte şi pe pământul meu. Nu mai vreau nici să iasă nimic fără ca eu să ştiu şi fără să îmi dau consimţământul. Cer un avocat al poporului care să mă susţină şi care să îmi aducă acasă copii. Avocatul acesta poate fi şi printre dvs. Vă cer să căutaţi în dvs. până îl veţi găsi şi să îl scoateţi de grabă în faţă. Ţara are nevoie de el. El poate fi şi preşedintele, actual sau viitor. 

          Eu sunt Poporul Român, odrasla lui Decebal, rădăcina lui Burebista şi pământul Lui Iisus Hristos - Regele Daciei. Nu vă vorbesc din timpuri preistorice, vă vorbesc din timpurile de azi, cele create de dvs. şi dvs. trebuie să le recunoaşteţi. Vă vorbesc în limba cu care aţi început să îmi corupeţi generaţiile şi să îmi scuipaţi existenţa încercând să mă denaturaţi şi după, să mă mai şi sugrumaţi, dorind a mă ucide captiv, deşi am fost născut în libertate. Nu mai suport această ruşine pe fruntea mea, pusă de dvs. de sute de ani şi vă cer să îmi spălaţi picioarele pentru că numai aşa mă veţi curăţa cu totul. Nu mă spălaţi doar pe frunte şi în jos să mă lăsaţi murdar, spălaţi-mă de la picioare în sus ca să mă pot curăţi până în creştet. Refaceţi Bărăganul cum a fost, agricultura cu toate ramurile ei, mai împuţinaţi din moşieri şi mai înmulţiţi mesele celor săraci care plâng în mine. Refaceţi fabricile, uzinele, minele de sare din care alimentam o întreagă Europă, cele de cărbune, nu îmi mai tăiaţi pădurile aiurea că mi se îneacă plămânii, nu mai daţi ieftin curent electric la alţii încărcând astfel facturile alor mei, luaţi înapoi rezerva de petrol din Marea Neagră, căci nu mi se pare corect ca eu, Poporul Român, să cumpăr de la o altă naţie ceea ce se produce pe pământul neamului meu. Domnilor, că vă temeţi de ceva, că nu vă temeţi, este problema dvs. şi pentru ea nu este corect să plătesc eu. Eu îmi vreau înapoi totul şi vă vreau şi pe dvs., dar numai când veţi şti să fiţi români, nu doar în cărţile de identitate, ci şi în suflete. Domnii dvs. şi ai altora, şi eu mă tem. Mă tem de dezbinare, de pieire, însă eu, Poporul Român, refuz să pier şi din această cauză, dacă nu veţi face ceea ce am cerut, eu, Poporul Român, voi înainta o plângere către cei din istoria ascunsă a acestui Neam Românesc, al meu, şi cu acordul şi ajutorul lor voi porni o luptă împotriva dvs. şi a tuturor celorlalţi care, împreună cu dvs., îmi vor pieirea. Voi lupta să îmi iau înapoi totul şi voi lupta nu doar ca un popor aflat în agonie, ci ca unul sugrumat în coma părerii de libertate până când voi ieşi din comă şi îi voi băga pe cei vinovaţi în aceeaşi comă. Eu, Poporul Român, vă cer să faceţi tot ce v-am cerut şi să începeţi cât mai curând. Nu vă ameninţ. Vă ameninţaţi singuri. Eu doar vă avertizez. Ţara mea nu e de dat, nu e de vânzare, nu e de furat, ţara mea sunt Eu, în mine se află Spiritul Poporului Român şi prin acest spirit vă cer să plecaţi dacă nu sunteţi în stare să faceţi parte din ea cu demnitate. Ţara mea nu e scaunul dvs. de politicieni ca să o mutaţi de la o masă la alta şi nici unealta dvs. de a vă croi cu ea faimă şi averi. De asemenea, ţara mea nu e nici curva, nici amanta, nici nevasta Europei sau a altui continent, ţara mea e Mama Mea, iar o mamă este mamă de-a pururi. Această mamă a mea, este Regina Fecioară a lumii. De ce vă zbateţi să o violaţi şi, mai rău, îi mai chemaţi şi pe străini să o facă? Ţara mea nu va da niciodată naştere la năpârci care să nu fie strivite de aceleaşi năpârci. Din pământ virgin ea renaşte mereu şi mereu, dar şi mai bine ar fi să o ajutaţi şi voi să renască, dacă nu vreţi să nu vă dezmoştenească. Această scrisoare era de mult scrisă în mine, însă nu eram hotărât să o fac publică. Momentul care m-a făcut să mă hotărăsc asupra acestui fapt a fost cu câteva zile în urmă când, întâmplător, urmărind un program de la un post TV, am văzut acolo un om care se zbătea pentru ceva. Am simţit că e un român. El a zis, printre altele, şi cuvintele care au trezit în mine dorinţa de a scrie şi a face publică această epistolă. Numele acestui om, pe care de altfel nu îl cunosc personal, nu ştiu de unde vine dumnealui, nu sunt convins că este sincer în tot ce spune, dar sunt convins că e unul de-al meu şi poate face ceva bun, dacă va dori cu adevărat şi, mai ales, dacă nu se va lăsa influenţat de nimeni. Nu am să-i dau numele, eu nu susţin pe nimeni, eu mă susţin pe mine şi în niciun caz nu am să fac asta fără acceptul dumnealui, însă am să redau aici cuvintele în care eu am văzut mult mai mult decât în toate celelalte la un loc: ‘’Vrem în ţară, nu afară ! ‘’ Eu, Poporul Român, cel adevărat, vreau la fel, căci eu nu sunt orfan ! Îi mulţumesc şi îmi doresc să fie sincer ! Nu mă interesează cine este acum la conducerea ţării mele, nu m-a interesat niciodată politica, ci buna orânduire a lucrurilor. Mă interesează să se facă ce am cerut. Să facă asta cei care sunt sau cei care vor veni. De nu veţi face asta, eu, Poporul Român, mă voi interesa, poate mai mult decât am făcut-o în trecut, de soarta ţării mele şi vă voi schimba, nu pe câţiva bănuţi, ci vă voi da de pomană, în sclavie, ca să vedeţi cum e să te naşti în libertate şi să mori captiv. Eu voi săpa oriunde va fi nevoie pentru ca generaţiile mele să afle cine am fost, cine sunt şi să simtă cine voi fi. Pentru asta, dacă va fi nevoie, voi da cu toţi trădătorii de pământ. Eu, Poporul Român, mă angajez să scot la suprafaţă bătrânul stindard cu cap de lup sub care să strălucească din nou România . Am să fac asta pentru ţara mea, pentru mine şi pentru copii mei. Aşa să îmi ajute Dumnezeu ! 

        Fie ca Adevărul şi Dreptatea să învingă întru nemurirea Spiritului Neamului Dac - Românesc ! Dumnezeu să binecuvânteze România ! Pentru asta, fiţi pregătiţi ! Schimbarea va fi ! 

Cine sunt?  Sunt cel care te priveşte din oglindă şi îţi spune: ‘’FII ROMÂN !’’

Semnat,

Poporul Român .

La 35 de ani de la absolvirea liceului

Ne-am intalnit cu bucuria de a ne revedea si cu mahnirea ca am fi putut fi mai multi ...

 Evident, cu fata la soare, de la stanga la dreapta: Mioara Mazoco, Liliana Chirea, Liliana Boroanca, Tudorita Serban (jos), Dan Iosif, Adi Lucaci, Dan Petrescu, Doina Zorila, Ghiocel Manea si subsemnatul. 

 Jozef, Adi si Ghiocu', planuind un fotbal cu guma, in cladirea veche.

 Intotdeauna protector cu colegele, Petre le insoteste pe Lili, Tudorita si Doina, ca pe vremuri... 

(adica in sensul iesirii din curtea liceului...)

 Astia iar chiulesc...

La plimbare, ca pe vremuri...

DAN SPATARU "revine"la MEDGIDIA

Mandruta e curajos

Lucian Mândruță crede ca “Preoţii n-au salvat NICIODATĂ pe nimeni”  Zi-i Lucian Mandruta si lasa-l in pace ! Asa cum exista medici pe care lumea-i stimeaza si medici pe care ii injuram, tot asa exista si preoti in cele doua categorii. Sunt preoti cu har urias, oameni care "salveaza" zilnic nenumarate suflete si exemplele sunt nenumarate. In principiu generalizarile sunt periculoase si pentru ca nu oricine e in stare sa le faca . Baiatul asta nu se dezminte deloc si are abordari infantile despre orice ar vorbi. Nu trebuie luat in seama decat , eventual, intr-un studiu antropologic despre cazuri de infantilism la asa-zisi intelectuali...
Oricum, el nu trebuie condamnat, trebuie inteles si incadrat in categoria "Si ei sunt ai nostri".

Tu, Băsescule, îi aperi pe români? (Lucian Avramescu)

Adresările „către români” ale lui T. Băsescu au devenit din ce în ce mai grețoase. Adresările către români, cu un r apăsat, cu miza prostirii, au consistența unui scuipat în obraz. Tu, Băsescule, despre care scriu de 20 de ani, obligat de faptele tale mereu în tovărășia penalului, spui că-i aperi pe români? Tu care i-ai trădat ceas de ceas, i-ai umilit și furat, îi aperi pe români? Tu care i-ai adus pe ultimul loc din Europa ca nivel de viață îi aperi pe români? Tu care le-ai desființat școlile, 3000 dintr-odată, ca întreprinderi falimentare care fabrică tâmpiți, inspirat poate de fiica ta pe care ai proptit-o europarlamentar și pe care ai lăsat-o în școala barului, îi aperi pe români? Înaintașii au făcut câte-o bojdeucă în fiecare sătuc și ea se chema școală. Dacă erau numai trei copii în acel sătuc, acolo îi învăța buchia cărții preotul în lipsa învățătorului și așa din cătune s-au ridicat Eminescu și Creangă și Brâncuși și Blaga, cu care spiritul tău mahmur nu s-a întâlnit niciodată. Tu îi aperi pe români când ai înjosit profesorimea care câștigă un sfert din salariul unui gunoier din Berlin? Tu îndrăznești să spui că românii nu se vor mai vedea între ei, mamă cu fiică, familiile se vor rupe pentru că Europa nu ne mai vrea fiind condusă de „comunistul” Ponta care avea 17 ani la Revoluție și „securistul” Antonescu, căruia nu-i suporți cusurul de avea, într-o lume ghiolbănească, bun simț? Tu vorbești de securiști și bolșevici? Tu vorbești de recunoaștere internațională care, fără tine, ar rămâne, vezi Doamne, șchioapă? Tu care ai încercat să murdărești singurul mare personaj istoric viu al României, recunoscut și respectat de toate cancelariile și casele regale ale lumii, pe Majestatea Sa Regele Mihai? Tu care ai fost întâmpinat an de an la summiturile europene, la Bruxelles-ul de care te-ai agățat acum electoral, ca înecatul de pai, cu dosuri și rar cu un zâmbet îngăduitor, aperi prestigiul românilor în lume? Tu care te-ai șters la cur, hăhăind, cu românii, spui că-i aperi? Cum îi aperi și cum i-ai apărat Băsescule? Omorându-le salariile și pensiile care oricum erau cele mai mici din Europa? Dijmuindu-i câinește pentru a nu periclita cota de câștig, măsurabilă în milioane și miliarde de euro, a acolitelor și acoliților tăi? Pentru a nu-ți micșora averea pe care n-o mai știi cât de mare e și pe unde-i dosită? Băgând miliarde și miliarde în șosele care nu s-au făcut niciodată, mai ales atunci când ai fost ministru? Tu aperi viața românilor când îi lași să moară la porțile închiselor spitale iar femeile din sate nasc din nou, ca-n Evul Mediu, în căruță sau pe câmp? Imediat după război și acum, în epoca ta, s-a întâmplat ca-n satul meu o femeie să nască în primărie, asistată de paznic. Îi aperi pe români desființând maternitățile și retezând cota de lapte pentru bebeluși fiindcă tu nu prea te mai întâlnești cu gingășia bebelușilor, viața ta fiind stearpă? Tu îi aperi pe români gonindu-le medicii în lume și plătindu-i, pe cei rămași aici, mai puțin decât pe chelneri?
Tu, Băsescule, îi aperi pe români? Spui asta la televizor zilnic, sperând că suntem idioți și te credem? Te înșeli, Băsescule! De astă dată te înșeli amarnic. Iar dacă, prin absurd, te vor crede, meargă cu tine în paradis!
(In exclusivitate pentru Jurnalul National)
(Sursa: http://ampress.ro/editoriale/tu-basescule-ii-aperi-pe-romani/)

Medgidia, trecut si prezent

http://www.tourismguide.ro/html/orase/Constanta/Medgidia/istoric_medgidia.php

http://www.infratireamedgidia.ro/medgidia.html

http://www.bibliotecamedgidia.resursecivice.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=47&Itemid=53

http://ro.wikipedia.org/wiki/Medgidia

Mungiu-Pipidi crede ceva !

Alina Mungiu-Pipidi crede că adevărata interpretare a cazului Ponta este aceasta: „Toate lucrările de doctorat din mediul academic românesc sunt la nivelul celei semnate de Victor Ponta. Adică sunt nişte compilaţii fără valoare care nu corespund nici pe departe standardelor academice internaţionale."

(Sursa: http://www.adevarul.ro/actualitate/Cazul_Ponta-prin_ochii_elitelor_0_722328121.html)

E aparent ciudat si de neinteles cum Madam Pipidi (scuzati, dar asa o cheama) are tupeul jegos de a se considera judecator suprem in ceea ce priveste mediul academic romanesc si scoate pe orificiul  numit de ea "gura", aprecieri privind calitatea TUTUROR lucrarilor de doctorat din Romania. 

Este consecinta faptului ca unora care s-au nascut si au crescut in Romania, iar mai apoi au avut intr-un fel sau altul sansa sa plece in tari "mai calde" , li s-a suit la cap ideea ca se pot intoarce de unde au plecat si pot scuipa aici in toate directiile si din toate pozitiile si pe care daca ii intrebam de unde au plecat incep sa faca spume si sa arunce in stanga si in dreapta cu voma creierelor lor bolnave. 

Sa ne mai lase  Madam Pipidi (iarasi scuze, chiar nu e cu intentie) cu aprecierile astea generale si sa se limiteze la ce vede in fiecare dimineata in oglinda, pentru ca acolo are in mod sigur destul de criticat!

Mihai Eminescu (15 ianuarie 1850 - 15 iunie 1889)

"Greşalele în politică sunt crime; căci în urma lor suferă milioane de oameni nevinovaţi, se-mpiedică dezvoltarea unei ţări întregi şi se-mpiedică, pentru zeci de ani înainte, viitorul ei."

(13 februarie 1882, în Opere, vol. XIII, pag. 54)

RĂZVAN EXARHU şi IMBECILIZAREA GLOBALĂ

"Mă bucur că tuturor li se pare firesc  să se plângă de încălzirea globală când ninge". Pentru că e limpede că nu există suficiente resurse medicale care să rezolve the big buba la cap. Simt că lupta pentru pace o să ne omoare, nu războiul. Şi în fond, decât să dea în cap la oameni pe stradă, mai bine să susţină salvatorii planetei că ninsorile şiviscolul ar trebui să ne pună pe gânduri când se petrec iarna. Nici căldurile astea de vară nu ar trebui să ne lase cu mâinile încrucişate. Nu mi-e clar deocamdată ce atitudine ar trebui să avem faţă de primăvară şi toamnă, dar simt că pregăteşte Bono un cântecel.   În această atmosferă de completă dereglare, am aflat o veste bună, care mi-a confirmat că George Orwell e cu noi şi că nu ne va părăsi niciodată. La capătul unor lungi procese, Berlin a devenit primul oraş din Germania în care copiii au dreptul să facă gălăgie când se joacă, în locurile special amenajate pentru astfel de activităţi enervante . M-a trecut un fior citind formularea oficială: hărmălaia din grădiniţe, şcoli şi parcuri e fundamentally and sociably tolerable.    Poftiiim!?   Iar domnul Axel Strohbusch, de la Department of Noise Protection, admite că, totuşi, copiii au dreptul să facă deranj sonor în timp ce cresc. Adevărul cel mai incomod este acela că ne confruntăm în primul rând cu imbecilizarea globală în numele civilizaţiei. Şi abia mai la urmă cu dereglări climatice la Vancouver şi Dăbuleni. Topirea gheţarilor este nimic faţă de dispariţia subită şi voluntară a atâtor miliarde de catraliarde de neuroni. Sună aberant o lume în care chinezii îşi închid fabricile de poluare, iar aurul este lăsat să zacă liniştit în pământ, pentru a nu mai distruge natura, nu? În schimb pare infinit mai firesc să citim că în România s-ar putea amenaja nişte depozite de deşeuri nucleare şi să aflăm de la un ministru că nu trebuie să ne facem griji, pentru că sunt nişte construcţii foarte sigure. Excelent, asta înseamnă oportunitate. Dacă tot avem atâtea zone frumos defrişate, nu ar merge de la sine nişte magazii radioactive acolo? Şi am aflat de la un alt demnitar că un pic de mercur (pe care îl conţine nu mai ştiu ce vaccin) face bine la organism.        Păi, cine a fost în Vietnam ştie că un păhărel de napalm luat dimineaţa, pe scheletul gol, face minuni. Iar un glonţ-n ceafă vindecă orice durere de cap (fără să ne mai otrăvim cu medicamente de la conspiraţioniştii farmaceutici.  ) Uneori mă gândesc că ziua în care o să le vină ideea să încerce şi cu cianură, văzând că nu se descurcă altfel cu noi, poate nu e chiar aşa de rea cum pare. Deja facem prea mult deranj, copiii încă mai ţipă când se joacă, există mult prea mulţi oameni care nu au aderat la corectitudinea politică şi încă şi mai mulţi care cred că progresul speciei se măsoară în funcţie de etajul la care locuieşti, fără să poţi deschide fereastra. Şi pe lângă această atmosferă construită de minţi înguste şi obsedate să dea cu spirt pe tot ce e viu, mai e şi un alt fenomen cataclismic. L-aş numi înrăutăţirea globală. El se manifestă foarte vizibil la periferiile oraşelor, acolo unde urâţenia absolută este admirabil desfăşurată cu a big help from the people.Asta se petrece oriunde, dar aici unde suntem noi e aproape joc de strategie, molimă. Încă îmi place să cred că detaliile pot salva tabloul general. După fiecare plimbare în afara oraşului, revin cu o mare îndoială şi cu hectare de oribil în memoria vizuală. După ce că se trăieşte prost, multă lume se gândeşte să mai fie şi urât. Sunt frumoase momentele în care realizezi că totul e de schimbat. Păcat că e nevoie de dinamită, multă dinamită. Mă uit cu multă compasiune la cei care turuie la televizor despre gropi, gheaţă, încălzire globală, fonduri europene, tradiţii, pensii, plante etnobotanice şi faună animală. Ce bine că suntem aşa de ocupaţi, pentru că dacă am realiza ce lume monstruoasă şi hidoasă am construit, am cădea seceraţi pe loc. În fond nu a mai rămas mult de distrus, mai sunt nişte case de dărâmat, nişte copaci de tăiat, ape de poluat, nici nu ştii cum te iei cu treaba şi trece timpul . De-asta ne face bine încălzirea globală - cum are nevoie câinele de o jucărie de cauciuc cu care să umple de bale toată casa. Drăguţul de el, uite ce frumos se joacă... Culmea, speranţa vine tot de la clasici. Iată cât de pesimist era Cicero în anul 43 înainte de Hristos, chiar şi fără să-l cunoască pe Al Gore :Vremurile sunt rele. Copiii nu-şi mai ascultă părinţii şi toată lumea scrie cărţi. (Sursa : http://razvan.exarhu.ro/cum-ati-petrecut-de-incalzirea-globala/)

Kostas Varnalis - Anti-daca

De poti sa faci pe prostul cand altul te repede-
Facand-o pe desteptul- si c-un cuvant nu-l certi;
De nu te-ncrezi in nimeni si nimeni nu te crede;
De-ti poti ierta pacatul, dar altora nu-l ierti;

De numai o clipa un rau sa-l implinesti
Si daca minti mai tare cand altii nu spun drept;
De-ti place in iubire cu ura sa izbesti
Si totusi iti pui masca de sfant si de intelept;

De te tarasti ca viermii si-n visuri nu-ti iei zborul
Si numai interesul il sui la rang de tel;
De parasesti invinsul si treci cu invingatorul
Si-i vinzi, fara sfiala, pe amandoi la fel ;

De rabzi sa-ti afli scrisul si spusa, talmacite
Drept adevar, sa-nsele multimea oarba si
Cand vorbele si fapta in vant ti-s risipite,
Tu dandu-le la dracu, poti altele scorni;

De poti sa faci intr-una dintr-un castig, o mie
Si patria pe-o carte s-o vinzi la primul semn;
De nu-ti platesti banutul luat ca datorie,
Dar tu sa fii platitul gasesti ca-i drept si demn;

De poti sa-ti storci si gandul si inima si nervii,
Imbatranite-n rele, sa faca rele noi
Si sub nehotarare plecandu-te ca servii,
Cand toti striga: inainte! doar tu sa strigi: inapoi!;

Daca stand in multime te-mpaunezi semet,
Dar langa cel puternic ingenunchezi slugarnic
Si pe dusmani sau prieteni, tratandu-i cu dispret,
Te faci ca tii la dansii dar ii inseli amarnic;

Daca nu pierzi momentul sa faci oriunde un rau
Si-n umbra lui te-linisti ca-n umbra unui pom,
Al tau va fi Pamantul cu tot prisosul sau;
Vei fi intre Domni, Intaiul, dar niciodata OM! 

Alegeri 2012 - Sfaturi pentru un candidat

"Urmează un an maro şi vâscos, dar asta e problema plebeilor, tu tre' să te faci gigea şi să te pregăteşti de alegeri. La anu' se livrează tuş la secţiile de votare aşa că e musai să te pregăteşti serios ca să-ţi vezi şi tu numele cocoşat sub ştampilă. Pentru asta, se ştie, trebuie să interpretezi în faţa publicului şi a juriului una bucată campanie electorală ca la carte. Cum timpul e scurt şi Viagra scumpă intrăm direct în materie.
O campanie corect interpretată presupune, obligatoriu, parcurgerea câtorva etape. Sigur, afişe, spoturi electorale, tocşoaie pe la televizor, cunoaştem. Băi candidatu'! Toate astea-s frecţii! Baza, temelie, fundaţia, esenţa sublimă, cheia de boltă, breteaua şi şapca oricărei campanii o reprezintă punctul 1. Adică:

1) Pungile
Fără pungi eşti halit. Discursurile, papiţoiala prin pieţe şi strânsul de lăboanţe sunt mofturi. Dacă n-ai livrat pungi eşti terminat. În lendovciois platforma program e sacoşa, iar conţinutul sacoşii e doctrina.
Sacoşa tre' să fie mare, colorată şi rezistentă, ca să o poate folosi apoi babele ori de câte ori se îmbulzesc la inaugurarea de supermarketuri. Pe sacoşă scrii numele tău, mare şi clar. Şi priponeşti şi sigla partidului. Până aici e simplu.
Mai departe trebuie să umpli pungile. Aici trebuie să ai în vedere un aspect. Primul contact al mitocanului cu sacoşa trebuie să stârnească încântare, e foarte important. Pentru asta e indicat ca sacoşa să atârne cât mai greu. Ce pui în pungi? Ouă nu e bine să pui. Astea se alterează uşor. Şi dacă sunt împuţite se cufureşte electoratul. Şi dacă se cufureşte electoratul ţi-ai căcat procentele. Deci ouă nu. Ouă au şi ei, oricum, de la găinile din curte, din balcon. Nu pui nici roşii, dovlecei sau păstârnac. Au şi din astea. Ce n-au ei? Păi n-au canalizare, şosele, şcoli, dispensare, pensii decente. Dar astea, nu fi tâmpit, n-ai cum să le pui tu în sacoşă. Astea le promiţi! Le promiţi că le faci după ce te votează. Că nu te doare gura. Dar despre promisiuni vorbim mai la vale. Acum să vedem ce pui în pungi.
Mai întâi uiţi tâmpenia aia de la televizor, prostia aia cu "excesul de zahăr, sare şi grăsimi dăunează". Rahat! Bagi tu frumuşel şi zahăr şi ulei la punguţe. Astea prind bine mereu şi atârnă destul de greu. Orez nu pui, nu fi tembel, că numărul de chinezi care te-ar putea vota este extrem de scăzut. E drept că sunt peste un miliard juma' şi dacă ar dili toţi câte o ştampilă în tine te-ai scoate, dar lasă dracu' orezul. Bagi făină, că la noi cozonacul bate pilaful. Până aici ai rezolvat trei kile. N-ajunge!
Îl bagi tu frumos în "aia" mă-sii pe Montignac ăla, că nu deschizi şcoală de manechine, ci vrei să iei voturi de la mârlani. Aşa că bagi mai departe la sacoşă cam tot ce tăiase franţuzu' ăla tâmpit. Brânză topită. Asta  nu atârnă mult, dar are ambalaj frumos colorat şi e bună pentru plozi. Dacă e aproape de termenul de expirare, o cumperi la juma de preţ de la Penny Market. Dacă e expirată o iei şi mai ieftin. Dar ştergi termenul de garanţie. Oricum dobitocii nu cunosc diferenţa. Nu bagi pui congelat. Ăsta ar fi bun, că trage greu la cântar, dar dacă se decongelează poate prinde un miros tare suspect şi există iar riscul de a-ţi cufuri electoratul. Şi electoratul cufurit face pe el, dar face şi pe tine. Mai bagi una bucată parizer. Atârnă greu, pute ca dracu', dar se consumă. Napolitane şi biscuiţi. Astea nu-s grele, dar umplu sacoşa şi dacă sunt colorate au mare trecere la indigeni.
N-ai voie să ratezi pateurile. Câteva cutii cu pateu sunt obligatorii. Sigur, ideal era să bagi salam de Sibiu şi Camembert, dar aici nu eşti la nunta fiicei lu' Guţă aşa că lasă tâmpeniile. Pateuri. Minimum două cutii. Nu a fost încă găsită o explicaţie ştiinţifică, dar se pare că pentru băştinaşii din acest ţinut pateurile funcţionează cam la fel cum funcţionau mărgelele de sticlă colorată pentru indienii descoperiţi de Columb.
Dacă ai respectat indicaţiile de mai sus te apropii de cinci kile. Eşti pe drumul cel bun. Acum e momentul ca dintr-o lovitură să umpli sacoşa. O sticlă de suc, la doi litri juma'! Ce suc? Aici e simplu: unul care are promoţii şi dă premii dacă răzuieşti eticheta. Dar să nu fii neam prost şi să le dai cu etichetele gata răzuite! Nu aşa te pricopseşti tu, ca doar de-aia candidezi!
În fine, pe lângă toate astea, în funcţie de imaginaţie şi banii pe care e dispus să-i investească asfaltatorul în tine, poţi accesoriza sacoşa cu halva, rahat, bomboane de colivă, vegeta, pliculeţe cu ness sau bicarbonat.
În pungă musai să mai adaugi un calendar cu muianul tău. Şi un fluturaş cu poza ta, cu tine adică, îmbrăcat în costum de ginerică şi ţinând degetul gros ridicat în sus. Iar în fluturaş le povesteşti mitocanilor ce rahaturi le promiţi tu să le faci dacă te votează.
Cu asta ai rezolvat cel mai important punct al campaniei electorale. E bine să reţii că sacoşa nu e Crăciunul, deci nu se întâmplă o singură dată în an. Asta înseamnă că trebuie să faci cu sacoşa ce nu mai faci cu nevasta de ani de zile. Adica o bucată pe săptămână minimum.
Cu asta trecem la punctul următor.

