Florian Pittis - Vanare de vant

Doru Stanculescu - Ai, hai

Dan Andrei Aldea — Om bun...

O piesa excelenta...

Doar pură şi autentică prostie umana ...

 Motto : Tupeul e forma agresiva a prostiei.

Faptul ca politicienii romani sunt complet rupti de realitatile acestei nenorocite tari care-i suporta cu o  inexplicabila rabdare, nu mai este demult un lucru de demonstrat si devine pe zi ce trece din ce in ce mai evident. Asa dupa cum am mai afirmat pe acesti baieti veseli, care populeaza probabil  ilegal si evident ilegitim peisajul politic romanesc, nu-i intereseaza de loc, dar absolut deloc care sunt problemele cu care se confrunta romanii de rand, adica aceia care, muncind sau nu, se chinuie sa traiasca sub limita unui trai decent, daca nu minim.

Recenta poveste a « telefonului izbavitor » dat de Andreea Vass, tupeistul consilier al lui Emil Boc, a explodat in media, avand diferite motivatii. Unii au afirmat ca madam Vass a facut trafic de influenta. Altii au aparat-o spunand ca daca nu era telefonul dat de domnia sa ministrului sanatatii nu se producea achizitionarea aparatului pentru Spitalul Curie. Ceilalti au replicat ca rezolvarea problemei aparatului a venit ca urmare a faptului ca mamica Vass a avut copilul in tratament la spitalul susnumit si de-aici a venit « necesitatea » telefonului. In sfarsit alte pareri au scos in evidenta ca atunci cand se doreste rezolvarea unei probleme extrem de importante exista si astfel de metode.  Rezultanta clara in acest caz este ca daca madam Vass nu avea copilul in tratament la Spitalul Curie, ea n-ar fi stiut nimic despre problemele cu care se confrunta oamenii de aici.

Eu cred ca peste toate motivatiile si interpretarile, partizane sau nu, se desprinde o singura concluzie : 

MAREA MAJORITATE A POLITICIENILOR NU AU NIMIC IN COMUN CU REALITATEA PE CARE O TRAIESC ALEGATORII CARE I-AU TRIMIS IN  PARLAMENT.

Ne tot intrebam de ce politicienii nu se ocupa de problema saraciei, de problema coruptiei, de problema sanatatii, de problema educatiei, de problema justitiei, de problema creerii infrastructurii din transporturi, de problema creerii de locuri de munca, de problema constructiei de locuinte si de atatea si atatea probleme, pentru care nu odata oamenii simplii gasesc solutii la fel de simple, solutii de bun simt, care ar putea conduce la rezolvari. Raspunsul este simplu : pentru ca baietii nu au aceste probleme. Ei nu se confrunta cu astfel de probleme, pentru ca ei traiesc intr-o lume paralela cu cea reala, o lume unde toate aceste probleme se rezolva pana in momentul cand ar putea sa ajunga la nivelul lor. Toate institutiile, cand aud ca e vorba de vreun parlamentar se grabesc sa-i rezolve problema fie din interes, « ca poate o sa avem si noi nevoie candva de o vorba buna », fie de frica, « ca cine stie ce control ne mai trimite pe cap ».

Baietii din politica habar n-au cat costa painea, carnea sau curentul electric, ei habar n-au unde se poate face piata sau cum se procedeaza pentru a face RAR-ul unei masini. Si toate acestea pentru ca au oameni care fac asta pentru ei sau pentru ca problemele se rezolva rapid prin exces de zel.

