CE-ATI AVUT CU CARTU ?

Traim intr-o tara in care spadasinele, rugbystii , hanbalistele, boxerii sau gimnastele fac istorie pentru Romania, iar stirile au pe prima pagina antrenori care sparg geamuri cu picioarele, certuri in care conducatori de cluburi folosesc un limbaj de mahala sau secvente in care derbedeii din fotbal ii scuipa pe moderatorii emisiunilor la care sunt invitati.

Traim intr-o tara in care doi potentati dubiosi din fotbal sustin ca nu s-au jignit, ci doar s-au adresat unul altuia cu epitetele « zdreanta » si « oligofren », deci nu s-a intamplat nimic rau…

Traim intr-o tara in care in mod curent, in diviziile inferioare de fotbal, se produc agresiuni verbale sau fizice asupra arbitrilor sau observatorilor, iar spaga circula libera pe strada si raspunde la nume cunoscute din fotbal, in timp ce presa semnaleaza doar din cand in cand cate un caz si numai daca este f.f. spectaculos, adica « da bine pe sticla » si nu deranjeaza pe oarecine....

Traim intr-o tara in care seful Scolii de antrenori se dovedeste in cele mai multe cazuri complet depasit de evenimente, in cazul lui Cartu sustinand ca gestul nu e unul singular, nici pentru Cartu, nici pentru antrenorii romani, in general si ca se gandeste (in ceasul al 12-lea ?) ca s-ar impune ceva controale oftalmologice, cardiologice sau psihice la admiterea la Scoala de antrenori. Omul apare evident ca « picat din Luna » daca a asteptat sa apara un gest de o badaranie extrema pentru ca sa se gandeasca la masuri de acest gen.

In tara in care traim « sportul rege » - fotbalul – isi conduce regatul purtand pe cap o coroana coclita si patata de noroi – dovada clara ca mesterul care a confectionat-o a folosit un material care in mod sigur nu e aur, ci o alama de proasta calitate. Iar in acest «regat al absurdului vulgar», in care regula este ca « anormalul este normal », noi il concediem pe Cartu pentru un gest care se incadreaza perfect in regula. Evident ca daca aveau intr-adevar probleme de verticalitate morala, conducatorii de la CFR Cluj aveau solutia simpla de a nu-l angaja pe Cartu, date fiind antecedentele acestuia, cunoscute de toata lumea.

Si atunci nu e justificata intrebarea « Ce-ati avut cu Cartu ? »

FOTBALUL DEGRESIV

Un bun prieten , care e pasionat de culturism mi-a povestit odata despre o metoda de pregatire specifica, numita metoda degresiva. Ea consta in exercitii fizice folosind o anumita greutate a ganterelor, exercitii care se fac practic, pana la epuizare, moment in care se face o pauza si se micsoreaza greutatea de lucru. Se reiau exercitiile tot pane la epuizare, apoi se micsoreaza iar greutatile si apoi se reiau exercitiile, si tot asa pana la valori mici ale greutatilor.

Cam asa s-a desfasurat si meciul Stelei de la Tg. Mures. Pana in minutul 13 au fost cateva atacuri bune ale Stelei , dar fare efecte concrete. Atunci actorul principal,  Alexandru Tudor, a facut prima “reducere de greutati”, eliminandu-l pe Bruno Fernandes, care a incercat sa-l rupa in doua pe “micutul” Kapetanos. Dupa asta Steaua a reinceput “exercitiile” la poarta lui Stetca, in conditiile unei oarecare echilibrari a fortelor. Dupa eliminarea lui Bicfalvi, Steaua reia asediul la poarta gazdelor, fara rezultat pe tabela pana la pauza.

Repriza a doua seamana cu o noua serie de exercitii ale unui culturist prin metoda degresiva,adica Steaua ataca pana la epuizare si nu se intampla mai nimic. In minutul 66 Tudor mai elimina un jucator de la gazde si Steaua reincepe atacurile, dar tot fara rezultat. In minutul 68 mai iese un fotbalist de la gazde si Steaua isi inteteste atacurile, sterile de altfel, la poarta muresenilor.

Golul izbavitor  vine in sfarsit, in minutele de prelungire, la singurul sut pe jos din acest sfert de ora nebun si absurd, avandu-l ca autor pe Marius Bilasco (bineinteles tot cu capul).