2. Promisiunile
Şi astea-s importante. Nu la fel de importante ca pungile, dar importante. Şi sunt în strictă legătură cu pungile. Adică dacă sacoşele atârnă suficient de greu atunci promisiunile tale sunt mai uşor de înghiţit. Promisiunea alunecă mai uşor dacă e unsă cu pateu.
Ce le promiţi? Orice! De la trimis tractorişti în cosmos până la pensii de câte 5000 de euro pe săptămână. Oricum nu contează. Ăia care vor să te creadă or să creadă orice, ăia care nu vor n-or să creadă nici dacă le promiţi că te bărbiereşti duminică dimineaţa. Dacă sacoşa are mai mult de opt kile poţi să le promiţi canalizare wi-fi, cimitire cu blue tooth şi asfalt cu leduri. Totuşi nu ai voie să ratezi câteva puncte esenţiale. Când vine vorba de promisiuni neapărat trebuie să bifezi mărirea lefurilor şi pensiilor, locurile de muncă şi locurile de veci subvenţionate de stat.
Pe urmă e bine să ţii seama şi de specificul colectivităţii. În unele comunităţi ar putea prinde bine dacă promiţi subvenţii şi prime pentru colectorii de fier vechi şi dezincriminare furtului de capace de canalizare. În altele e bine să promiţi că vei susţine legea adopţiilor de purcei de la scroafa vecinului. Te orientezi şi tu, băi candidatule.
Încă o chestie. E bine să le promiţi că dacă o să te voteze aduci naţionala să joace cu Argentina la ei, pe islazul comunal. Le spui că eşti prieten de barbut cu Piţi şi ai tras pe nară cu Mutu şi ăia pun botu'.

3. Pupatul
Ăsta e fundamental. Campania electorală e cel mai scârbos şi prelungit preludiu, aşa că presupune mult pupat. Pupi tot. Babe, plozi, mâini de popi, moaşte. Pupi până faci bube la bot.
Plozii. La orice aglomeraţie, cum vezi un plod, îl iei în braţe şi-l pupi. Şi neapărat constaţi că e frumos şi al dracului de talentat. Musai să livrezi nişte predicţii generoase. Poţi să o bagi pe aia cu: "ăsta o să devină preşedintele României când o fi mare". Sau, dacă vrei să-i dai gata, o bagi pe aia cu: "ăsta o să devină al doilea Hagi". Dacă plodul a facut pipi în mâna ta în timp ce-l pupai, nu faci mutre. Te bucuri ca boul şi spui în gura mare că mucosul e foarte deştept şi are simţul umorului. Dacă ai luat la pupat o fetiţă n-are rost să o bagi pe aia cu Hagi. Spui "asta când o să fie mare o să ajungă.."  aici e chestia. Există toate şansele ca aia să ajungă curvă în Italia, dar tu nu eşti tâmpit să spui asta. Aşa că adaugi: "topmodel internaţional".
Babele. O să ai de pupat multe babe. Pupi baba şi oftezi. Îi zici că ce mult seamănă ea cu mă-ta sau cu mă-ta mare. Dacă baba e fardată în exces îi scuipi un compliment din ăla de bulangiu cretin, te faci că, aşa ca din greşeală, ai impresia că are doar 30 de ani şi seamănă cu o actriţă de la Hollywood. Dacă e zbârcită şi miroase a cantină de CAP îi spui că îţi aminteşte de mă-ta. Dacă pute a ţuică atunci musai o să pomeneşti despre înţelepciunea şi bunul simţ al vârstnicilor, de la care avem de învăţat etc.
Moaşte. În orice văgăună există un popă. Unde-i popă e şi biserică. Unde-i biserică sigur sunt nişte moaşte. Nu trebuie să uiţi că evlavia are mare trecere în prostime. Cauţi tu biserica de acolo şi te duci la bagat cruci, aprins lumânări şi pupat moaşte. Sigur există acolo o unghie încărnată de-a unui sfânt, gălbenuşul din urechea vreunei sfinte. Trebuie să existe ceva. Laşi scârba şi pupi. Ba e foarte productiv să îti aduci şi nevasta plus plozii cu tine. Să sufere, dă-i în aia mă-sii, dacă vor maşini de fiţe şi vacanţe în străinătate.

