04 aprilie 2011

Anja inapoi ?


Odata cu instalarea lui Radu Voina pe banca tehnica, viata echipei de handbal OLTCHIM Rm. Valcea parea ca reintra pe un fagas "normal", adica antrenamente "la sange" si cu aceleasi metode ca in ultimii 300 de ani, precum si arhi-cunoscutele clasari de la locul  II in jos, pe la toate competitiile internationale respectabile, dar si cu turnee amicale cu victorii "rasunatoare" la mai toate echipele mari ale momentului.
De fapt apele au fost tulburate cam prin februarie 2011 , cand tot mai multi avizati, dar mai ales neavizati au inceput sa vorbeasca despre nivelul de performanta insuficient de ridicat in comparatie cu valoarea lotului si conditiile materiale asigurate. Si asta pe buna dreptate, dovada fiind meciuri cu evolutii oscilante si cu rezultate sub nivelul asteptarilor. In atare conditii, vazand ca lucrurile nu pot fi indreptate si calificarea se pierde, managerul Constantin Roibu a tratat aproape in secret aducerea la echipa a unui suflu proaspat si a unei mentalitati noi si verificata sub numele si renumele celui mai mare sportiv care a antrenat vreodata in Romania, daneza Anja Andersen. (De ce in secret? Pentru ca gastile "lucreaza" si in handbal ca si in fotbal. Dar asta cu alta ocazie si mai "pe larg").
In mod super-profesionist, primul lucru de care s-a asigurat daneza a fost daca in acest an se doreste sau nu trofeul european suprem. Managerul Roibu i-a confirmat clar ca nu se gandeste anul acesta la trofeu, dar doreste reconstructia echipei pe alte baze si cu o alta mentalitate, urmand ca anul viitor sa aibe in plan castigarea Ligii Campionilor.
Evident ca schimband complet sistemul de joc era aproape imposibil sa apara rezultate favorabile peste noapte, nici chiar din intamplare. Schimbarea completa a sistemului insemna alte metode de antrenament, cu accent puternic pe latura psihologica (neglijata complet pana atunci), modificarea asezarii in teren a echipei si chiar schimbarea profilului unor jucatoare. Repet: atunci cand trebuie sa redresezi o situatie care are multe puncte nevralgice ESTE IMPERIOS NECESAR SA DEMOLEZI TOTUL DIN TEMELII  si apoi sa te apuci sa recladesti, pornind de la "zero". Mai ales daca ce doresti sa realizezi este complet diferit de situatia initiala. Iar asta este o munca migaloasa, pentru care iti trebuie sangele rece al chirurgului si maiestria bijutierului.
Bineinteles ca imediat dupa primele rezultate negative "corul" specialistilor in handbal a si inceput sa critice totul, incepand cu noul sistem de joc si starea medicala a jucatoarelor, trecand prin problemele legate de metodele de antrenament impuse de daneza si incheind apoteotic cu lucruri care mai de care mai meschine, ca de exemplu orientarea sexuala a Anjei Andersen. Totul duhnea sau totul LE duhnea!
De asemenea, bineinteles ca au inceput in mod inevitabil discutii  si dispute, publice sau nu, intre factorii de decizie din staful echipei, evident si intre presedintele Gavrilescu, sustinator infocat al vechii garzi si mai reticent cu... "noul" si managerul Roibu, cel care exasperat de plafonarea evidenta, a incercat, prin aducerea Anjei sa remodeleze echipa sub o alta forma, nemaiincercata pana atunci. 
Rezultatele negative, presiunea creata de "corul carcotasilor" si experienta mai mare pentru una din parti in domeniul jocurilor de culise au condus in final la demiterea Anjei Andersen la numai o luna de cand semnase contractul. Fireste ca acum,  cand nu mai ramasesera de disputat decat 2 jocuri in grupa de calificare, toata lumea era de acord, nu-i asa, ca totul fusese distrus de antrenoarea daneza, care le-a bulversat pe fete de n-au mai putut, saracele, sa mai joace nimic... Si astea fiind declarate chiar de unele fete, culmea, chiar acelea care trebuiau sa munceasca mai mult in noul sistem de joc sau cele care nu se mai prea regaseau in formula de echipa... Ca sa vezi ! 
Cateva zile totul revenise parca la normal, asa dupa cum ziceam si la inceputul articolului. Dar dintr-o data totul a explodat odata cu demisia lui Gavrilescu ("motive personale si familiale", fireste) si cu amenintarea de retragere a lui Roibu si a sprijinului financiar, bineinteles.
Nu cred ca e reala stirea cu retragerea lui Constantin Roibu - asa e presa la noi, mai credula - dar se pare ca e posibila o reintoarcere a Anjei Andersen.
Cam asta e pe scurt povestea de la Rm. Valcea din ultimele luni de zile. 
Ce este revoltator (sau poate nu) este ce s-a intamplat cu "comentatorii" de pe net : au aparut dintr-o data si ca prin minune o groaza de sustinatori ai Anjei. Extraordinar!!! Sunteti culmea, mai "suporterilor"! Unde naiba ati fost pana acum? Unde ati fost cand Anja era  la echipa si TOATA lumea, inclusiv presa, dadea cu ea de pamant si zbiera ca le strica pe fete, ca le arata desene animate, ca de ce nu castiga meciurile ca sa se califice, ca mai buni ar fi fost dinozaurii Voina si Tadici... Unde ati fost mai istetilor pana acum? Unde v-ati ascuns atunci cand trebuia sustinuta Anja, care a fost in Romania singura impotriva unei mentalitati de rahat balcanic ?

Niciun comentariu: