Florian Pittis - Vanare de vant

Doru Stanculescu - Ai, hai

Dan Andrei Aldea — Om bun...

O piesa excelenta...

Doar pură şi autentică prostie umana ...

 Motto : Tupeul e forma agresiva a prostiei.

Faptul ca politicienii romani sunt complet rupti de realitatile acestei nenorocite tari care-i suporta cu o  inexplicabila rabdare, nu mai este demult un lucru de demonstrat si devine pe zi ce trece din ce in ce mai evident. Asa dupa cum am mai afirmat pe acesti baieti veseli, care populeaza probabil  ilegal si evident ilegitim peisajul politic romanesc, nu-i intereseaza de loc, dar absolut deloc care sunt problemele cu care se confrunta romanii de rand, adica aceia care, muncind sau nu, se chinuie sa traiasca sub limita unui trai decent, daca nu minim.

Recenta poveste a « telefonului izbavitor » dat de Andreea Vass, tupeistul consilier al lui Emil Boc, a explodat in media, avand diferite motivatii. Unii au afirmat ca madam Vass a facut trafic de influenta. Altii au aparat-o spunand ca daca nu era telefonul dat de domnia sa ministrului sanatatii nu se producea achizitionarea aparatului pentru Spitalul Curie. Ceilalti au replicat ca rezolvarea problemei aparatului a venit ca urmare a faptului ca mamica Vass a avut copilul in tratament la spitalul susnumit si de-aici a venit « necesitatea » telefonului. In sfarsit alte pareri au scos in evidenta ca atunci cand se doreste rezolvarea unei probleme extrem de importante exista si astfel de metode.  Rezultanta clara in acest caz este ca daca madam Vass nu avea copilul in tratament la Spitalul Curie, ea n-ar fi stiut nimic despre problemele cu care se confrunta oamenii de aici.

Eu cred ca peste toate motivatiile si interpretarile, partizane sau nu, se desprinde o singura concluzie : 

MAREA MAJORITATE A POLITICIENILOR NU AU NIMIC IN COMUN CU REALITATEA PE CARE O TRAIESC ALEGATORII CARE I-AU TRIMIS IN  PARLAMENT.

Ne tot intrebam de ce politicienii nu se ocupa de problema saraciei, de problema coruptiei, de problema sanatatii, de problema educatiei, de problema justitiei, de problema creerii infrastructurii din transporturi, de problema creerii de locuri de munca, de problema constructiei de locuinte si de atatea si atatea probleme, pentru care nu odata oamenii simplii gasesc solutii la fel de simple, solutii de bun simt, care ar putea conduce la rezolvari. Raspunsul este simplu : pentru ca baietii nu au aceste probleme. Ei nu se confrunta cu astfel de probleme, pentru ca ei traiesc intr-o lume paralela cu cea reala, o lume unde toate aceste probleme se rezolva pana in momentul cand ar putea sa ajunga la nivelul lor. Toate institutiile, cand aud ca e vorba de vreun parlamentar se grabesc sa-i rezolve problema fie din interes, « ca poate o sa avem si noi nevoie candva de o vorba buna », fie de frica, « ca cine stie ce control ne mai trimite pe cap ».

Baietii din politica habar n-au cat costa painea, carnea sau curentul electric, ei habar n-au unde se poate face piata sau cum se procedeaza pentru a face RAR-ul unei masini. Si toate acestea pentru ca au oameni care fac asta pentru ei sau pentru ca problemele se rezolva rapid prin exces de zel.

Baietii din parlament nu au cum sa stie cum se traieste in viata reala pentru ca ei nu fac parte din aceasta. Ei iau contact cu viata reala doar atunci cand vreun nenorocit disperat se arunca de la balconul salii Parlamentului, pentru ca nu are cum sa-si mai creasca copiii sau atunci cand apele se revarsa si iau cu ele casele oamenilor, iar seful de partid ii goneste pe toti pe teren pentru « a fi mai aproape de oameni »…