4. Discursul
Ăsta contează cel mai puţin, dar poate naşte complicaţii dacă nu e bine executat. În general, cel mai des eşti atacat pe ce îţi iese din scorbura gurii. Pe ce n-ai zis nu prea are nimeni ce comenta.
Ce rahat le spui mitocanilor? Aici există o mare varietate de subiecte. Dacă eşti în opoziţie înjuri puterea. Dacă eşti la putere înjuri opoziţia. Dacă eşti traseist înjuri sistemul. Chiar e bine să povesteşti despre cât de aprig te-ai luptat tu cu sistemul. Oricum nu ştie nici dracul despre ce sistem e vorba. Dar e bine să pari clănţău şi combativ. Clănţăii au mare trecere. Mai ales dacă dau şi pungi serioase.
În materie de politică internaţională o dai vag. Îi înjuri pe bulgari că ne fură turiştii, pe unguri că-s iredentişti, pe evrei pentru orice. În general îi cam bagi în aia mami lor lor pe toţi, dar o dai vag şi aminteşti că avem nevoie de investitori şi e bine să le luăm banii la toţi. Aici e bine însă să ţii seama că mulţi din auditoriu au neamuri prin Spania, Italia, Franţa, care tocmai cu luat banii se ocupă. Direct de pe carduri.
Anticomunismul! Asta merge ca ciorba de burtă după beţie! Anticomunismul are mare trecere. Nu contează că tac'tu a fost securist, gradul ciomăgar, funcţia ghioagă nr. 5, că mă-ta se culca cu şoferul primului secretar în magazia de la cantina partidului! O bagi pe aia cu anticomunismul. Când ajungi la rurali îl ocheşti pe ăl mai bolşevic dintre ei. Întotdeauna există câte un hodorog care plânge după Ceauşescu. Un bolşevic bătrân. Îl identifici pe ăla şi ţi-l faci complice, că şi el a vrea săracu' să se dea anticomunist, dar n-a prea avut material. Aşa că i te adresezi parşiv:
"Uite, nea Caisă, spune şi dumneata, care te-ai luptat atât cu comuniştii."
Cu asta l-ai cumpărat. Bagi anticomunism la greu şi mai improvizezi.
La orice discurs trebuie să ai sprijin. Nu ajung şeful tău de partid şi guriştii partidului. E bine să ai lângă tine şi o personalitate cu priză la public. N-ai cum să-l aduci pe Bute, dar dacă-l aduci pe cumnatul manichiuristei Elodiei te-ai scos. Dacă spune ăla că Elodia te-ar fi votat eşti rezolvat.
În fine, discursul nu se livrează ca citaţia la proces. Aici e nevoie să organizezi o mică panaramă. Mai ales că vrei să le arăţi mitocanilor şi anvergura ta culturală. Aşa că aduci lăutari. Pepe, Fuego şi Guţă. Pepe are mare trecere la mitocanii tineri. Fuego dă cu emoţii în mărlanii şi mai ales mârlancele bătrâne. Iar Guţă sparge tot eşantionul. Aşa că mai bagi puţin discurs, mai frige Guţă o manea. Mai trage Feugo una cu măicuţa lui, mai scuipi o promisiune de sală de sport. Dacă tot plăteşti lăutarii, îi pui să te laude. Să spună că eşti cel mai bun, că ce mult te admiră şi ce buni prieteni sunteţi voi. Dacă mitocanii vor să-şi facă poze cu Guţă, imediat te strecori şi tu în poză şi bagi figura cu pupatul.  Lăutarii ar face bine să-i pună pe mitocani să îţi scandeze şi numele.
La sfârşitul panaramei bagi obligatoriu "ui ar ză ciampionz" şi focuri de artificii. Făra artificii nu se poate. Şi arunci cu tricouri, şepci şi jachete în ţopârlani. Toate cu numele tău şi sigla partidului la vedere. Şi le promiţi că dacă te votează o să le cânte Guţă moca la nunţi şi botezuri.
Atenţie mare! Aici se poate întâmpla ca vreun nebun să-ţi ceară autograf. Nu dai! Nu scrii nimic! Aia devine probă împotriva ta! Şi nu vrei ca televiziunile să arate naţiei cum ai scris tu : " Pentru Neluţu l-a m-ai mare, să fi sănătos, cu pretenie X". Nu că ar şti mitocanii cum se scrie corect, dar n-are rost sa te complici. Dacă e musai semnezi şi atât. Atât!

5. Afişe, fluturaşi etc.
Bani tocaţi degeaba. Dai banii pe afişe ca să aibă unde îţi desena copiii coarne de draci, ăia ai contracandidatului mustaţă de Hitler, sataniştii semne parşive şi golanii să îţi scrie îndemnuri la sex oral. N-are rost. Nişte afişe trebuie. De formă. Mai profitabil e să faci şepci, tricouri şi jachete cu numele tău. Dacă are mitocanul pe umeraş numele tău, poţi scoate un vot. Iar industria uşoară chineză lucrează ieftin şi repede.
 
Asta e. Dacă respecţi sfaturile astea, la anul eşti coleg cu Prigoană, Anastase şi Oajdea.

Şi pe urmă vii şi te învăţ cum să devii ministru. Că n-ai cum fi mai tâmpit decât Igaş sau Funeriu."


(Sursa:http://moldoveancublog.ro/deale-politichiei/sfaturi-pentru-viitorul-candidat/)