Baietii din parlament nu au cum sa stie cum se traieste in viata reala pentru ca ei nu fac parte din aceasta. Ei iau contact cu viata reala doar atunci cand vreun nenorocit disperat se arunca de la balconul salii Parlamentului, pentru ca nu are cum sa-si mai creasca copiii sau atunci cand apele se revarsa si iau cu ele casele oamenilor, iar seful de partid ii goneste pe toti pe teren pentru « a fi mai aproape de oameni »…

Expresia cea mai clara a alienarii* evidente de care dau dovada acesti indivizi este, fara indoiala, gestul consilierului economic al lui E. Boc de a-i telefona ministrului sanatatii si a-i cere sa gaseasca de unde stie el un million de euro pentru a cumpara aparatul respectiv pentru spitalul unde madam isi trateaza copilul. In conditiile in care nu se gasesc bani pentru continuarea functionarii unor scoli, pentru salarii decente pentru dascali, pentru compensarea medicamentelor pentru copii si functionari si pentru atatea altele, am primit un exemplu clar de cum se poate rezolva o problema de un million de euro la nivel inalt. Deci daca un million se poate rezolva cu un telefon, ne dam seama ce se poate rezolva printr-o intalnire directa… De fapt oamenii asa lucreaza, pentru ca altfel nu se pot explica nici nepasarea cu care ne trateaza de 20 de ani incoace si nici viteza excesiva (mult peste limita legala) de imbogatire. Ei au afaceri personale de rezolvat, ei sunt ocupati numai si numai cu afaceri din care sa castige in primul rand ei ca indivizi si cu tot neamu' lor, pentru ca, nu-i asa, poporul asta da-l dracu’ ca e puturos si toata ziua se plange, cerseste si, de fapt, ne cam si incurca…

P.S. Madam Vass, persoana care il consiliaza pe Boc pe plan economic, habar n-are ce inseamna, de exemplu, a lucra in trei schimburi. La o emisiune unde a fost invitata (presupun ca a fost invitata) a venit vorba de lucrul in trei schimburi al mamelor, iar specialista a replicat vehement ca nu-si inchipuie cum o mama ar putea sa lucreze 24 de ore pe zi, starnind si ilaritate si indignare. Daca acesta este nivelul specialistilor guvernamentali, nu e de mirare ca de cand ne-a luat criza prin surprindere nu am auzit de nici o masura constructiva, de nici o masura care sa poata duce la efecte economice pozitive, ci numai de taieri de salarii, de pensii, de ajutoare, adica de masuri pe care le-ar putea lua orice neispravit care s-ar afla vremelnic pe un scaun si ar vrea sa faca rost de bani.

_________________________

ALIENÁRE s. f. acțiunea de a (se) aliena; înstrăinare. ◊ (fil.) depersonalizarea oamenilor, denaturarea relațiilor personale prin puterea banilor, a rangurilor sociale, reprezentarea deformată a realității; alienație. (< aliena) 

Regimul BASESCU - in sfarsit cu rezultate concrete

AVENTURI LA METRO

Calitatea serviciilor prestate de majoritatea firmelor din Romania este, fara nici o indoiala, sub orice critica. Indiferent daca este vorba de mari companii internationale sau straine (deci... care provin de acolo unde a invins capitalismul si economia de piata) sau de firme mai mici, fie ca e vorba de domeniul comercial sau de cel bancar, baietii presteaza niste servicii care nu au cum sa produca profit in mod legal, pentru simplul fapt ca nu se afla deloc in slujba clientului, ci numai si numai in slujba conturilor patronilor lor. Asta inseamna ca astfel de firme se mentin pe piata probabil doar printr-o strategie secreta, pe care o cunosc numai ele, pentru ca pana si manualele de economie de liceu pun satisfactia clientului la baza eficientei unei activitati economice.

In urma cu ceva timp am cumparat dintr-un centru comercial en-gross un borcanel cu icre negre, sperand sa-i fac o bucurie sotiei mele. Numai ca bucuria a durat pana cand am deschis capacul recipientului cu pricina, pentru ca in momentul acela am simtit un miros greu, de peste stricat. In concluzie icrele nu erau de mancat. Si pentru ca dadusem ceva bani pe ele, am decis sa ma intorc la magazin si sa cer banii inapoi. M-am suit in masina si in cateva minute am fost la usa magazinului. Aici - primul filtru - agentul de paza ma intreaba:

Agentul: Dumneavoastra ?

Eu: Pai, zic eu, am cumparat un borcan de icre negre si ... cand am ajuns acasa am constatat ca sunt stricate...

A: ...cand l-ati cumparat? - intreaba el vigilent.

Eu: ...acum vreo patru ore si ...

A: ...pai, daca n-aveti bonul nu puteti face nimic...

Eu: Am bonul, zic eu victorios si increzator ca totul s-a rezolvat.

A: ...sa-l vad, zise el privindu-ma circumspect din cap pana in picioare.

Se uita cand la bon, cand la mine, in continuare cu neincredere.

A: ...mda, mergeti la fata de la iesire.

Reusesc sa intru in interiorul magazinului si ajung "la fata de la iesire" adica acolo unde se stampileaza bonurile celor care vin de la casele de marcat cu marfa si bonul de la casa, pentru a iesi din magazin.

Eu: Sarut mana, domnul de la paza mi-a spus sa vin la dumneavoastra.

Fata: In ce problema? intreaba fata, putin deranjata ca nu o las sa se concentreze suficient la aplicarea stampilelor.

Eu:  Pai, zic eu, am cumparat un borcan de icre negre si ...cand am ajuns acasa am constatat ca sunt stricate...

F: Cum ati constatat ? imi incearca ea logica.

Eu: ...le-am desfacut...

F: ...aha, deci le-ati desfacut, adauga la fel de logic.

Eu: Pai altfel cum ?

F: Si acum ce pretentii aveti ? intreba ea, convingandu-ma astfel ca este studenta la Drept, bineinteles la Spiru sau la Titu...

Eu: As vrea sa le schimb.

F: Asteptati sa sun la "Birou" (!)

Suna de pe un telefon fix si intreaba de seful de tura, dupa care repeta pe scurt povestea mea. Inainte de a inchide o aud spunand : "...bine, bine, il trimit..."

F: Trebuie sa mergeti la "Birou", la seful de tura.

Eu: Bine, multumesc. 

Cand dau sa plec, aud in urma mea:

F: Vedeti ca a plecat spre voi domnul cu icrele.

Ma uit in urma si o vad pe viitoarea avocata inchizand telefonul pe care tocmai vorbise.

Ma indrept cu incredere spre biroul sefului de tura si cand ma apropii de usa deschisa aud persoana care vorbea inauntru la telefon, zicand: "..da, da, a ajuns la mine domnul cu icrele...". Inteleg ca vajnica purtatoare de stampila a dorit sa se asigure ca nu am ajuns in alta parte decat unde imi indicase ea.

Dialogul cu persoana din birou:

Eu: Buna ziua.

Persoana: Sunteti domnul cu icrele?

Eu: Da.

P: Spuneti ce s-a intamplat! ma indeamna el, ca un anchetator care stie in mare povestea, dar vrea s-o auda inca odata, complet si chiar din gura victimei.

Eu: Pai, zic eu, am cumparat un borcan de icre negre si ...cand am ajuns acasa am constatat ca sunt stricate ...

P: Aveti bonul ?

Eu: Da, il am.

P: Asteptati sa vina Seful de tura si va ajuta el sa rezolvati.

Eu: Multumesc, astept.

Dupa numai 10 minute de asteptare apare Seful de tura, care este pus in tema de catre colegul de birou. apoi se indreapta spre mine.

Seful de tura: Spuneti !

Eu: ?

S: Care este problema?

Eu: Am cumparat un borcan de icre negre si ...cand am ajuns acasa am constatat ca sunt stricate ...

S: Aveti bonul de casa? veni intrebarea necrutatoare.

Eu: Poftiti bonul, zic eu cu convingerea ca daca ii dau bonul voi scapa pe viitor de intrebarile referitoare la acesta.

S: Nu, nu, nu, nu mi-l dati mie – ma linisteste el -  eu doar va pun o stampila si mergeti cu el la fata de la raionul de produse speciale, ca ea are cheia de la frigiderul respectiv.

Pune o stampila, scrie "Retur" si semneaza pe bon. Apoi scoate telefonul si o suna pe fata cu cheia de la frigiderul special: "Vezi ca vine la tine un domn cu un borcan de icre cu "Retur", i le schimbi.

Ajung la fata cu cheia, care imi urmareste atent ultimii zece metri de deplasare pana la ea, cu o privire compatimitoare si cu care parca voia sa-si exprime dezamagirea ca va cunoaste un om care este in stare sa alerge atat numai pentru un amarat de borcan de icre...

Fata cu cheia: Dumneavoastra sunteti domnul cu icrele?

Eu: Da, eu sunt, raspund ferindu-mi privirea, ca sa nu risc sa vad o mutra care abia se abtinea sa nu izbucneasca in ras…

F: Ce problema aveti ? intreaba ea in mod cat se poate de normal.

Eu: Am cumparat un borcan de icre negre si ...cand am ajuns acasa am constatat ca sunt stricate ... am si bonul, daca este nevoie…

F: Este, cum sa nu fie, dar trebuie sa aveti o stampila si semnatura Sefului de tura…

Ii intind bonul stampilat si semnat de Sef. Il cerceteaza cu atentie si intreaba aproape omenesc:

-          Ce doriti acum, banii sau alta marfa in loc ?

Primul gand a fost ca “fata cu cheia” este colega cu “fata cu stampila” pe la Spiru, pe undeva… Al doilea a fost ca am venit acolo cu o treaba, totusi … si ii raspund timid ca vreau banii. Imi cere, in sfarsit, si borcanul, si bonul, imi completeaza un formular si ma indruma cu prietenie la biroul Sefului de tura ca sa-mi puna o stampila. Ajung la omul cu pricina si am surpriza sa nu ma mai intrebe care e treaba cu mine pe-acolo, imi pune stampila si ma indreapta, in sfarsit, la casierie, de unde imi iau banii.

Cam asta este povestea borcanului cu icre stricate, desfasurata in incinta unui mare magazin en-gross german, dar care functioneaza in Romania.

EUGEN CATALIN SFAT - UN SFAT PE BLOG

Din ratiuni strategice am schimbat numele blog-ului. 
In rest ramane cum am vorbit. 
Daca nu, nu.

STEAUA - PROBLEMA PSIHOLOGICA

Vazand cum au jucat aseara stelistii si incercand o comparatie cu ce se vede in campionat, ai cateodata impresia ca urmaresti doua echipe diferite.

Aseara si nu numai aseara, am vazut o echipa Steaua jucand cu determinare, cu indrazneala si cu o disciplina, pe care nu le-am intalnit mai deloc in jocurile ei din campionatul intern. Aseara am vazut o echipa care a jucat ceva (iar asta presupune si existenta unei tactici, chestie adevarata de data aceasta), o echipa scurta si care a facut un pressing avansat si strans, care a si dat roade. A rezultat un joc cu o posesie neverosimil de ridicata pentru o echipa romaneasca in intalniri internationale. Am revazut cu bucurie si puterea Stelei de a reveni in joc, dupa ce Liverpool a deschis scorul imediat dupa ratarea inadmisibila a lui Bicfalvi.

S-a vazut ca Steaua nu este o echipa care joaca cu teama, indiferent de adversar, iar aceasta mentalitate este consecinta experientei internationale pe care o are.

Evident ca jocul de aseara nu a fost chiar ca o poveste cu Alba-ca-Zapada, au mai existat si pase gresite, am vazut de asemenea si destule gafe tehnice, suturi total aiurea sau plasamente eronate ale fundasilor. L-am vazut in aceeasi nota si pe Tatarusanu, care are o parte din vina la golul primit, baiatul neavand habar cand e cazul sa iasa pe centrare si cand nu (poate se ocupa totusi cineva si de aspectul acesta, Duckadam avand cu siguranta cateva sfaturi pentru Tatarusanu, altfel un portar redutabil atunci cand se afla pe linia portii).

Daca facem o comparatie cu ce joaca Steaua in campionat, constatam ca nu regasim decat lucrurile negative enumerate mai sus. Atunci cand joaca cu Sportul Studentesc sau cu Gaz Metan, Steaua arata o lipsa teribila de inspiratie, iar jucatorii parca uita si putinul pe care-l stiu si-l arata in jocurile internationale. Steaua face jocuri execrabile in campionat, arata un fotbal caznit, chiar mutilat, deseori caricatural si jucat cu eforturi supraomenesti si evident fara nici o placere. 

In acest context, cred ca a doua mare problema a Stelei (prima, fundamentala, fiind prezenta lui Becali la conducere) este de ordin psihologic, pentru ca numai asa se poate explica diferenta de atitudine a echipei intre jocurile din Europa League si din Mitíca League. Si mai cred ca daca mai exista ceva minte la nivelul de conducere a echipei, ar fi cazul sa se apeleze la serviciile unui specialist in psihologie, pentru ca problema care exista nu e deloc dificil de rezolvat, cu conditia s-o faca un meserias adevarat. Orice club serios isi rezolva astfel de probleme in mod profesionist, adica apeland la profesionisti si nu considerand ca antrenorul este “si mama, si tata” pentru jucatori. O fi Lacatus un mare sufletist, o fi el “trup si suflet” pentru Steaua (chiar cred asta), dar pentru o problema de ordin psihologic lucrurile astea nu sunt deajuns.

P.S. Atentie, sa nu cumva sa apelati la marele psiholog Mircea Radulescu, ca o sa va refuze, ca sa nu supere cumva, pe cineva ... 

CE-ATI AVUT CU CARTU ?

Traim intr-o tara in care spadasinele, rugbystii , hanbalistele, boxerii sau gimnastele fac istorie pentru Romania, iar stirile au pe prima pagina antrenori care sparg geamuri cu picioarele, certuri in care conducatori de cluburi folosesc un limbaj de mahala sau secvente in care derbedeii din fotbal ii scuipa pe moderatorii emisiunilor la care sunt invitati.

Traim intr-o tara in care doi potentati dubiosi din fotbal sustin ca nu s-au jignit, ci doar s-au adresat unul altuia cu epitetele « zdreanta » si « oligofren », deci nu s-a intamplat nimic rau…

Traim intr-o tara in care in mod curent, in diviziile inferioare de fotbal, se produc agresiuni verbale sau fizice asupra arbitrilor sau observatorilor, iar spaga circula libera pe strada si raspunde la nume cunoscute din fotbal, in timp ce presa semnaleaza doar din cand in cand cate un caz si numai daca este f.f. spectaculos, adica « da bine pe sticla » si nu deranjeaza pe oarecine....

Traim intr-o tara in care seful Scolii de antrenori se dovedeste in cele mai multe cazuri complet depasit de evenimente, in cazul lui Cartu sustinand ca gestul nu e unul singular, nici pentru Cartu, nici pentru antrenorii romani, in general si ca se gandeste (in ceasul al 12-lea ?) ca s-ar impune ceva controale oftalmologice, cardiologice sau psihice la admiterea la Scoala de antrenori. Omul apare evident ca « picat din Luna » daca a asteptat sa apara un gest de o badaranie extrema pentru ca sa se gandeasca la masuri de acest gen.

In tara in care traim « sportul rege » - fotbalul – isi conduce regatul purtand pe cap o coroana coclita si patata de noroi – dovada clara ca mesterul care a confectionat-o a folosit un material care in mod sigur nu e aur, ci o alama de proasta calitate. Iar in acest «regat al absurdului vulgar», in care regula este ca « anormalul este normal », noi il concediem pe Cartu pentru un gest care se incadreaza perfect in regula. Evident ca daca aveau intr-adevar probleme de verticalitate morala, conducatorii de la CFR Cluj aveau solutia simpla de a nu-l angaja pe Cartu, date fiind antecedentele acestuia, cunoscute de toata lumea.

Si atunci nu e justificata intrebarea « Ce-ati avut cu Cartu ? »

FOTBALUL DEGRESIV

Un bun prieten , care e pasionat de culturism mi-a povestit odata despre o metoda de pregatire specifica, numita metoda degresiva. Ea consta in exercitii fizice folosind o anumita greutate a ganterelor, exercitii care se fac practic, pana la epuizare, moment in care se face o pauza si se micsoreaza greutatea de lucru. Se reiau exercitiile tot pane la epuizare, apoi se micsoreaza iar greutatile si apoi se reiau exercitiile, si tot asa pana la valori mici ale greutatilor.

Cam asa s-a desfasurat si meciul Stelei de la Tg. Mures. Pana in minutul 13 au fost cateva atacuri bune ale Stelei , dar fare efecte concrete. Atunci actorul principal,  Alexandru Tudor, a facut prima “reducere de greutati”, eliminandu-l pe Bruno Fernandes, care a incercat sa-l rupa in doua pe “micutul” Kapetanos. Dupa asta Steaua a reinceput “exercitiile” la poarta lui Stetca, in conditiile unei oarecare echilibrari a fortelor. Dupa eliminarea lui Bicfalvi, Steaua reia asediul la poarta gazdelor, fara rezultat pe tabela pana la pauza.

Repriza a doua seamana cu o noua serie de exercitii ale unui culturist prin metoda degresiva,adica Steaua ataca pana la epuizare si nu se intampla mai nimic. In minutul 66 Tudor mai elimina un jucator de la gazde si Steaua reincepe atacurile, dar tot fara rezultat. In minutul 68 mai iese un fotbalist de la gazde si Steaua isi inteteste atacurile, sterile de altfel, la poarta muresenilor.

Golul izbavitor  vine in sfarsit, in minutele de prelungire, la singurul sut pe jos din acest sfert de ora nebun si absurd, avandu-l ca autor pe Marius Bilasco (bineinteles tot cu capul).

Una peste alta Steaua castiga 3 puncte pretioase, chiar daca jocul a continuat sa sufere de lipsa de creativitate,  de gandire limpede si de coordonare. Cu toata stima pentru adevaratul stelist care este Marius Lacatus, trebuie sa spun ca el nu exceleaza de loc ca antrenor, cel putin aici la Steaua. Schimbarile facute le putea ghici orice cunoscator al Stelei de azi, iar modificarea tacticii pentru situatia in care ai 2 jucatori in plus in teren a lipsit cu desavarsire. Nu e posibil sa joci peste 20 de minute cu 2 oameni in plus si numai cu mingi aruncate pe sus (numai ca sa-l faci mare pe portarul Stetca) si nu e posibil sa nu iei nici un fel de masuri de modificare a sistemului de joc atunci cand vezi ca s-a schimbat raportul de forte pe teren. Si imaginile astea nu apar pentru prima oara, daca ne gandim bine…

Acum doua saptamani un jurnalist a declarat ca a stat in mod intentionat in spatele bancii de rezerve a Stelei la meciul cu Gloria Bistrita si a remarcat ca Lacatus nu a dat tot meciul nici o indicatie tactica, nu a incercat nici o data sa schimbe tactica jocului si nu a gasit de cuviinta sa faca decat gesturi de lehamite si de disperare la adresa jucatorilor sai.  In momentul acela am ramas extrem de surprins si parca nu imi venea sa cred povestea respectiva, mai ales ca ea venea de la un jurnalist  dupa care nu ma prea innebunesc. Dupa meciul de astazi, cu Tg. Mures, imi explic atitudinea lui Lacatus, care va ramane un mare suflet stelist, dar care nu cred ca va reusi mare lucru ca antrenor.

Noroc cu arbitrul Tudor care a aplicat metoda degresiva, adica le-a micsorat treptat puterile targ-muresenilor, pentru ca in final Steaua sa reuseasca sa inscrie. Asta e, fotbal degresiv…

(Dan Puric ?)

ROSTUL 

(Dan Puric ?)

Cand te desparti din vina ta, încerci o vreme sa te lupti cu ireversibilul, îti dai seama ca n-are sens, te lamentezi de forma si renunti. Cand te desparti din vina celuilalt, ai nevoie de o perioada de timp ca sa întelegi ce s-a întamplat. Iei povestea de la capat, pas cu pas si te chinui sa pricepi ce n-a fost bine si unde ar fi trebuit ca lucrurile sa apuce pe alt drum.

La fel se întampla si atunci cand te desparti de tara ta. Dezamagit, înselat, manios, îndurerat. Nu ti-e usor s-o lasi. Tara si mama nu ti le alegi. Te asezi pe celalalt mal al lumii si cauti raspunsul: ce s-a întamplat cu tara mea de-am fost nevoit s-o parasesc.

Romaniei i-a disparut rostul. E o tara fara rost, în orice sens vreti voi. O tara cu oameni fara rost, cu orase fara rost, cu drumuri fara rost, cu bani, muzica, masini si toale fara rost, cu relatii si discutii fara rost, cu minciuni si înselatorii care nu duc nicaieri.

Exista trei mari surse de rost pe lumea asta mare: familia, pamantul si credinta.

Batranii. Romania îi batjocoreste cu sadism de 20 de ani. Îi tine în foame si în frig. Sunt umiliti, bruscati de functionari, uitati de copii, calcati de masini pe trecerea de pietoni. Sunt scosi la vot, ca vitele, momiti cu un kil de ulei sau de malai de care, dinadins, au fost privati prin pensii de rahat. Vite slabe, flamande si batute, asta au ajuns batranii nostri. Caini tinuti afara iarna, fara macar o mana de paie sub ciolane.

Dar, ce e cel mai grav, sunt nefolositi. O fonoteca vie de experienta si întelepciune a unei generatii care a trait atatea grozavii e stearsa de pe banda, ca sa tragem manele peste. Fara batrani nu exista familie. Fara batrani nu exista viitor.

Pamantul. Care pamant? Cine mai e legat de pamant în tara aia? Cine-l mai are si cine mai poate rodi ceva din el? Majestatea Sa Regele Thailandei sustine un program care se intituleaza "Sufficiency Economy", prin care oamenii sunt încurajati sa creasca pe langa case tot ce le trebuie: un fruct, o leguma, o gaina, un purcel. Foarte inteligent. Daca se întampla vreo criza globala de alimente, thailandezii vor supravietui fara ajutoare de la tarile "prietene".

La noi chestia asta se numeste "agricultura de subzistenta" si lui tanti Europa nu-i place. Tanti Europa vrea ca taranii sa-si cumpere rosiile si soriciul de la hypermarketuri frantuzesti si germane, ca d-aia avem UE.

Cantatul cocosilor dimineata, latratul vesel al lui Grivei, grohaitul lui Ghita pana de Ignat, corcodusele furate de la vecini si iazul cu salcii si broaste sunt imagini pe care castratii de la Bruxelles nu le-au trait, nu le pot întelege si, prin urmare, le califica drept niste arhaisme barbare. Sa dispara!

