Binele nu e departe

"Să nu cedăm în faţa aventurierilor care caută 
să profite de nemulţumirile populaţiei. Binele nu e departe."

"Cestiunea" ultimei motiuni a aratat inca o data, daca mai era nevoie, degringolada in care se afla baietii destepti din capul mesei si asta din doua motive clare. In primul rand le este o frica de moarte de pierderea cascavalului, care si asa, odata cu fondurile astea europene si nesuferite (care nu se pot fura si trebuie-neam justificate), s-a imputinat f.f.mult. In al doilea rand, oamenii, pe buna dreptate, se gandesc cu groaza la ce ar putea sa li se-ntample daca se schimba rolurile intre opozitie si putere, tinand cont de faptul, real - spun specialistii, ca in ultima vreme, din opozitie nu s-a mai putut fura ca pe vremuri, cand cei de la putere nu luau TOT, ci ii mai lasau si pe opozanti sa... traiasca. Asa ca Basescu, Boc si gasca lor de oameni onesti au inceput sa simta fiori reci pe sira spinarii, lucru grav, declara medicii, care poate cauza la coloana vertebrala, prin curbarea ei in mod excesiv si ireversibil. Vestea buna este ca bolnavii care sufera deja de aceasta afectiune ("cifoza morala acuta" ii zice stiintific) se pare ca vor scapa de consecinte, ca unde sa se mai indoaie bietii oameni, daca deja inregistreaza frecvente contacte frontale, repetate si temeinice, cu solul. Din acest punct de vedere cvasitotalitatea persoanelor implicate poate sta linistita: poseda deja malformatia in discutie si nu mai pot pati aproape nimic. 

O noua faza a crizei in care se zbat nefericitii de la putere, numita de specialistii in psihiatrie – disperare, este confirmata si de maniera absolut patologica de a organiza votul in Parlament, unde parlamentarilor li s-a indicat cum sa voteze prin semne facute cu degetul (ei nu, nu, nu cu degetul mijlociu, ci cu degetul mare !) de catre unul din baietii de incredere ai partidului, numai ca ori semnele au fost facute de un nepriceput, ori cei care trebuiau sa le inteleaga “n-aveau toata tigla pe casa”… Va dati seama la ce nivel de inteligenta  se lucreaza in cea mai importanta institutie a statului, daca astia nu-s in stare sa voteze nici atunci cand li se indica cum ?

Aceeasi disperare s-a manifestat si in zilele premergatoare votului Motiunii de cenzura, cand,  dupa pierderea adeziunii populare masochiste care i-a adus la guvernare, s-a vazut clar ca baietii si-au pierdut increderea pana si in proprii lor membri de partid, pentru ca altfel nu se explica incercarea disperata de a nu-si lasa parlamentarii sa ajunga (fizic) la urnele de vot, pentru a fi siguri ca acestia nu pun botu’ la vreo propunere indecenta a opozitiei si voteaza invers... In consecinta pe unii i-au trimis prin delegatii, unora le-au prelungit delegatiile in care erau deja plecati, altii au fost scosi cu diverse treburi afara din sala de vot, iar altora li s-a spus sa se imbolnaveasca si sa ramana acasa ca nu cumva sa-i infecteze pe ceilalti cu virusul nesupunerii...

Singurul remediu, cunoscut inca din antichitate pentru afectiunea de mai sus, este repaosul prelungit intr-o incapere de regula -  mai rece, cu nivel ridicat de umiditate si pe perioade intre unu si zece ani, in functie de gravitatea bolii, repaosul fiind insotit de un regim alimentar relativ modest. Nu sunt permise aproape de loc contactele cu persoane din afara. De obicei statul (adica noi) este cel care suporta costurile acestui tratament. Declaram aici ca vom suporta bucurosi toate cheltuielile aferente, dar vom propune, pentru o mai eficienta combatere a bolii, ca tratamentul mentionat sa fie insotit si de perioade zilnice de aproximativ 8-10 ore de activitate fizica in aer liber si obligatoriu in spatiul public, conform indemnului academic: “Vino mama sa ma vezi, cum lucrez la spatii verzi !”.

Si ca sa vedeti cat de tare le-a luat mintile criza de care vorbeam, sa spunem si cine este autorul profundei cugetari de la inceputul articolului: nu, nu este vorba de Iosif Visarionovici Stalin sau Mao Tzedun, ci de Emil Boc.