Una peste alta Steaua castiga 3 puncte pretioase, chiar daca jocul a continuat sa sufere de lipsa de creativitate,  de gandire limpede si de coordonare. Cu toata stima pentru adevaratul stelist care este Marius Lacatus, trebuie sa spun ca el nu exceleaza de loc ca antrenor, cel putin aici la Steaua. Schimbarile facute le putea ghici orice cunoscator al Stelei de azi, iar modificarea tacticii pentru situatia in care ai 2 jucatori in plus in teren a lipsit cu desavarsire. Nu e posibil sa joci peste 20 de minute cu 2 oameni in plus si numai cu mingi aruncate pe sus (numai ca sa-l faci mare pe portarul Stetca) si nu e posibil sa nu iei nici un fel de masuri de modificare a sistemului de joc atunci cand vezi ca s-a schimbat raportul de forte pe teren. Si imaginile astea nu apar pentru prima oara, daca ne gandim bine…

Acum doua saptamani un jurnalist a declarat ca a stat in mod intentionat in spatele bancii de rezerve a Stelei la meciul cu Gloria Bistrita si a remarcat ca Lacatus nu a dat tot meciul nici o indicatie tactica, nu a incercat nici o data sa schimbe tactica jocului si nu a gasit de cuviinta sa faca decat gesturi de lehamite si de disperare la adresa jucatorilor sai.  In momentul acela am ramas extrem de surprins si parca nu imi venea sa cred povestea respectiva, mai ales ca ea venea de la un jurnalist  dupa care nu ma prea innebunesc. Dupa meciul de astazi, cu Tg. Mures, imi explic atitudinea lui Lacatus, care va ramane un mare suflet stelist, dar care nu cred ca va reusi mare lucru ca antrenor.

Noroc cu arbitrul Tudor care a aplicat metoda degresiva, adica le-a micsorat treptat puterile targ-muresenilor, pentru ca in final Steaua sa reuseasca sa inscrie. Asta e, fotbal degresiv…

(Dan Puric ?)

ROSTUL 

(Dan Puric ?)

Cand te desparti din vina ta, încerci o vreme sa te lupti cu ireversibilul, îti dai seama ca n-are sens, te lamentezi de forma si renunti. Cand te desparti din vina celuilalt, ai nevoie de o perioada de timp ca sa întelegi ce s-a întamplat. Iei povestea de la capat, pas cu pas si te chinui sa pricepi ce n-a fost bine si unde ar fi trebuit ca lucrurile sa apuce pe alt drum.

La fel se întampla si atunci cand te desparti de tara ta. Dezamagit, înselat, manios, îndurerat. Nu ti-e usor s-o lasi. Tara si mama nu ti le alegi. Te asezi pe celalalt mal al lumii si cauti raspunsul: ce s-a întamplat cu tara mea de-am fost nevoit s-o parasesc.

Romaniei i-a disparut rostul. E o tara fara rost, în orice sens vreti voi. O tara cu oameni fara rost, cu orase fara rost, cu drumuri fara rost, cu bani, muzica, masini si toale fara rost, cu relatii si discutii fara rost, cu minciuni si înselatorii care nu duc nicaieri.

Exista trei mari surse de rost pe lumea asta mare: familia, pamantul si credinta.

Batranii. Romania îi batjocoreste cu sadism de 20 de ani. Îi tine în foame si în frig. Sunt umiliti, bruscati de functionari, uitati de copii, calcati de masini pe trecerea de pietoni. Sunt scosi la vot, ca vitele, momiti cu un kil de ulei sau de malai de care, dinadins, au fost privati prin pensii de rahat. Vite slabe, flamande si batute, asta au ajuns batranii nostri. Caini tinuti afara iarna, fara macar o mana de paie sub ciolane.

Dar, ce e cel mai grav, sunt nefolositi. O fonoteca vie de experienta si întelepciune a unei generatii care a trait atatea grozavii e stearsa de pe banda, ca sa tragem manele peste. Fara batrani nu exista familie. Fara batrani nu exista viitor.

Pamantul. Care pamant? Cine mai e legat de pamant în tara aia? Cine-l mai are si cine mai poate rodi ceva din el? Majestatea Sa Regele Thailandei sustine un program care se intituleaza "Sufficiency Economy", prin care oamenii sunt încurajati sa creasca pe langa case tot ce le trebuie: un fruct, o leguma, o gaina, un purcel. Foarte inteligent. Daca se întampla vreo criza globala de alimente, thailandezii vor supravietui fara ajutoare de la tarile "prietene".

La noi chestia asta se numeste "agricultura de subzistenta" si lui tanti Europa nu-i place. Tanti Europa vrea ca taranii sa-si cumpere rosiile si soriciul de la hypermarketuri frantuzesti si germane, ca d-aia avem UE.

Cantatul cocosilor dimineata, latratul vesel al lui Grivei, grohaitul lui Ghita pana de Ignat, corcodusele furate de la vecini si iazul cu salcii si broaste sunt imagini pe care castratii de la Bruxelles nu le-au trait, nu le pot întelege si, prin urmare, le califica drept niste arhaisme barbare. Sa dispara!

Din betivii, lenesii si nebunii satului se trag astia care ne conduc acum. Neam de neamul lor n-a avut pamant, ca nu erau în stare sa-l munceasca. Nu stiu ce înseamna pamantul, cata liniste si cata putere îti da, ce povesti îti spune si cat sens aduce fiecarei dimineti si fiecarei seri. I-au urat întotdeauna pe cei care se trezeau la 5 dimineata si plecau la camp cu ciorba în sufertas. Pe toti gangavii si pe toti puturosii astia i-au facut comunistii primari, secretari de partid, sefi de puscarii sau de camine culturale. Pe toti astia, care au neamul îngropat la marginea cimitirului, de mila, de sila, crestineste.

Credinta. O mai poarta doar batranii si taranii, cati mai sunt, cat mai sunt. Un strai vechi, cusut cu fir de aur, un strai vechi, greu de îmbracat, greu de dat jos, care trebuie împaturit într-un fel anume si pus la loc în lada de zestre împreuna cu busuioc, smirna si flori de camp. Pus bine, ca poate îl va mai purta cineva. Cand or sa moara oamenii astia, o sa-l ia cu ei la cer pe Dumnezeu.

Avem, în schimb, o varianta moderna de credinta, cu fermoar si arici, prin care ti se vad si tatele si portofelul burdusit. Se poarta la nunti, botezuri si înmormantari, la alegeri, la inundatii, la sfintiri de sedii si aghesmuiri de masini luxoase, la pomenirea eroilor Revolutiei. Se accesorizeaza cu cruci facute în graba si cu un "Tatal nostru" spus pe jumatate, ca trebuie sa raspunzi la mobil. Scuze, domnu parinte, e urgent.

Fugim de ceva ca sa ajungem nicaieri. Ne vindem pamantul sa faca astia depozite si vile de neam prost pe el. Ne sunam bunicii doar de ziua lor, daca au mai prins-o. Bisericile se înmultesc, credinciosii se împutineaza, sfintii de pe pereti se gandesc serios sa aplice pentru viza de Canada .

Fetele noastre se prostitueaza pana gasesc un italian batran si cu bani, cu care se marita. Baietii nostri fura bancomate, joaca la pokere si beau de sting pentru ca stiu de la televizor ca fetele noastre vor bani, altfel se prostitueaza pana gasesc un italian batran cu care se marita.

Parintii nostri pleaca sa culeaga capsuni si sa-i spele la cur pe vestici. Iar noi facem infarct si cancer pentru multinationalele lor, conduse de securistii nostri.

Suna-ti bunicii, pune o samanta într-un ghiveci si aprinde o lumanare pentru vii si pentru morti.

OOOOOH! C'EST PAS POSSIBLE ! MAIS QUELLE HORREUR !!!

Bravele noastre spadasine au predat o lectie de patriotism si eleganta chiar in inima leaganului civilizatiei europene, la Paris. Aroganta Franta, pe care am presupus-o intotdeauna ca "sora noastra de ginta latina" si care nu o data a infirmat acest presupus statut, a trebuit sa se uite de la distanta la medaliile de aur purtate de fetele noastre. Nu stim inca daca vazand medaliile francezii au incercat sa obtina si ei ceva folosind "salutul romanesc", dar e cert ca acestea au ajuns in tara in set complet. Si performanta este cu atat mai pretioasa cu cat s-a obtinut impotriva unei tari care face parada, in mod justificat de altfel, de scoala ei de manuire a armelor albe si avand ca deviza cunoscutul indemn al muschetarilor lui Dumas, in varianta adaptata: "Toate pentru una, una pentru toate".

Performanta este exceptionala, chiar daca din nou presa din Romania isi castiga cu nonsalanta "argintii" din can-can-uri fotbalistice, scandaluri reale sau inventate, declaratii reale sau mai mult inventate si altele de acest fel...

Aaalooo ! Presaaa ! Stergeti-va dom'le de scuipatii lui Becali, cititi si voi numele astea si simtiti-va bine !

Ana Brînză

Anca Măroiu

Simona Alexandru

Laura Iordăchioiu