Din betivii, lenesii si nebunii satului se trag astia care ne conduc acum. Neam de neamul lor n-a avut pamant, ca nu erau în stare sa-l munceasca. Nu stiu ce înseamna pamantul, cata liniste si cata putere îti da, ce povesti îti spune si cat sens aduce fiecarei dimineti si fiecarei seri. I-au urat întotdeauna pe cei care se trezeau la 5 dimineata si plecau la camp cu ciorba în sufertas. Pe toti gangavii si pe toti puturosii astia i-au facut comunistii primari, secretari de partid, sefi de puscarii sau de camine culturale. Pe toti astia, care au neamul îngropat la marginea cimitirului, de mila, de sila, crestineste.

Credinta. O mai poarta doar batranii si taranii, cati mai sunt, cat mai sunt. Un strai vechi, cusut cu fir de aur, un strai vechi, greu de îmbracat, greu de dat jos, care trebuie împaturit într-un fel anume si pus la loc în lada de zestre împreuna cu busuioc, smirna si flori de camp. Pus bine, ca poate îl va mai purta cineva. Cand or sa moara oamenii astia, o sa-l ia cu ei la cer pe Dumnezeu.

Avem, în schimb, o varianta moderna de credinta, cu fermoar si arici, prin care ti se vad si tatele si portofelul burdusit. Se poarta la nunti, botezuri si înmormantari, la alegeri, la inundatii, la sfintiri de sedii si aghesmuiri de masini luxoase, la pomenirea eroilor Revolutiei. Se accesorizeaza cu cruci facute în graba si cu un "Tatal nostru" spus pe jumatate, ca trebuie sa raspunzi la mobil. Scuze, domnu parinte, e urgent.

Fugim de ceva ca sa ajungem nicaieri. Ne vindem pamantul sa faca astia depozite si vile de neam prost pe el. Ne sunam bunicii doar de ziua lor, daca au mai prins-o. Bisericile se înmultesc, credinciosii se împutineaza, sfintii de pe pereti se gandesc serios sa aplice pentru viza de Canada .

Fetele noastre se prostitueaza pana gasesc un italian batran si cu bani, cu care se marita. Baietii nostri fura bancomate, joaca la pokere si beau de sting pentru ca stiu de la televizor ca fetele noastre vor bani, altfel se prostitueaza pana gasesc un italian batran cu care se marita.

Parintii nostri pleaca sa culeaga capsuni si sa-i spele la cur pe vestici. Iar noi facem infarct si cancer pentru multinationalele lor, conduse de securistii nostri.

Suna-ti bunicii, pune o samanta într-un ghiveci si aprinde o lumanare pentru vii si pentru morti.

OOOOOH! C'EST PAS POSSIBLE ! MAIS QUELLE HORREUR !!!

Bravele noastre spadasine au predat o lectie de patriotism si eleganta chiar in inima leaganului civilizatiei europene, la Paris. Aroganta Franta, pe care am presupus-o intotdeauna ca "sora noastra de ginta latina" si care nu o data a infirmat acest presupus statut, a trebuit sa se uite de la distanta la medaliile de aur purtate de fetele noastre. Nu stim inca daca vazand medaliile francezii au incercat sa obtina si ei ceva folosind "salutul romanesc", dar e cert ca acestea au ajuns in tara in set complet. Si performanta este cu atat mai pretioasa cu cat s-a obtinut impotriva unei tari care face parada, in mod justificat de altfel, de scoala ei de manuire a armelor albe si avand ca deviza cunoscutul indemn al muschetarilor lui Dumas, in varianta adaptata: "Toate pentru una, una pentru toate".

Performanta este exceptionala, chiar daca din nou presa din Romania isi castiga cu nonsalanta "argintii" din can-can-uri fotbalistice, scandaluri reale sau inventate, declaratii reale sau mai mult inventate si altele de acest fel...

Aaalooo ! Presaaa ! Stergeti-va dom'le de scuipatii lui Becali, cititi si voi numele astea si simtiti-va bine !

Ana Brînză

Anca Măroiu

Simona Alexandru

Laura Iordăchioiu