Expresia cea mai clara a alienarii* evidente de care dau dovada acesti indivizi este, fara indoiala, gestul consilierului economic al lui E. Boc de a-i telefona ministrului sanatatii si a-i cere sa gaseasca de unde stie el un million de euro pentru a cumpara aparatul respectiv pentru spitalul unde madam isi trateaza copilul. In conditiile in care nu se gasesc bani pentru continuarea functionarii unor scoli, pentru salarii decente pentru dascali, pentru compensarea medicamentelor pentru copii si functionari si pentru atatea altele, am primit un exemplu clar de cum se poate rezolva o problema de un million de euro la nivel inalt. Deci daca un million se poate rezolva cu un telefon, ne dam seama ce se poate rezolva printr-o intalnire directa… De fapt oamenii asa lucreaza, pentru ca altfel nu se pot explica nici nepasarea cu care ne trateaza de 20 de ani incoace si nici viteza excesiva (mult peste limita legala) de imbogatire. Ei au afaceri personale de rezolvat, ei sunt ocupati numai si numai cu afaceri din care sa castige in primul rand ei ca indivizi si cu tot neamu' lor, pentru ca, nu-i asa, poporul asta da-l dracu’ ca e puturos si toata ziua se plange, cerseste si, de fapt, ne cam si incurca…

P.S. Madam Vass, persoana care il consiliaza pe Boc pe plan economic, habar n-are ce inseamna, de exemplu, a lucra in trei schimburi. La o emisiune unde a fost invitata (presupun ca a fost invitata) a venit vorba de lucrul in trei schimburi al mamelor, iar specialista a replicat vehement ca nu-si inchipuie cum o mama ar putea sa lucreze 24 de ore pe zi, starnind si ilaritate si indignare. Daca acesta este nivelul specialistilor guvernamentali, nu e de mirare ca de cand ne-a luat criza prin surprindere nu am auzit de nici o masura constructiva, de nici o masura care sa poata duce la efecte economice pozitive, ci numai de taieri de salarii, de pensii, de ajutoare, adica de masuri pe care le-ar putea lua orice neispravit care s-ar afla vremelnic pe un scaun si ar vrea sa faca rost de bani.

_________________________

ALIENÁRE s. f. acțiunea de a (se) aliena; înstrăinare. ◊ (fil.) depersonalizarea oamenilor, denaturarea relațiilor personale prin puterea banilor, a rangurilor sociale, reprezentarea deformată a realității; alienație. (< aliena) 

Regimul BASESCU - in sfarsit cu rezultate concrete

AVENTURI LA METRO

Calitatea serviciilor prestate de majoritatea firmelor din Romania este, fara nici o indoiala, sub orice critica. Indiferent daca este vorba de mari companii internationale sau straine (deci... care provin de acolo unde a invins capitalismul si economia de piata) sau de firme mai mici, fie ca e vorba de domeniul comercial sau de cel bancar, baietii presteaza niste servicii care nu au cum sa produca profit in mod legal, pentru simplul fapt ca nu se afla deloc in slujba clientului, ci numai si numai in slujba conturilor patronilor lor. Asta inseamna ca astfel de firme se mentin pe piata probabil doar printr-o strategie secreta, pe care o cunosc numai ele, pentru ca pana si manualele de economie de liceu pun satisfactia clientului la baza eficientei unei activitati economice.

In urma cu ceva timp am cumparat dintr-un centru comercial en-gross un borcanel cu icre negre, sperand sa-i fac o bucurie sotiei mele. Numai ca bucuria a durat pana cand am deschis capacul recipientului cu pricina, pentru ca in momentul acela am simtit un miros greu, de peste stricat. In concluzie icrele nu erau de mancat. Si pentru ca dadusem ceva bani pe ele, am decis sa ma intorc la magazin si sa cer banii inapoi. M-am suit in masina si in cateva minute am fost la usa magazinului. Aici - primul filtru - agentul de paza ma intreaba:

Agentul: Dumneavoastra ?

Eu: Pai, zic eu, am cumparat un borcan de icre negre si ... cand am ajuns acasa am constatat ca sunt stricate...

A: ...cand l-ati cumparat? - intreaba el vigilent.

Eu: ...acum vreo patru ore si ...

A: ...pai, daca n-aveti bonul nu puteti face nimic...

Eu: Am bonul, zic eu victorios si increzator ca totul s-a rezolvat.

A: ...sa-l vad, zise el privindu-ma circumspect din cap pana in picioare.

Se uita cand la bon, cand la mine, in continuare cu neincredere.

A: ...mda, mergeti la fata de la iesire.

Reusesc sa intru in interiorul magazinului si ajung "la fata de la iesire" adica acolo unde se stampileaza bonurile celor care vin de la casele de marcat cu marfa si bonul de la casa, pentru a iesi din magazin.

Eu: Sarut mana, domnul de la paza mi-a spus sa vin la dumneavoastra.

Fata: In ce problema? intreaba fata, putin deranjata ca nu o las sa se concentreze suficient la aplicarea stampilelor.

Eu:  Pai, zic eu, am cumparat un borcan de icre negre si ...cand am ajuns acasa am constatat ca sunt stricate...

F: Cum ati constatat ? imi incearca ea logica.

Eu: ...le-am desfacut...

F: ...aha, deci le-ati desfacut, adauga la fel de logic.

Eu: Pai altfel cum ?

F: Si acum ce pretentii aveti ? intreba ea, convingandu-ma astfel ca este studenta la Drept, bineinteles la Spiru sau la Titu...

Eu: As vrea sa le schimb.

F: Asteptati sa sun la "Birou" (!)

Suna de pe un telefon fix si intreaba de seful de tura, dupa care repeta pe scurt povestea mea. Inainte de a inchide o aud spunand : "...bine, bine, il trimit..."

F: Trebuie sa mergeti la "Birou", la seful de tura.

Eu: Bine, multumesc. 

Cand dau sa plec, aud in urma mea:

F: Vedeti ca a plecat spre voi domnul cu icrele.

Ma uit in urma si o vad pe viitoarea avocata inchizand telefonul pe care tocmai vorbise.

Ma indrept cu incredere spre biroul sefului de tura si cand ma apropii de usa deschisa aud persoana care vorbea inauntru la telefon, zicand: "..da, da, a ajuns la mine domnul cu icrele...". Inteleg ca vajnica purtatoare de stampila a dorit sa se asigure ca nu am ajuns in alta parte decat unde imi indicase ea.

Dialogul cu persoana din birou:

Eu: Buna ziua.

Persoana: Sunteti domnul cu icrele?

Eu: Da.

P: Spuneti ce s-a intamplat! ma indeamna el, ca un anchetator care stie in mare povestea, dar vrea s-o auda inca odata, complet si chiar din gura victimei.

Eu: Pai, zic eu, am cumparat un borcan de icre negre si ...cand am ajuns acasa am constatat ca sunt stricate ...

P: Aveti bonul ?

Eu: Da, il am.

P: Asteptati sa vina Seful de tura si va ajuta el sa rezolvati.

Eu: Multumesc, astept.

Dupa numai 10 minute de asteptare apare Seful de tura, care este pus in tema de catre colegul de birou. apoi se indreapta spre mine.

Seful de tura: Spuneti !

Eu: ?

S: Care este problema?

Eu: Am cumparat un borcan de icre negre si ...cand am ajuns acasa am constatat ca sunt stricate ...

S: Aveti bonul de casa? veni intrebarea necrutatoare.

Eu: Poftiti bonul, zic eu cu convingerea ca daca ii dau bonul voi scapa pe viitor de intrebarile referitoare la acesta.

S: Nu, nu, nu, nu mi-l dati mie – ma linisteste el -  eu doar va pun o stampila si mergeti cu el la fata de la raionul de produse speciale, ca ea are cheia de la frigiderul respectiv.

Pune o stampila, scrie "Retur" si semneaza pe bon. Apoi scoate telefonul si o suna pe fata cu cheia de la frigiderul special: "Vezi ca vine la tine un domn cu un borcan de icre cu "Retur", i le schimbi.

Ajung la fata cu cheia, care imi urmareste atent ultimii zece metri de deplasare pana la ea, cu o privire compatimitoare si cu care parca voia sa-si exprime dezamagirea ca va cunoaste un om care este in stare sa alerge atat numai pentru un amarat de borcan de icre...

Fata cu cheia: Dumneavoastra sunteti domnul cu icrele?

Eu: Da, eu sunt, raspund ferindu-mi privirea, ca sa nu risc sa vad o mutra care abia se abtinea sa nu izbucneasca in ras…

F: Ce problema aveti ? intreaba ea in mod cat se poate de normal.

Eu: Am cumparat un borcan de icre negre si ...cand am ajuns acasa am constatat ca sunt stricate ... am si bonul, daca este nevoie…

F: Este, cum sa nu fie, dar trebuie sa aveti o stampila si semnatura Sefului de tura…

Ii intind bonul stampilat si semnat de Sef. Il cerceteaza cu atentie si intreaba aproape omenesc:

-          Ce doriti acum, banii sau alta marfa in loc ?

Primul gand a fost ca “fata cu cheia” este colega cu “fata cu stampila” pe la Spiru, pe undeva… Al doilea a fost ca am venit acolo cu o treaba, totusi … si ii raspund timid ca vreau banii. Imi cere, in sfarsit, si borcanul, si bonul, imi completeaza un formular si ma indruma cu prietenie la biroul Sefului de tura ca sa-mi puna o stampila. Ajung la omul cu pricina si am surpriza sa nu ma mai intrebe care e treaba cu mine pe-acolo, imi pune stampila si ma indreapta, in sfarsit, la casierie, de unde imi iau banii.

Cam asta este povestea borcanului cu icre stricate, desfasurata in incinta unui mare magazin en-gross german, dar care functioneaza in Romania.

EUGEN CATALIN SFAT - UN SFAT PE BLOG

Din ratiuni strategice am schimbat numele blog-ului. 
In rest ramane cum am vorbit. 
Daca nu, nu.

STEAUA - PROBLEMA PSIHOLOGICA

Vazand cum au jucat aseara stelistii si incercand o comparatie cu ce se vede in campionat, ai cateodata impresia ca urmaresti doua echipe diferite.

Aseara si nu numai aseara, am vazut o echipa Steaua jucand cu determinare, cu indrazneala si cu o disciplina, pe care nu le-am intalnit mai deloc in jocurile ei din campionatul intern. Aseara am vazut o echipa care a jucat ceva (iar asta presupune si existenta unei tactici, chestie adevarata de data aceasta), o echipa scurta si care a facut un pressing avansat si strans, care a si dat roade. A rezultat un joc cu o posesie neverosimil de ridicata pentru o echipa romaneasca in intalniri internationale. Am revazut cu bucurie si puterea Stelei de a reveni in joc, dupa ce Liverpool a deschis scorul imediat dupa ratarea inadmisibila a lui Bicfalvi.

S-a vazut ca Steaua nu este o echipa care joaca cu teama, indiferent de adversar, iar aceasta mentalitate este consecinta experientei internationale pe care o are.

Evident ca jocul de aseara nu a fost chiar ca o poveste cu Alba-ca-Zapada, au mai existat si pase gresite, am vazut de asemenea si destule gafe tehnice, suturi total aiurea sau plasamente eronate ale fundasilor. L-am vazut in aceeasi nota si pe Tatarusanu, care are o parte din vina la golul primit, baiatul neavand habar cand e cazul sa iasa pe centrare si cand nu (poate se ocupa totusi cineva si de aspectul acesta, Duckadam avand cu siguranta cateva sfaturi pentru Tatarusanu, altfel un portar redutabil atunci cand se afla pe linia portii).

Daca facem o comparatie cu ce joaca Steaua in campionat, constatam ca nu regasim decat lucrurile negative enumerate mai sus. Atunci cand joaca cu Sportul Studentesc sau cu Gaz Metan, Steaua arata o lipsa teribila de inspiratie, iar jucatorii parca uita si putinul pe care-l stiu si-l arata in jocurile internationale. Steaua face jocuri execrabile in campionat, arata un fotbal caznit, chiar mutilat, deseori caricatural si jucat cu eforturi supraomenesti si evident fara nici o placere. 

In acest context, cred ca a doua mare problema a Stelei (prima, fundamentala, fiind prezenta lui Becali la conducere) este de ordin psihologic, pentru ca numai asa se poate explica diferenta de atitudine a echipei intre jocurile din Europa League si din Mitíca League. Si mai cred ca daca mai exista ceva minte la nivelul de conducere a echipei, ar fi cazul sa se apeleze la serviciile unui specialist in psihologie, pentru ca problema care exista nu e deloc dificil de rezolvat, cu conditia s-o faca un meserias adevarat. Orice club serios isi rezolva astfel de probleme in mod profesionist, adica apeland la profesionisti si nu considerand ca antrenorul este “si mama, si tata” pentru jucatori. O fi Lacatus un mare sufletist, o fi el “trup si suflet” pentru Steaua (chiar cred asta), dar pentru o problema de ordin psihologic lucrurile astea nu sunt deajuns.

P.S. Atentie, sa nu cumva sa apelati la marele psiholog Mircea Radulescu, ca o sa va refuze, ca sa nu supere cumva, pe cineva ...